Festivalul „DeVin&DeGust”: 4000 de vizitatori au fost prezenți la sărbătoarea gustului, aromelor și tradițiilor autohtone!

Peste 4.000 de amatori de delicii oeno-gastronomice au participat pe 26 augut 2017 la cel mai savuros și aromat festival al verii – „DeVin&DeGust”, o adevărată sărbătoare a gustului, aromelor și tradițiilor autohtone. Evenimentul a reunit în premieră vinurile din cele 4 regiuni cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) din Republica Moldova – „Codru”, „Ştefan Vodă”, „Valul lui Traian” şi „Divin” – cu gastronomia și cultura locală.

separator
21077569_719930761550629_2552620155623659989_n21077426_719918768218495_2105582870475631617_n21125340_719929331550772_6423035634776626540_o

Vladimir Grosu, director adjunct al Oficiului Național al Viei și Vinului: „Festivalul „DeVin&DeGust” a fost organizat pentru a promova, în primul rând, vinurile de calitate cu IGP. Este primul eveniment de asemenea amploare, pentru că am propus și asocierea corectă și sănătoasă a acestor vinuri cu bucatele tradiționale din regiunile respective, acesta fiind și laitmotivul festivalului. De asemenea, pentru prima dată Vinul Moldovei s-a reunit sub același acoperiș cu producatorii locali de fructe și pomușoare, carne, pește și brânzeturi. Festivalul „DeVin&DeGust” face parte dintr-o listă de activităţi al Oficiului Național al Viei și Vinului privind popularizarea consumuliui conștient și moderat a Vinului Moldovei.”

Ion Parea, viceministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: „Sectorul vitivinicol a fost, este și va rămâne una dintre ramurile strategice ale economiei Republicii Moldova. Vinul a devenit faima și simbolul țării noastre, în pofida tuturor impedimentelor. Sectorul vitivinicol continuă să-și croiască drumul pe piața mondială și să se conformeze noilor cerințe. Apreciem mult eforturile producătorilor. În prezent ne concentrăm pe promovarea vinurilor si divinurilor de calitate ale Moldovei, astfel să promovăm imaginea Republicii Moldova pe piața internațională.”

Spre degustare au fost propuse 50 de tipuri de vin de la 24 de companii vitivinicole cu IGP, iar vizitatorii au avut parte de masterclass-uri savuroase în cadrul Teatrului Gastronomic, unde au învățat de la cei mai buni Chef-i și somelieri reguli de aur pentru o masă de excepție. 21083654_719933061550399_9133155023736372803_o21167632_719933128217059_5011488313658657906_o21200506_719933064883732_9209615505440238645_o

21105651_719926391551066_8364425617231537892_nPentru prima dată în același loc au fost prezenți un număr total de 22 de producători de fructe și pomușoare, alături de 8 producători de carne, unul de pește și 3 de brânzeturi.

21082987_719918924885146_8662779333224926093_o 21083106_719919148218457_6512036039399205307_o 21083257_719918914885147_4870954627516099703_o 21083397_719939464883092_4674364631755223841_o21105651_719926391551066_8364425617231537892_n

Daniel Thomson, șeful Departamentului Creștere Economică, misiunea USAID Moldova: „Guvernul Statelor Unite sprijină agricultura și vinificația Republicii Moldova de mai bine de 15 ani, contribuind la renașterea industriei vinului după embargouri și orientarea ei către o industrie axată pe calitate. Definirea indicațiilor protejate aduce și mai multă calitate și valoare adăugată vinurilor, oferindu-le un loc sigur pe rafturile magazinelor din Uniunea Europeană și alte țări. La fel, susținem Guvernul Republicii Moldova în implementarea unei agriculturi moderne care înseamnă prosperitate rurală și implicit bunăstare economică pentru toți locuitorii țării.”

Călătoria imaginară prin cele 4 regiuni IGP a inclus și cea mai mmmmm provocare – concursul „Meșter Bucătar”. Participanții au gătit la viteză, în fața publicului, delicii conform laitmotivului festivalului – asocierea corectă a vinurilor cu bucatele tradiționale. Întreg evenimentul a fost condimentat de 14 recitaluri ale colectivelor etnofolclorice din cele 4 regiuni IGP, alături de Flavy DeeJay, Adriana Ochișanu, Tharmis, Nelly Ciobanu, Concertino și Adrian Ursu. Printre vizitatorii primei ediții a festivalului deliciilor oeno-gastronomice „DeVin&DeGust” au fost și oaspeți din România, Ucraina, Italia, Suedia și alte state.21150086_719918918218480_3917973831880757131_n 21199694_719927391550966_2560049333193808141_o 21151689_719920201551685_1991031708392850932_n

Liubov, Mikola, Volodimir, Daria, Ilona și Katerina, turiști, Ucraina: „Este o idee minunată. Urmărim evoluția calității Vinului Moldovei și apreciem investiția companiilor vitivinicole în calitate. De asta suntem aici. Așa festivaluri au loc și la noi, în Ucraina, dar am venit să vedem cum sunt organizate asemenea evenimente și la vecini. Am descoperit că aveți bucate tradiționale variate și extrem de gustoase. Este de apreciat intenția de a-i învăța pe oameni să combine corect vinul potrivit cu mâncarea potrivită.”

Radu, vizitator, Moldova: „Am rămas plăcut surprins să descopăr o hartă diferită a Moldovei, una vitivinicolă. Îmi place cum arată ea. Am aflat unde sunt concentrate vinurile noastre de calitate și, grație acestui festival, m-am bucurat nespus să știu că se pune un mare accent pe calitatea produsului. Sincer, nu știam că avem în Moldova patru regiuni IGP recunoscute la nivel european. Pentru mine „DeVin&DeGust” este mai degrabă un super-mega-masterclass al degustării corecte a vinului și al îmbinării, potrivirii lui reușite cu bucatele noastre tradiționale din localitățile producătoare de vin. Abia aștept următoare ediție, pentru ca toți cetățenii Moldovei să înțeleagă că au cu ce se mândri.”

Daniela, turistă, România: „Am rămas plăcut surprinsă încă de la intrare, unde am primit un pahar pentru degustări, ceea ce mi-a oferit acces rapid și neîngrădit la stand-urile producătorilor de vin. Enorm mi-a plăcut ideea organizatorilor de a aduce la cunoștința consumatorilor combinațiile cele mai reușite dintre vin și bucatele tradiționale, posibilitatea de a degusta pe loc și din partea casei. Publicul mi s-a părut unul select, inițiat în arta vinului. Muzica a fost de bun gust: o combinație între folk, cea ușoară și cea balcanică.”21083671_719940021549703_7263166088612551705_o

Organizatorii au pus la dispoziție transport gratuit din Chișinău, tur-retur, inclusiv pentru amatorii de delicii din Hâncești, Nisporeni, Călărași și Orhei.

Festivalul „DeVin&DeGust” va reveni și anul viitor, pentru că își propune să devină o tradiție în regiunile cu IGP pentru a promova cultura noastră milenară de creare și consum a vinului de calitate, alături de bucate tradiționale, iar publicul larg să învețe despre consumul responsabil al vinului și asocierea acestuia cu gastronomia locală. De asemenea, evenimentul este gândit ca o platformă de comunicare între companiile producătoare din regiunile IGP şi consumatori, amatori de delicii oeno-gastronomice.

În prezent, din cei aproape 300 de producători de vinuri din Moldova, circa 50 de companii au obținut dreptul de a folosi însemnele calității – Indicația Geografică Protejată.

Festivalul „DeVin&DeGust” a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Uniunile Viti-Vinicole cu IGP „Codru”, „Ștefan Vodă”, „Valul lui Traian” și Asociația Producătorilor de Brandy și Divin, cu suportul Proiectului USAID Agricultură Performantă în Moldova (APM), al Proiectului de Competivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei și cu susținerea partenerilor: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

 

Condiții la standarde occidentale la un spital din Capitală! Cum arată noua secție ATI inaugurată astăzi

Eveniment mult așteptat de către medici și pacienți la spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău! Astăzi, după investiții mari și reparație capitală, a avut loc deschiderea secției noi de Anestezie și Terapie Intensivă. La eveniment, au fost prezenți președintele Parlamentului, Igor Grosu, Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, Șeful adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială a Primăriei Chișinău, Vladimir Bolocan, administrația instituției, cadre medicale, dar și reprezentanți ai mass-media.

Începând de astăzi, cetățenii care vor păși pragul instituției vor beneficia de îngrijiri și tratament în condiții moderne și de înaltă calitate!

Secția ATI a fost dotată cu sistem performant de ventilare, generator electric, generator de oxigen, aparat modern de ultrasonografie, paturi și monitoare de ultimă generație pentru supravegherea non-stop a parametrilor vitali ai pacienților.

Investițiile substanțiale din cadrul proiectului au creat condiții pentru dublarea capacității secției, astfel că, în prezent, unitatea medicală poate oferi servicii de îngrijire pentru 13 pacienți concomitent. Secția ATI activează non-stop și este destinată supravegherii și tratamentului postoperator și postanestezic al pacienților cu diverse probleme medicale, îngrijirea pacienților critici cu disfuncții acute sau cronice de organe care amenință viața, stabilizarea pacienților care necesită terapia durerii acute etc.

Modernizarea și dotarea secției ATI au fost posibile datorită investițiilor semnificative susținute de Banca Mondiala în cadrul proiectului gestionat de Ministerul Sănătății. Valoarea investiției se ridică la 17,5 milioane de lei, din costul total al proiectului de 187 milioane de lei alocate de Banca Mondială pentru renovarea a 11 secții de Anestezie și Terapie Intensivă din țară.

În cadrul evenimentului, Ala Nemerenco, Ministru al Sănătății, a declarat: ,,Dumneavoastră, medici, asistenți medicali și ceilalți specialiști din instituție, pentru a activa, aveți nevoie de instrumente și echipamente performante adaptate veacului 21, spitalul deținând totodată cea mai mare maternitate din țară, dar și un colectiv extraordinar și puternic din punct de vedere profesionist. Prin urmare, nu este doar o obligație, este o plăcere să investești atunci când lucrurile sunt pe mâini de nădejde. Implementarea standardelor moderne în instituțiile noastre creează condiții pentru acordarea serviciilor de calitate la cel mai înalt nivel, vă doresc o atitudine respectuoasă, caldă și profesionistă față de toți pacienții. Succese mari pe viitor, mă bucur împreună cu dumneavoastră pentru această izbândă, vom continua să investim cu multă responsabilitate în instituțiile medicale din țară”.

Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău: ,,Fiecare investiție în această instituție este importantă și durabilă, aici activează oameni profesioniști, în spital au loc peste 6.800 de operații pe an, prin urmare orice realizare merită efortul depus. Mulțumesc echipei medicale pentru dedicație și grija față de cetățeni”.Vasile Guzun, director interimar al IMSP ,,Gheorghe Paladi”: ,,Renovarea integrală a secției Anestezie și Terapie Intensivă este, cu adevărat, una dintre cele mai importante realizări ale noastre din ultimii ani. Stimați colegi, condițiile adecvate de activitate pentru personalul medical sunt aspirația noastră continuă. Ne dorim ca fiecare pacient să simtă alinare atât prin munca medicilor, cât și urmare a condițiilor bune în care sunt spitalizați”.

Iurie Țugui, vice-director medical al IMSP ,,Gheorghe Paladi”: ,,Noua secție ATI este dotată cu sistem performant de ventilare cu hepafiltre speciale și alte utilaje de ultimă oră. Echipamentele medicale noi vor ușura munca medicilor și asistenților medicali și vor oferi în același timp beneficii pentru pacienți, întrucât vor permite monitorizarea constantă a unui număr mare de parametri vitali la pacienți. La modul practic ,,ții întreg pulsul în mâna ta”.

Felicitări tuturor cadrelor medicale pentru acestă realizare care le va înlesni munca și va face mai ușoară recuperarea pacienților!

Nenorocirile îi unesc! Harry, gata să se împace cu William. E dispus să facă orice

Prințul Harry este gata să facă orice pentru a îl recâștiga pe William în călătoria din Marea Britanie, a spus un apropiat al celor doi frați. Ducele de Sussex este așteptat să viziteze Marea Britanie în luna mai pentru a marca cea de-a 10-a aniversare a Jocurilor Invictus. Aceasta vine după recentul anunț că tatăl său, Regele Charles, și cumnata sa, Prințesa Kate, au fost diagnosticați cu cancer, scrie evz.ro.

Prințul Harry vrea să se împace cu William

O sursă a declarat: „Prințul Harry va face tot ce poate pentru a-l „recâștiga” pe fratele său, prințul William, în călătoria sa în Anglia – dar știe că va dura ceva timp. El va face tot ce poate pentru a-l face pe fratele său să știe că este alături de el și pentru a repara acea legătură. El știe că nu va fi ușor. Nu-și dorește nimic mai mult ca ei să revină la ceea ce au fost odată. Știe că va fi nevoie de timp, iar Harry este gata să muncească, deoarece este hotărât să-și recapete familia și să-și arate sprijinul.”

Prințul Harry așteaptă scuze din partea Familiei Regale

Și autorul regal Tom Quinn consideră că Harry vrea să se împace cu William, dar că așteaptă scuze din partea acestuia: „Vrea să se împace cu fratele său, astfel încât copiii să poată avea un fel de relație, dar el și Meghan încă mai cred că trebuie să vină mai întâi niște scuze umilitoare din partea lui William și Kate. El a lăsat să se înțeleagă că, dacă primește scuze din partea familiei sale, atunci este pregătit să ierte, dar asta nu se va întâmpla”.

Prințul William și Kate au alte planuri

Alte surse au declarat că „problema lui Harry” este ultimul lucru pentru care își fac griji acum Kate Middleton și prințul William, având preocupări mult mai mari care necesită întreaga lor atenție. Prințul William și Kate au pus „problema lui Harry” pe plan secundar în urma luptei cu cancerul și „nu au planuri pentru împăcare în timpul vizitei așteptate a Ducei de Sussex în Marea Britanie în mai”.

Tabloidele din Marea Britanie scriu că Prințul Harry și Meghan Markle i-ar fi contactat pe William și Kate vineri seară, după ce Prințesa de Wales a anunțat că urmează un tratament de chimioterapie.

Creierul uman, mai mare la generațiile tinere. Ce spun specialiștii

Creierul uman este mult mai mare la generațiile tinere, arată studii recente. Conform acestor constatări, o regiune specifică a creierului, cunoscută sub numele de hipocamp, responsabilă de memorie și învățare, și-a mărit volumul cu 5,7% în ultimii ani, scrie evz.ro.

De asemenea, membrii Generației X au prezentat o creștere cu aproape 8% a volumului de substanță albă și o extindere a suprafeței substanței cenușii cu aproape 15% în comparație cu membrii Generației Silențioase, cei născuți între 1930 și 1945.

Creierul uman, mai mare la tineri

Analiza a implicat examinarea creierelor a peste 3.000 de cetățeni americani, cu vârste cuprinse între 55 și 65 de ani.

Rezultatele au arătat că persoanele născute în anii 1970 au în medie un volum total al creierului cu 6,6% mai mare decât cei născuți în anii 1930.

De altfel, noile studii arată că creierul uman ar putea crește treptat în timp, iar acest lucru ar putea reduce riscul de demență în rândul generațiilor mai tinere.

„Deceniul în care cineva se naște pare să influențeze dimensiunea creierului și, potențial, sănătatea creierului pe termen lung”, explică neurologul Charles DeCarli de la Universitatea California Davis.

Acesta e cel care a condus cercetarea: „Genetica joacă un rol major în determinarea dimensiunii creierului, dar descoperirile noastre indică faptul că influențele externe – cum ar fi factorii de sănătate, sociali, culturali și educaționali – pot juca, de asemenea, un rol”, a mai spus el.

Demența afectează milioane de oameni la nivel global

În prezent, demența afectează un număr semnificativ de persoane la nivel global.

Odată cu îmbătrânirea populației mondiale, se estimează că numărul diagnosticărilor pentru această afecțiune va crește de trei ori în următoarele trei decenii.

Cu toate acestea, riscul de demență pare să fie în scădere pentru generațiile mai tinere, care au și creierul mai mare, posibil din cauza adoptării unui stil de viață mai sănătos și a unei educații îmbunătățite.

Demența se caracterizează prin subțierea materiei cenușii a creierului, cunoscută sub numele de cortex, care este implicată în procesele cognitive precum memoria, învățarea și raționamentul.

Este adevărat că studiile au relevat că creierul pacienților cu Alzheimer prezintă o performanță cognitivă mai bună, sprijinind astfel ipoteza cunoscută sub numele de „rezerva cerebrală”.

Creierul a crescut de la o generație la alta

Pentru a investiga dacă dimensiunea creierului poate explica incidența redusă a demenței în rândul generațiilor mai tinere, DeCarli și echipa sa au analizat datele colectate în cadrul Studiului Framingham Heart, care a monitorizat starea de sănătate a americanilor născuți între 1930 și 1980.

În perioada cuprinsă între 1999 și 2019, când participanții aveau între 55 și 65 de ani, li s-au efectuat imagini prin rezonanță magnetică a creierelor. Cu toate acestea, datele rezultate din aceste imagini au devenit disponibile abia în octombrie 2023.

Analizând aceste rezultate, DeCarli și colegii săi au constatat că generațiile mai tinere prezintă volume cerebrale mai mari.

Echipa nu s-a limitat la a compara creierul celor născuți în anii 1930 și cu cei născuți în anii 1970. Ei au extins analiza și către cei 1.145 de adulți de vârstă similară care s-au născut în anii 1940 și 1950.

Rezultatele lor au confirmat din nou o creștere constantă și uniformă a volumului cerebral pe parcursul deceniilor – o constatare pe care cercetătorii o consideră a fi de impact mic la nivel individual, dar „probabil semnificativă la nivelul populației”.

Medic de la Urgență, prins în flagrant pentru luare de mită! Ar fi pretins 13 mii de lei de la o pacientă
Articolul anterior
Bloggerița Hellen Monroe face astăzi nunta! Iată cum arată rochia de mireasă
Articolul următor