Horia Brenciu: „Am pornit la drum cu două geamantane. Unul cu haine, iar celălat cu speranţe”

Nu şi-a făcut emoţii că vine în faţa unui public „virgin”, vorba lui Horia. Ne simte aproape, de aceea a ţinut să încludă Chişinăul în lista celor 22 de oraşe din acest turneu naţional. Întrebat de ce au trecut atâţia ani, fără ca să-l avem pe Brenciu pe o scenă din Moldova, răspunde promt, aşa cum îi stă în caracter: ” Lucrurile frumoase se întâmplă atunci când eşti în stare să le faci. Acum sunt pregătit pentru Chişinău. Nu ştiu, dacă spuneam asta acum 10 ani. „

separator


Horia Brenciu este în stare de lucruri imprevizibile.  La 35 de ani, susţine că a riscat mult, lăsând televiziunea de dragul muzicii.

„Eram la un post privat de televiziune din România. Nu mă mai bucuram de aceste prezentări, mi se păreau cam seci şi am zis că trebuie să-mi diversific existenţa. ”

Unul dintre cei mai buni prezentatori de peste Prut a ajuns în Moldova alături de o echipă de instrumentişti, vocalişti de excepţie care sunt parte componentă a show-ului „Fac ce-mi spune inima”.

A descoperit Chişinăul verde şi cu fete fumoase care l-au recunoscut şi i-au zâmbit chiar şi prin geamul maşinii.

„Am zărit o domnişoară cu un căţel în braţe, care m-a privit şi mi-a zâmbit. Să mă fi recunoscut?  Din maşină m-am îndrăgostit de Moldova. Asta înseamnă că după spectacol trebuie să ne căsătorim. ”

Este discret  atunci când atingi subiecte personale. La ai săi aproape 40 de ani,  showman-ul de peste Prut încă nu este căsătorit. Deşi este într-o relaţie cu producătorul  TV Alice Dumitrescu, nu-şi face planuri de însurătoare, atâta doar  că şi-ar dori un moştenitor marca „Brenciu”.

„Comunicăm cu Alice prin net. M-a întrebat cum e la Chişinău şi tot nu ajung să-i răspund.”

În schimb, iubăreţul a încercat să ajungă la Cristina Croitoru, cea pe care a cunoscut-o la „Vocea României”

„Dacă-mi spunea adresa, intram până la ea cu bomboane în dar”, glumeşte Horia.

La concertul din data de 19 mai, nebunia  a fost la ea acasă. Mai bine de 3 ore Horia Brenciu a cântat, a glumit cu publicul, a înscenat şi o ceartă creativă cu echipa sa. Interpretul a schimbat câteva ţinute. Oboseala nu se citea pe faţa lui Horia Brenciu, deşi săptămâni în şir nu poate ajunge acasă, lăsând în  urmă 10 concerte. Am auzit pe cineva vorbind în public că se simte incomod că a dat pentru bilet doar 300 de lei. E prea puţin pentru un spectacol sută la sută live.

La fel ca şi în celelalte oraşe, lumea nu l-a lăsat uşor să plece din scenă.

„Eu le spuneam: PLECAŢI!!!, sunt om bătrân, nu mai am puteri. Iar ei îmi strigau numele, aplaudau incontinuu şi îmi cereau piesele la bis”.

P.S: Este incendiar. Nu te lasă să scoţi nicio vorbă, pentru că în compania lui, el vorbeşte, iar ceilalţi se conformează şi îl ascultă cu nesaţ.

Text: Olga Chirica

alte Articole interesante