Nu există sentiment mai frumos și mai cald decât cel care vine în momentul în care ai contribuit la salvarea unei vieți și ai făcut tot ce ți-a stat în puteri pentru a-i alunga unui copil suferințele, pentru a-i aduce zâmbetul, iar părinților săi le-ai șters necazul și durerea, oferindu-le speranța și încrederea că ziua de mâine va fi altfel.
Acum două luni, Farmacia Familiei a anunțat Campania de caritate „Doneaza cu noi”, scopul ei fiind sensibilizarea opiniei publice pentru a ajuta doi copii, pe Sergiu și pe Daniel, să iasă învingători dintr-o luptă crâncenă cu boala.
Farmacia Familiei anunță cu satisfacție că această campanie a fost încheiată cu succes, astfel încât Daniel, de doar 5 anișori, care suferă de blefarofimoză, o boală gravă ce îi afectează vederea, va fi operat într-o clinică din Israel. La fel și Sergiu, diagnosticat cu cancer la sânge, va beneficia de chimioterapie și reabilitare după cel de-al doilea transplant de maduvă efectuat într-un spital din Turcia.
Nimic nu este imposibil, când se adună împreună forțele și energiile pentru a face un bine! Farmacia Familiei, cu suportul clienților săi fideli, a redat speranța de viață lui Sergiu și Daniel, iar familiilor lor, bucuria de a-și vedea în viitor copiii sănătoși și fericiți.
Farmacia Familiei transmite cele mai sincere mulțumiri tuturor clienților săi, care au contribuit la realizarea celui mai mare vis al celor doi copii, visul de a trăi, și își exprimă intenția de a da viață altor proiecte. Împreună putem face lumea mai frumoasă!