Fetița căzută pe fereastră de la etajul doi, prinsă în brațe de un adolescent care trecea pe stradă

Scene cu un puternic impact emoțional s-au desfășurat zilele trecute pe o stradă din Turcia. Un adolescent de 17 ani, turist care ieșise la plimbare, a devenit erou datorită gestului său care a salvat viața unui copil.

separator
Algerianul Feuzi Zabaat, de 17 ani, se afla în vacanță în Istanbul, Turcia. Plimbându-se pe o străduță, băiatul a văzut un bebeluș nesupravegheat, cățărat pe pervazul unei ferestre de la etajul al doilea dintr-un bloc. Bebelușul, o fetiță de doi ani pe nume Doha, profitase de neatenția mamei sale, care era în bucătărie și făcea de mâncare, și ajunsese pe pervazul ferestrei de la cameră.

Norocul fetiței a fost, de fapt, atenția distributivă de care adolescentul a dat dovadă, dar și caracterul acestuia. Băiatul nu a stat pe gânduri, s-a apropiat de bloc, și a reușit să prindă copilul.

Scenele emoționante au ajuns apoi virale pe internet și au fost difuzate chiar și de televiziunile internaționale, toată lumea lăudându-l pe adolescent. Fetița a scăpat nevătămată, însă mama ei va trebui să dea explicații autorităților pentru că micuța nu era supravegheată.

sursa

Tânăra pianistă Martina Meola a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian din Elveția

Tânăra pianistă Martina Meola din Republica Moldova a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian „Jeune Chopin” din Lugano, Elveția. Concursul, dedicat redescoperirii muzicii lui Chopin, a adunat tineri talentați din întreaga lume și a fost prezidat de celebra pianistă Martha Argerich, notează MOLDPRES.

„A fost o experiență minunată, plină de emoții de nedescris! Mulțumesc organizatorilor și în special extraordinarei mele profesoare Silvia Limongelli pentru tot efortul și sprijinul acordat”, a scris Martina pe pagina sa de Facebook.

Înainte de competiție, tânăra artistă a susținut un concert la Chișinău pentru a-și prezenta programul, în cadrul inaugurării noului pian Steinway de la Sala cu Orgă.

Ministerul Culturii a felicitat-o pe Martina Meola, subliniind performanța sa remarcabilă și succesul obținut.

„Felicitări, Martina Meola! Suntem mândri că în ajunul acestei competiții importante pentru orice pianist în devenire, Martina Meola ne-a prezentat programul concursului la Chișinău, la concertul de inaugurare a noului pian Steinway”, se arată în mesajul ministerului.

Martina s-a născut pe 28 noiembrie 2012 la Milano. A început studiile muzicale la Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău, iar la doar 9 ani a fost admisă la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, în cadrul programului „Tinere Talente”.

Noi detalii în dosarul Creangă: A început audierea martorilor

Primul martor în dosarul lui Ion Creangă, șeful suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, a fost audiat în instanță. Este vorba despre adjuncta sa, care a declarat că a lucrat împreună cu Creangă la un raport al Comisiei Europene. Potrivit procurorilor, acest document ar fi ajuns în mâinile serviciilor de informații ruse, scrie moldova1.md

„Martorul mai mult a fost audiat vizavi de sursa informației care ulterior a ajuns în posesia serviciilor de spionaj ale Federației Ruse. Domnul Creangă urmează să depună declarații. Noi acum la etapa respectivă urmează să mai audiem încă un martor, după care trecem la probele apărării. Având în vedere că dumnealui deja a declarat public că a fost o simplă discuție dintre vecini, eu în calitate de acuzator intenționez să mai prezint probe pentru stabilirea adevărului obiectiv”, a subliniat procurorul PCCOCS Dumitru Ștefîrță.

În prezent, Ion Creangă se află în arest la domiciliu. Șeful suspendat al Serviciului juridic al Parlamentului a fost reținut în iulie 2024, fiind suspectat de comunicare conspirativă cu un fost angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău. Acesta este acuzat că ar fi transmis informații clasificate privind apărarea națională, cooperarea Republicii Moldova cu partenerii internaționali în domeniul securității și alte subiecte sensibile.

Potrivit PCCOCS, Creangă ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea 500 de dolari de la un reprezentant al ambasadei, iar în urma perchezițiilor la domiciliul său au fost găsiți alți 1.100 de dolari. În aceeași cauză este cercetat și un ofițer suspendat al Poliției de Frontieră, bănuit că ar fi avut întâlniri conspirative repetate cu același diplomat rus. Soția acestuia este, de asemenea, vizată în anchetă, fiind suspectată că ar fi facilitat comunicarea dintre polițist și angajatul ambasadei. Ion Creangă pledează nevinovat, declarând că a discutat ca între vecini cu fostul angajat al Ambasadei ruse. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 până la 20 de ani.

Badantă moldoveancă, măritată cu fiul bătrânei pe care a îngrijit-o, îl bate și îl urmărește pe bărbat. „Te omor, te distrug”

Un pensionar italian în vârstă de 79 de ani din Roma, capitala Italiei, a fost agresat, amenințat și urmărit de fosta soție, o femeie moldoveancă, cu 22 de ani mai tânără decât el, care fusese anterior badanta mamei sale, scrie rotalianul.com

Potrivit ziarului Il Messaggero, cei doi au două fiice împreună, în vârstă de 19 și 22 de ani, și s-au căsătorit în anul 2016, după o perioadă de relație începută în timpul îngrijirii mamei bărbatului.

Conform declarațiilor făcute de victimă în fața instanței, relația dintre cei doi s-a deteriorat treptat, iar în noiembrie 2021, bărbatul a fost alungat din propria locuință.

„Într-o seară, după ce s-a apropiat de mine, în timp ce eram deja în pat, mi-a spus că trebuie să plec, că nu mă mai vor în casă.

Apoi, cu ajutorul fetelor, au ridicat salteaua și m-au trântit pe podea. După aceea, practic m-au împins afară și de atunci nu m-am mai întors”, a declarat acesta.

Bărbatul a fost nevoit să plece în pijama și papuci, găsindu-și adăpost într-un apartament pe care îl deținea în zona Policlinico.

În perioada în care a fost infectat cu COVID-19, a fost îngrijit de o fiică dintr-o relație anterioară și a reluat legătura cu o fostă parteneră pe care nu o mai văzuse de zeci de ani.

Însă fostei soții nu i-a fost suficient că îl alungase. Potrivit anchetei, aceasta a angajat un detectiv particular care i-a montat un dispozitiv de localizare sub mașină, urmărindu-l constant și confruntându-l în diverse locuri.

Într-un incident petrecut în octombrie 2022, în zona Prenestina, femeia a urcat cu forța în autoturismul bărbatului, l-a lovit cu pumnii în cap la semafoare și a provocat un scandal în fața unei patrule de poliție.

„A strigat că mașina e a ei și că trebuie să mi-o ia”, a povestit victima în fața judecătorului.

Printre amenințările repetate ale femeii se numărau injurii și tentative de intimidare pentru a-l împiedica să vândă proprietățile dobândite de-a lungul vieții.

„Te omor, te distrug, nu vei avea niciodată liniște cu mine, îți arăt eu ce-ți fac. Dacă vinzi apartamentele, te omor, bătrâne urât”, se arată în documentele Parchetului din Roma.

Femeia este în prezent judecată în regim de tribunal monocratic, fiind acuzată de violență privată, vătămare corporală și amenințări.

De asemenea, ar fi încercat să obțină numirea unui administrator judiciar care să preia controlul asupra averii fostului soț, invocând problemele de sănătate ale acestuia, inclusiv crizele epileptice cauzate de un traumatism cranian suferit în tinerețe.

Victima s-a constituit parte civilă în proces și este reprezentată de avocatul Vittorio Attolino.

Sofia Rotaru susține un concert la Comrat, la invitația Președintelui Igor Dodon
Articolul anterior
În pregătiri pentru Festivalul ,,Cerbul de Aur”! Interpreta Anna Odobescu a lansat piesa ,,Dreaming”
Articolul următor
Close menu