Expoziție cu lucrări unice realizate de către 15 artiști autohtoni și din alte 5 țări, la Simpozionul Internațional de Ceramică!

Dacă ești pasionat de arta ceramicii și de obiecte de artizanat, dacă apreciezi adevărata măiestrie și arta frumosului, făuritorii ceramicii te invită la Simpozionul Internațional de Ceramică pentru a fi martor la crearea unor obiecte unice și excepționale. Evenimentul se desfășoară în perioada 7 august- 21 august 2017, la Complexul Etno-Cultural Vatra.

separator
20621242_1930794780522315_7846850494228338065_n

Simpozionul Internațional de Ceramică găzduiește 15 artişti, atât din Republica Moldova, cât și din alte țări precum Belarus, Lituania, Polonia, România și Rusia. În perioada menționată, maeștrii vor realiza lucrări unice și inovative.

Lucrările artiștilor vor fi expuse la expoziția organizată în data de 20 august în cadrul Centrului Cultural Vatra.

La această primă ediție se lucrează exclusiv la crearea obiectelor din ceramică.

Chiar dacă temperaturile de afară sunt foarte înalte, artiștii își dau străduința, muncesc din zori și până seara, și depun tot sufletul și imaginația pentru ca rezultatul final să fie unul pe măsura așteptărilor.

Iată cine sunt artiștii prezenți la eveniment:20545291_1930799410521852_54610932537607956_o 20545385_1930803017188158_806454206423544395_o 20545468_1930845063850620_5525283720428543077_o 20615794_1930801700521623_8810487604602807310_o 20617112_1931181113817015_1610832406200977541_o 20617221_1930802070521586_602635010078695583_o 20626119_1930800260521767_6624204224372562289_o 20643254_1931606780441115_3614558512842156739_o 20643438_1930803777188082_294860881317003935_o 20643456_1930800910521702_1537653088188813649_o

 

Mai mulți cerbi, refuzați la intrarea în țară. Aceștia erau aduși din Ucraina, dar nu aveau certificatele de sănătate în regulă

Mai mulți cerbi transportați din Ucraina în Republica Moldova au fost opriți la frontieră pentru că actele de însoțire nu corespundeau cadrului legal.

”În contextul situației cu privire la neadmiterea importului unui lot de animale (cerbi) din Ucraina în Republica Moldova,  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor ( ANSA) informează publicul despre următoarele.

La data de 22 aprilie 2024, la punctul de inspecție la frontieră Criva-Mămăliga, inspectorii pe domeniul veterinar din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au examinat un lot de animale (cerbi) cu acte de însoțire, care nu corespundeau cadrului legal stabilit între Ucraina și Republica Moldova.

Astfel, Certificatul veterinar prezentat inspectorilor ANSA, precum și conținutul acestuia, nu corespundea modelului de certificat sanitar- veterinar  pentru astfel de specii de animale, care a fost agreat în anul 2022 între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Veterinară din Ucraina.

Mai mult, nu corespundeau nici datele de identificare a animalelor cu cele reflectate în documentul prezentat, iar agentul economic nu era înregistrat în sistemul informațional TRACES (Trade Control and Expert System).

În acest context, operațiunea de import a lotului de animale (cerbi) a fost sistată temporar pentru a găsi soluții optime pentru agentul economic și pentru animale.

Operatorul a fost informat despre procedurile de înregistrare în sistemul informațional TRACES, iar inspectorii ANSA de comun cu colegii din cadrul Autorităților din Ucraina depun toate eforturile pentru a soluționa problema și pentru a obține de la Autoritatea pe domeniul veterinar din țara vecină garanțiile de sănătate a animalelor (în conformitate cu modelul de certificat sanitar veterinar agreat anterior).

Reiterăm! Se depun eforturi pentru a găsi soluții optime, astfel încât să nu fie afectată nici starea de sănătate a efectivelor de animale domestice sau din fauna sălbatică din Republica Moldova.

În legătură cu situația creată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor  îndeamnă agenții economici să se informeze corect înainte de a efectua operațiuni de import a animalelor și să se asigure că dispun de toate actele necesare (conform modelelor stabilite) înainte de a efectua procedura de import”, comunică ANSA.

Mai multe școli profesionale și colegii din țară vor fuziona. Ce spune ministrul Educației

În această săptămână, specialiștii de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) vor merge la opt instituții de învățământ tehnic care au un număr mic de elevi și pe care planifică să le comaseze. Autoritățile vor discuta cu administrațiile colegiilor și școlilor profesionale despre procesul de reorganizare. Ulterior, acestea vor fi absorbite de instituții mai mari, în care ar urma să fie transferați inclusiv profesorii, scrie moldova1.md.

Șase școli profesionale și două colegii din mai multe localități din țară vor fuziona cu alte instituții de învățământ profesional tehnic. De exemplu, Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău va absorbi Colegiul Tehnologic din Chișinău. Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, raionul Sângerei. Iar Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți va absorbi Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat într-o conferință de presă că scopul reorganizării instituțiilor este sporirea calității educației.

„Vorbim în primul rând de câteva colegii și școli profesionale din subordinea Ministerului Educației. În toate aceste instituții de învățământ, noi am făcut testări în luna februarie ca să vedem ce cunosc copiii din aceste instituții și lucrurile arată destul de îngrijorător. Rezultatele le puteți vedea și în nota informativă a proiectului de hotărâre de Guvern. Copiii își vor continua studiile în acele instituții până la absolvire, asta înseamnă cel puțin doi ani, iar la fel cadrele didactice vor continua să activeze în această perioadă de timp”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Referitor la situația de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, unde elevii, profesorii, dar și localnicii au protestat acum câteva zile împotriva inițiativei ministerului, Dan Perciun a spus că este un caz singular.

„Dacă ne referim la instituția din Lipcani, atunci ea demult nu mai este un colegiu pedagogic, acolo practic specialități pedagogice nu mai există de principiu, însă colegii mei vor merge în fiecare instituție și vor discuta cu directorul, colectivul, inclusiv elevii, și vor oferi explicațiile necesare și eu cred că lucrurile se vor aranja”, a mai spus Dan Perciun.

După intrarea în vigoare a deciziei, Ministerul Educației va crea, timp de două luni, comisii care se vor ocupa de procesul de reorganizare și transmitere a bunurilor instituțiilor. Angajații vor fi transferați în noile entități, iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil, vor fi disponibilizați. Potrivit Ministerului Educației, pentru a fi eficiente, școlile profesionale trebuie să aibă minim 350 de elevi, iar colegiile – 700 de elevi. În prezent, din cele 77 de instituții subordonate ministerului, doar 26 au un număr suficient de elevi.

Manifest în Capitală, în sprijinul tinerei gravide ucise cu sânge rece: ”Vrem dreptate pentru Ana-Maria!”

În fața sediului Guvernului de la Chișinău, în seara de 23 aprilie, a avut loc manifestația „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, în sprijinul tinerei însărcinate găsită fără viață la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei. Reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pentru drepturile omului, printre care Coaliția Națională „Viață fără Violență”, Femei pentru femei și Crucea Roșie, au participat la acțiune, scrie NM.md.

Câteva zeci de persoane s-au adunat în fața clădirii Guvernului. Aceștia au venit cu pancarte cu mesaje precum: „Cerem dreptate pentru Ana-Maria”, „În tăcerea voastră, ei ne ucid pe noi”, „O dată la 5 minute o femeie moare din cauza violenței”, „Vrem securitate nu doar în discursuri politice”, „Bărbații de calitate nu se tem de egalitate”. Pe una din pancarte era reprezentată imaginea unui copil nenăscut și scria: „Un craniu crăpat de lovituri”.

Ana-Maria Guja, de 19 ani, a fost găsitî moartă pe 20 aprilie, după ce pe data de 12 aprilie a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei, și de atunci a dispărut fără urmă. Tânăra era însărcinată în luna a șasea. Corpul neînsuflețit a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește principalul suspect – Gheorghe Cotorobai, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Tânără a fost condusă astăzi, 23 aprilie, pe ultimul drum, în localitatea Susleni.

Ajutor pentru copiii internați în secția de arsuri! Micuții îndură dureri insuportabile din cauza temperaturilor înalte din saloane
Articolul anterior
Tragic! O moldoveancă în vârstă de 39 de ani a decedat în Italia, într-un accident de mașină
Articolul următor