Horoscop lunar! Iată ce au pregătit astrele pentru fiecare zodie în parte

În acestă lună se schimbă norocul pentru unele zodii. Citește horoscopul lunar și vezi ce îți rezervă astrele pentru zodia ta.

separator
BERBEC – În prima parte a lunii se accentuează relaţiile parteneriale şi colaborările în care eşti implicat sau vrei să te implici. Sunt posibile colaborări noi sau cele vechi se vor îmbunătăţi substanţial. Atenţie în preajma datei de 9 Octombrie, pentru că se vor contura premisele unor viitoare acţiuni comune cu alţii. La capitolul financiar există multă forfotă, în sensul că se încheie o etapă de câştig din munca proprie şi se deschide un culoar de câştig de la alţii. Însă va trebui să demonstrezi mult discernământ vizavi de tot ce obţii de la ceilalţi, deoarece vei primi bani şi favoruri exact cât îţi trebuie şi mai ales când îţi trebuie. Asta poate să coincidă sau nu cu doleanţele tale. În a doua parte a lunii, s-ar putea să primeşti o sumă de bani de la un loc de muncă în care activezi sau condiţiile de lucru se pot modifica. Vei fi tentat să faci investiţii, asocieri în afaceri sau să te bazezi mai mult pe ajutoarele altora. Vor intra în discuţie şi moştenirile sau partajele specifice unui divorţ. De reţinut că mai târziu se va pune problema să înapoiezi cu vârf şi îndesat ceea ce primeşti sau ceea ce ţi se oferă acum. Foloseşte strictul necesar şi evită speculaţiile de orice fel. Provocarea perioadei constă în a-ţi schimba atitudinea faţă de bani, bunuri şi favoruri de la alţii.

TAUR – prima jumătate a lunii se anunţă multă treabă în sfera muncii. La serviciu abia pridideşti şi de aici oboseala va fi la cote înalte. Totuşi, în preajma datei de 9 Octombrie va începe o nouă etapă de lucru. Ori apar activităţi noi, ori colectivul în care lucrezi îşi modifică componenţa sau atitudinea faţă de tine. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului renal şi secundar pe segmentele capului, de aceea fii foarte atent. Alternează perioadele de muncă cu cele de odihnă şi ocupă-te doar de îndatoririle tale. Relaţiile parteneriale vor cunoaşte răsturnări de situaţie, mai ales după 6 Octombrie. Începe o perioadă de restricţii, de înstrăinări faţă de un partener de viaţă şi rupturi în colaborări şi parteneriate. Vei mai avea colaborări, însă acestea vor presupune multă muncă, răspundere şi bani puţini, primiţi târziu sau deloc. Provocarea momentului constă în a-ţi schimba concepţiile şi modul de relaţionare cu ceilalţi. La capitolul financiar se recomandă prudenţă, achitarea datoriilor de orice fel în totalitate şi la timp. În preajma datei de 24 Octombrie contextul astral te va îndemna să te ocupi mai mult de tine. Vei reuşi mai uşor să-ţi schimbi atitudinea şi modul de relaţionare cu tot ce te înconjoară.

GEMENI – începe o perioadă în care vei fi nevoit să-ţi ajustezi modul de gândire şi comunicare. Astrele îţi recomandă abordarea unei noi filozofii de viaţă, bazându-te mai mult pe experienţele şi forţele tale. Relaţiile sentimentale se vor revigora în preajma datei de 9 Octombrie. Există posibilitatea să te îndrăgosteşti sau să te apropii mai mult şi mai bine de o relaţie de iubire deja existentă. Alţii se vor bucura de copii şi de experienţele inedite trăite alături de ei. La serviciu se anunţă o perioadă cu multă muncă, responsabilitate şi bani puţini. Este nevoie să redescoperi plăcerea lucrului bine făcut. Pe de altă parte, sănătatea devine un capitol sensibil, mai ales pe segmentele aparatului uro-genital și gât. Ascultă-ţi organismul, evită excesul de zel în câmpul muncii şi controlează-ţi regulat starea sănătăţii. Ce activităţi vei desfăşura începând din această lună sau ce loc de muncă vei obţine au iz de mână a destinului, aşa încât fii pregătit şi ai încredere că Universul lucrează în favoarea ta. Spre finalul lunii, în preajma datei de 24 Octombrie se evidențiază relațiile cu prietenii. Întâlniri, discuții, controverse. Răbdare și prudență! S-ar putea să descoperi unele conflicte puse la cale de colegii de serviciu, dar se vor risipi curând fără prea multe bătăi de cap.

RAC – relaţiile cu mebrii familiei și cu neamurile sunt favorizate în prima parte a lunii, aşa încât ar trebui să te bucuri de ele, întâlnindu-te mai des cu aceste persoane. Procesele mentale sunt susţinute, comunicarea la cote înalte, reuşind să fii o încântarea pentru cei care te ascultă. Se întrezăresc schimbări majore în planul casei şi al relaţiilor cu familia, mai ales în preajma datei de 9 Octombrie. Te poţi muta în casă nouă sau se poate pune problema achiziţionării unor bunuri patrimoniale valoroase. Oricum, lucrurile se vor desfăşura în favoarea ta şi de aici şi bucuria va fi pe măsură. Relaţiile sentimentale vor fi supuse unor reconfigurări, iar în unele cazuri există varianta despărţirii de cineva drag. Provocarea astrelor constă în a deveni mai responsabil vizavi de tot ce înseamnă iubire şi implicaţiile ei. Este nevoie să înveţi detaşarea faţă de persoanele dragi şi acordarea spaţiului necesar fiecăruia pentru dezvoltare personală şi relaţională. Dialogurile cu persoana iubită sau cu copiii vor fi frecvente şi se vor spune lucrurilor pe nume. Conflictele colegiale pot lua amploare, însă evită provocările şi izbucnirile emoţionale nefondate. Evită excesele şi odihneşte-te mai mult. Prietenii şi protectorii nu sunt de partea ta, mai ales în preajma datei de 24 Octombrie. Recomandabil este să renunţi la cei care ţi-au creat neplăceri.

LEU – evenimentele principale ale lunii sunt legate de rude, prietenii apropiaţi şi domeniul profesional. Este o perioadă favorabilă studiilor, schimbului de informaţii şi proceselor de învăţare şi evaluare. În preajma datei de 9 Octombrie sunt posibile schimbări în relaţiile apropiate. Sunt posibile despărţiri de persoane dragi şi apropierea de altele mult mai interesante şi de folos ţie în această etapă de viaţă. Pe de altă parte poţi călători frecvent pe distanţe scurte în scopurii diverse, fie turistice, fie în scop profesional. La capitolul financiar revin situaţii și discuții vechi. Vei primi bani, cadouri sau favoruri, dar fii foarte prudent. Bine este să faci economii, să cheltuieşti strictul necesar şi să eviţi implicarea în afaceri sau investiţii. Se anunţă finalul unei etape profesionale şi al unor relaţii cu persoane influente în mediul social în care activezi. Relaţiile cu prietenii şi protectorii sunt evidențiate. Se pot repune în discuţie teme şi situaţii rămase nerezolvate vizavi de aceste persoane. Atenţie la relaţiile familiale! Începe o perioadă în care se pot petrece transformări majore, în sensul că de unii membrii te poţi separa, înstrăina sau despărţi definitiv. Schimbarea locuinţei, poate chiar a oraşului sau ţării sunt alte teme ce vor intra în sfera ta de interes.

FECIOARĂ – în prima parte a lunii, atenţia şi eforturile tale sunt îndreptate către locul de muncă şi plata aferentă activităţii pe care o desfăşori. Se pare că îţi vor veni bani, favoruri sau condiţiile de muncă se pot modifica mult şi bine, mai ales începând cu 9 Octombrie. Organizează-ţi corect şi eficient treburile, pentru că altfel îţi vei destabiliza organsimul şi mentalul. Luna este potrivită tratamentelor de înfrumuseţare, masajelor, înnoirii garderobei, dar şi dialogurilor cu specialişti în dezvoltare personală şi relaţională. Gândirea şi comunicarea vor primi influenţe astrale importante. Pentru alţii se vor ivi situaţii legate de instruire personală în scopul dezvoltării profesionale. Cursurile pe termen scurt pot fi frecvente şi cu impact pe tot restul vieţii. Relaţiile cu neamurile şi prietenii apropiaţi vor cunoaşte suişuri şi coborâşuri, în sensul că de unele persoane te vei îndepărta. Vor apărea oameni noi în preajma ta, fiind posibil ca aceştia să-ţi rămână alături pe tot restul vieţii. Fii mai înţelegător cu doleanţele sau problemele celor dragi. Pe 24 Octombrie apar informații prețioase referitoare la bani, bunuri, moșteniri, partaje. Se încheie o etapă în acest sens.

BALANȚĂ – Tu eşti o mică vedetă luna aceasta. Străluceşti, ai chef de tot şi toate, iar ceilalţi te vor privi ca pe un model demn de urmat. Ocupă-te mai mult de tine. La capitolul financiar se anunţă schimbări majore. Sunt posibile noi variante de câştig din munca proprie. Provocarea perioadei pe care o traversăm constă în a-ţi schimba sistemul valorilor morale şi atitudinea faţă de bani şi modul de obţinere al acestora. Sunt posibile etape de muncă fără câştig sau cu bani puţini. Pe de altă parte, se conturează finalul unei etape de viaţă în care ai primit ajutor material şi moral din partea altora. Vei fi nevoit ca de acum încolo să te bazezi doar pe forţele tale. Energia vitală va fluctua mult, de aceea dozează-ţi atent eforturile. În plan personal există multă forfotă luna aceasta, însă ai încredere că Universul te protejează şi cineva acolo sus vegehază discret, dar sigur, asupra ta. Revin în atenție afecțiuni vechi ale picioarelor și sistemului circulator. Alimentează-te corect, plimbă-te în aer liber şi dormi suficient. Acordă atenție relaţiilor cu femeile, pentru că sunt duşmani puternici.

SCORPION – pentru tine este o perioadă de restructurare interioară şi exterioară cu efecte pe tot restul vieţii. Relaţionarea cu ceilalţi, îngrijirea atentă a trupului şi poate chiar a sufletului vor fi temele principale pentru multă vreme de acum încolo. Financiar va apărea tendinţa de a cheltui mai mult decât îţi poţi permite. În această perioadă, câştigurile şi favorurile de la alţii vor veni în salturi sau deloc. Practic vor exista restricţionări legate de cheltuieli sau investiţii. La serviciu sunt în desfăşurare etape de muncă mai vechi, care nu au fost parcurse corect şi la timp. De aici câştigurile pot întârzia sau pot fi diminuate. Dozează-ţi eforturile şi ocupă-te serios de îndatoririle tale. În preajma datei de 9 Octombrie este posibil să simți oboseală mentală accentuată. Afecţiunile legate de aparatul renal șide segmentele capului se pot evidenția sau se pot instala altele noi şi destul de dificil de diagnosticat şi tratat. Este nevoie să fii mult mai atent la sănătatea organismului şi să te îngrijeşti pe îndelete. Duşmanii ascunşi îţi pândesc toate mişcările, mai ales la serviciu, însă ai şanse mari de a-i deconspira. În relaţiile parteneriale se pot petrece răsturnări de situaţie . Te poţi despărţi definitiv de un partener de viaţă, de afaceri sau o colaborarea se va încheia.

SĂGETĂTOR – relaţiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt tensionate în această lună. Unele se pot rupe definitv, altele se vor reconfigura sau chiar se pot retricţiona cum nu te aştepţi. Discordia este în plină activitate vizavi de tot ce ţine de relații cu ceilalți, călătorii, studii, dar și mentalul este distorsionat. Vei avea tendinţa să ripostezi la tot şi la toate, existând riscul să strici relaţii şi situaţii bune. În preajma datei de 9 Octombrie se vor accentua relaţiile cu prietenii şi protectorii. Pot apărea personaje noi şi interesante în viaţa ta. Mentalul profund începe să primească influxuri astrale deosebite. Urmează o perioadă favorabilă reconfigurării mentale şi morale. Este nevoie să-ţi schimbi mentalitatea şi relaţiile cu tot ce te înconjoară. Singurătatea va fi prezentă, însă provocarea perioadei constă în a-ţi întoarce privirea şi eforturile către propria ta evoluţie spirituală. La serviciu se va încheia o etapă importantă. Poate fi vorba de o activitate care s-a desfăşurat pe mai mulţi ani, de restricţionarea sarcinilor de serviciu sau chiar de pierderea locului de muncă. Intrigile din zona muncii sunt bine ascunse de ochii şi urechile tale. Conflictele care se construiesc de acum încolo vor avea repercusiuni pe cel puțin un an de zile de acum încolo, de aceea fii prudent şi ia în considerare toate opţiunile. Acordă atenţie oricărei probleme a organismului!

CAPRICORN – domeniul profesional, poziţia socială şi imaginea în ochii lumii sunt temele principale din prima parte a lunii. Sunt posibile dialoguri importante cu şefii. Poţi primi îndatoriri noi, poate chiar o funcţie de conducere. Atenţie în preajma datei de 9 Octombrie, deoarece se conturează începutul unei etape noi de viață profesională. Se anunţă multă muncă, însă plata se va lăsa aşteptată sau nu va fi pe măsura responsabilităţilor. Relaţiile cu prietenii şi protectorii vor căpăta valenţe deosebite. Începe o perioadă în care te vei îndepărta de cei vechi, iar singurătatea va fi frecventă. Provocarea perioadei constă în a-ţi depăşi temerile legate de anturaj şi a te baza mai mult pe propriile tale forţe. Protectorii sunt o altă temă la care va trebui să reflectezi începând cu această lună. Pe de altă parte, prieteniile care se vor lega de acum încolo vor dăinui pe tot restul vieţii. Pe de altă parte, duşmanii ascunşi sunt activi şi oricând îţi pot pune beţe în roate. Fii prudent, evită provocările şi îndeplineşte-ţi atent sarcinile de lucru la serviciu, iar în plan personal fii cât mai discret. Relaţiile sentimentale se vor reconfigura, iar în unele situaţii o relaţie de iubire se va finaliza definit. Alţii vor avea de-a face cu copiii şi mofturile lor.

VĂRSĂTOR – în prima parte a lunii primeşti susţinere astrală deosebită în relaţiile cu străinătatea şi la studiile pe termen lung. Poate fi vorba şi de planuri de călătorie, atât în scop turistic, cât şi în scop profesional. Veşti interesante şi benefice ar trebui să primeşti în acest sens în preajma datei de 9 Octombrie. Totuşi, procesele mentale sunt fluctuante, de aceea fii prudent dacă eşti nevoit să acorzi interviuri sau să dai probe de examen. Domeniul profesional este accentuat, aşa încât ce se conturează acum va constitui baza unor viitoare domenii de lucru. Este posibil să ţi se pară că este dificil, că vor fi responsabilităţi grele, bani puţini sau deloc, dar vorba doar despre aparenţe. Pe măsură ce va trece timpul, lucrurile se vor aranja în favoarea ta. Fii prudent, deoarece unele persoane chiar îţi vor binele şi nu ar fi indicat să renunţi la ele. În familie se anunţă finalul unei etape, în sensul că există varianta să te muţi într-o altă locaţie sau pur şi simplu să te raportezi altfel la membrii familiei. Afirmarea profesională devine prioritară de acum încolo şi vei fi nevoit să lucrezi mult în această direcţie. Ziua de 24 Octombrie, marchează redefinirea filozofiei tale de viață și debutul unei etape noi în viaţa socială.

PEȘTI – ai succes la banii şi bunurile altora în acestă lună. Poţi primi favoruri substanţiale sau propuneri tentante legate de asocieri în afaceri sau investiţii. Relaţiile cu instituţiile financiare sunt bune. De reţinut ce se petrece la capitolul financiar, pentru că se conturează o nouă etapă de câştig de la și prin alții. Pe de altă parte ar fi indicat să echilibrezi laturile materiale cu cele spirituale ale vieţii. În relaţiile cu străinătatea vor apărea reconfigurări şi personaje noi. Se pot ivi călătorii interesante peste mări şi ţări fie în scop profesional, fie de agrement. Alţii se vor ocupa serios şi pe termen lung de propria lor instruire, parcurgând cursuri sau diverse programe de formare personală şi profesională. Evită provocările celorlalți, pentru că poţi ajunge în situaţii neplăcute, greu de controlat şi remediat. Parteneriatele şi colaborările îţi sunt bine susţinute, existând posibilitatea să primeşti oferte noi de colaborare. În familie se vor rediscuta aspecte mai vechi legate de patrimoniu. Relaţiile cu anturajul apropiat vor cunoaşte un final de capitol. O călătorie scurtă îţi poate aduce veşti importante legate de familie sau de moşteniri.

Sursa 

alte Articole interesante