Incendiu în raionul Călărași! Acoperișul unei anexe a fost mistuit de flăcări

Incendiul a avut loc astăzi dimineața, în jurul orei 07:00.  Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că în anexa cu suprafața de 32 de metri pătrați era depozitat fân și paie.

separator

Pentru lichidarea flăcărilor au fost antrenate două autospeciale de stingere care au reușit localizarea arderii în trei minute. În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit. Pompierii au reușit să salveze un alt imobil cu suprafața de 30 metri pătrați aflat în apropiere, întrucât flacăra risca să se răspândească. Toate circumstanțele și cauza producerii arderii urmează a fi stabilite.

Sursa foto: zugo.md

alte Articole interesante