31 de copii au fost găsiți în viață sub ruinele a două școli, la o săptămână de la cutremur

Echipele indoneziene de salvare au găsit în viaţă 31 de copii, prinşi sub ruinele a două şcoli din insula Sulawesi, care s-au dărâmat după cutremurul produs pe 28 septembrie.

separator

Minorii au fost salvaţi vineri – 23 dintre ei, de sub ruinele unui centru de formare din Marawola, şi alţi 8, dintr-unul din Tondo, la sud de Palu, capitala provinciei, potrivit News.ro. Purtătorul de cuvânt al Basarnas, Yusuf Latif, nu a precizat vârstele copiilor care au rămas izolaţi, însă, în general, în astfel de centre învaţă adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.

Basarnas a indicat că Guvernul va extinde perioada de căutări în regiune cu până la 14 zile, după care va decide următorii paşi. Noul bilanţ al deceselor cauzate de cutremur, de valul tsunami care l-a urmat şi de alunecările de teren este de 1.649, au anunţat autorităţile.

Peste 70.000 de persoane au fost nevoite să părăsească regiunea. Cea mai afectată zonă este cea a localităţii Palu, cu 1.413 morţi.

alte Articole interesante