Fără dulciuri și sucuri la matineele de la grădiniță

În majoritatea grădinițelor din Capitală au început deja pregătirile pentru matineul de Anul Nou. Și în acest, organizarea meselor dulci pentru copii în instituțiile preșcolare, de către colaboratori și părinţi, este interzisă categoric.

separator

Totodată, distracţiile și matineele vor fi organizate ziua și nu mai târziu de ora 17:00. Prevederile sunt menționate într-un Ordin semnat de șeful interimar al Direcției generale, educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș. Documentul mai prevede că va fi interzisă categoric implicarea colaboratorilor în colectarea banilor pentru cadourile copiilor, brad, jucării de brad. În același timp, serviciile foto şi video vor fi realizate doar după o coordonare prealabilă în scris a părinţilor copiilor, pentru a asigura confidenţialitatea şi securitatea informaţiei care conţine date cu caracter personal.De asemenea, sala de muzică trebuie să fie dotată cu echipament antiincendiar necesar pentru acordarea ajutorului în caz de incendii, iar utilizarea lumânărilor, focurilor de artificii, atât în incinta grădinițelor, cât şi pe teritoriul acestora va fi interzisă. Nu va fi permisă nici instalarea Pomilor de Crăciun în apropierea uşilor de evacuare sau a trecerilor la mijloacele iniţiale de stingere.

Sursa: suntparinte.md

alte Articole interesante

Alte Articole interesante