Festivalul de Film de la Veneția: ținute care au făcut senzație pe covorul roșu

Cea de-a 74-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția a debutat ieri. Zeci de staruri internaționale și sute de invitați vor avea ocazia de a se delecta în premieră cu cele 71 de lungmetraje prezentate în cadrul evenimentului considerat un fel de trambulină de lansare a producțiilor cinematografice către Oscar.

separator
Bianca Balti attending the Opening Ceremony and the Premiere of the movie Downsizing during the 74th Venice International Film Festival (Mostra di Venezia) at the Lido, Venice, Italy on August 30, 2017. Photo by Aurore Marechal/ABACAPRESS.COM August 30, 2017

Emoțiile sunt mari atât pentru protagoniștii, cât și pentru producătorii celor 21 de filme ce intră în competiție pentru Leul de Aur (premiu ce va fi înmânat pe data de 9 septembrie).

În cele 10 zile ale evenimentului, ținutele vedetelor sunt cele care vor face senzație pe covorul roșu.


În prima zi de festival, au impresionat Rebeca Hall (într-o superbă creație Armani), Kristen Wiig, Annette Bening, dar și soția lui Matt Damon, care, cu o rochie care-i scotea în evidență bustul generos, a electrizat asistența. Până la finele evenimentului mai sunt încă 9 zile. Să vedem cu ce ținute ne vor mai surprinde vedetele! isabeli fontana 74nd Venice Film Festival Red carpet opening ceremony Venice Italy 30-08-2017 © FameFlynet_Italy/SGP id 112051_017 Not Exclusive luciana barroso;matt damon 74nd Venice Film Festival Red carpet opening ceremony Venice Italy 30-08-2017 © FameFlynet_Italy/SGP id 112051_017 Not Exclusive Kristen Wiig attending the Opening Ceremony and the Premiere of the movie Downsizing during the 74th Venice International Film Festival (Mostra di Venezia) at the Lido, Venice, Italy on August 30, 2017. Photo by Aurore Marechal/ABACAPRESS.COM August 30, 2017 Annette Bening attending the Opening Ceremony and the Premiere of the movie Downsizing during the 74th Venice International Film Festival (Mostra di Venezia) at the Lido, Venice, Italy on August 30, 2017. Photo by Aurore Marechal/ABACAPRESS.COM August 30, 2017 Rebecca Hall attending the Opening Ceremony and the Premiere of the movie Downsizing during the 74th Venice International Film Festival (Mostra di Venezia) at the Lido, Venice, Italy on August 30, 2017. Photo by Aurore Marechal/ABACAPRESS.COM August 30, 2017Brazilian model Izabel Goulart attending the Opening Ceremony and the Premiere of the movie Downsizing during the 74th Venice International Film Festival (Mostra di Venezia) at the Lido, Venice, Italy on August 30, 2017. Photo by Aurore Marechal/ABACAPRESS.COM August 30, 2017

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Cod Galben de vânt puternic în țară!

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru mâine, 29 martie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizmentul va fi valabil în intervalul orelor 08:00-18:00. Astfel, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.

Sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;

Se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;

Este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

Specialiștii recomandă evitarea trecerii prin apropierea copacilor; ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ; evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî; evitarea folosirii focului deschis.

Kate Middleton, Prințul William și Prințul Harry i-au adus un omagiu Prințesei Diana
Articolul anterior
Tatiana și Anatol Melnic, în rol de nași! Iată pentru ce ținute au optat la nunta primilor fini
Articolul următor