Jaf ,,profesionist” la o bancă din Chișinău. Oamenii au rămas fără bunuri de preț, acte, bani

O filială a unei bănci comerciale a fost jefuită în sectorul Buiucani al Chișinăului. S-a întâmplat noaptea. Din camera de păstrare a băncii, unde mai mulți beneficiari își păstrau bunuri de preț, acte și bani, au dispărut mai multe boxe.

separator
Surse din cadrul Inspectoratului de Poliție Buiucani au menționat că jaful a fost comis de oameni foarte bine pregătiți, care nu au lăsat urme.

Potrivit sursei citate, jaful a avut loc în jurul orei 04.00 dimineața, însă cazul a fost depistat abia pe la ora 09.00 de către lucrătorii băncii. Au fost furate boxele în întregime din camera de păstrare. „Au spart acea cameră de păstrare, au scos ghișeele, au avut tehnică, au fost bine pregătiți. Nu a lucrat niciun semnal, nicio alarmă, absolut nimic. Nimeni pe drum n-a observat, nimeni nimic n-a văzut”, a menționat sursa, pentru TV8.

În plus, camerele de supraveghere au fost deconectate. „Noi am chemat toți proprietarii, am făcut audieri, dar suspecți deocamdată nu-s”, a menționat sursa.

O beneficiară a băncii a menționat că deși banca a fost jefuită noaptea trecută, ea a fost anunțată abia în jurul orei 17.00 după amiază, printr-un SMS. Femeia spune că a depus o declarație la Poliție în care a indicat ce deținea la bancă.

Beneficiara spune că reprezentanții băncii nu le-a oferit explicații clare despre ce se întâmplă. „Ei au știut de dimineață, dar ne-au lăsat să așteptăm. Noi am vrut să le spunem că este de responsabilitatea dânșilor (n.r. reprezentanților băncii) ceea ce s-a întâmplat”, a declarat femeia.

Potrivit ei, deocamdată reprezentanții băncii nu le-au spus deponenților dacă le vor recompensa bunurile pe care le aveau în camera de păstrare. „Din câte am înțeles, au fost atacate mai mult boxele care aveau bani”, a menționat sursa.

Femeia a spus, plângând, că un grup de beneficiari ai băncii vor să se adreseze după ajutor către președintele țării.

Potrivit surselor publika.md, până la această oră, 25 de persoane au anunțat că au vut de suferit în urma jafului bancar. Suma pagubelor se ridică la peste 30 milioane de lei.

Campanie socială de Paște de la Prima Finanțare – “Împarte Bunătate”

CASA+FAMILIA=ACASĂ. Pentru majoritatea, aceasta este formula fericirii! Iar în perioada sărbătorilor pascale, cuvântul ACASĂ capătă un sens cu totul special. 

În lumina sărbătorilor de Paște, Prima Finanțare dorește să aducă bucurie și speranță în casele celor care cu adevărat au nevoie de sprijin și empatie. 

Prima Finanțare lansează o campania socială de Paște “Împarte bunătate”, dedicată sprijinirii a aproximativ 100 de familii nevoiașe și bătrâni din comunitate, oferindu-le coșuri cu produse alimentare.

În perioada 18 aprilie – 18 mai 2024, compania va redirecționa 1% din suma creditelor acordate Prima Soluție (destinația pentru Casă și Familie) pentru a procura și a oferi coșuri cu produse alimentare familiilor social-dezavantajate din țară.

Astfel, fiecare credit acordat va deveni o rază de lumină, ce va încălzi și hrăni sufletele și trupurile celor care au nevoie de sprijinul nostru.

Cum pot contribui clienții? 

Beneficiind de un credit de consum – Prima Soluție, care este destinat pentru realizarea planurilor și nevoilor, clienții nemijlocit ajută o familie să se bucure de o masă de Paște, cu cozonaci, ouă roșii și mult mai mult.

Prima Finanțare crede că aceasta campanie va avea un impact social profund, atât în rândul clienților fideli ai companiei, cât și al celor noi.

Vă îndemnăm să vă alăturați la Prima Finanțare în această misiune a generozității și compasiunii. 

Împreună putem face din gesturi mici, lucruri frumoase! 

Haideți să facem Paștele cu adevărat special pentru toți!

Cererile pot fi depuse atât online, cât și în cadrul sucursalelor Prima Finanțare.

Mai multe detalii despre finanțarea nevoilor personale, proiectelor în afaceri și agricultură puteți afla pe primafinantare.md sau la Call Center 022 20 20 20.

Prima Finanțate – prima alegere în finanțarea Start-Up-urilor și Antreprenorilor!

Despre Prima Finanțare

Prima Finanțare este un brand internațional, care oferă o experiență unică în finanțarea afacerilor, inclusiv în agricultură, cât și oferă finanțare pentru Casă și Familie.

Compania susține deopotrivă spiritul antreprenorial și persoanele social/financiar dezavantajate prin credite accesibile și consultanță privind investițiile în afaceri, inclusiv agricultură, comerț și produse ce economisesc energia. 

Prin istoria de circa 14 ani Prima Finanțare a contribuit la dezvoltarea a peste 24 000 de afaceri locale cu un portofoliu de peste 714 mln lei. În prezent compania înregistrează un număr de 3 216 clienți cu un portofoliu de peste 140 ml lei, dintre care 63 mln au fost destinate femeilor de afaceri.

Detalii despre incendiul de la liceul ”Liviu Deleanu” din Capitală. Ce a făcut un elev

Primăria Municipiului Chișinău informează cu referire la incidentul de astăzi, 23 aprilie, de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din sectorul Buiucani, unde un elev a dat foc unui caiet.

”Astăzi, la pauză, după lecția a 3-a, aproximativ la ora 11:28, un elev a dat foc la un caiet cu învelitoare, pe holul etajului 3.

Arderea a fost localizată de un profesor, care a intervenit prompt pentru stingerea focului și s-a apelat imediat la 112.

Între timp profesorii au evacuat elevii, conform procedurii.

Pompierii au ajuns rapid la fața locului, iar la venirea acestora focul era deja stins.

Conform recomandărilor pompierilor, peste 30 de minute, elevii și personalul didactic au revenit la ore.

Actualmente lecțiile se desfășoară conform orarului.

Menționăm că în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.”, anunță municipalitatea.

Incendiul a izbucnit pe data de 5 aprilie. Flăcările au cuprins demisolul instituției de învățământ. Zece echipe de intervenție au participat la stingerea focului. Din clădire au fost evacuați circa 1.900 de elevi. Victime nu au fost raportate.

Suspectul în cazul răpirii și uciderii gravidei din Orhei, bănuit într-o altă crimă, cea dublă de la Durlești, din 2011

După cazul tinerei de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, în mediul online au apărut zvonuri precum că principalul suspect în caz ar fi comis și crima de la Durlești din 2011. Atunci, doi tineri au fost găsiți împușcați într-o mașină, pe un câmp, iar ucigașul nu a fost identificat nici până în ziua de astăzi. Cu precizări în acest sens a venit șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu.

„Ca să spunem că există o tangență, o legătură sau că se face suspect este prea mult spus în situația respectivă, dar cu certitudine vă asigur că colegii lucrează pe paliera infracțiunii de la Durlești și, inclusiv, cu anumite elemente pe platforma de lucru pe cazul omorului de la Durlești se vor lua în calcul și de aici pentru a efectuarea anumitor analize. Deci, ca versiune vă pot spune că nimic nu este exclus, absolut toate versiunile sunt în regim de lucru”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, transmite Știri.md

Fiind întrebat dacă mai există șanse ca acea crimă din anul 2011 să fie descoperită și rezolvată, șeful IGP a menționat că ar fi greșit de spus că o astfel de situație va fi lăsată fără examinare. 

„Ea oricând trebuie să fie subiectul examinării și orice nuanță, chestie, cât de neesențială, ea trebuie luată în calcul. Vă asigur că nu se pierde nicio probă, pentru că ele toate sunt toate incluse în cauza penală și toate au un suport juridic, care nu poate fi distrus pur și simplu că a trecut timpul. Da, cu părere de rău, 13 ani este un termen mare, dar istoria a demonstrat că anumite crime pot fi decoperite în timp și într-o perioadă mult mai îndelungată”, a spus șeful IGP. 

De asemenea, acesta a adăugat de circumstanțele noi care apar. Acesta a dat asigurări că versiunile apar în continuare și că dacă nu se mai vorbește despre acest caz, nu înseamnă că de el s-a uitat. 

Cu o reacție în acest sens a venit și fostul procuror general Ivan Diacov. „Multe am văzut și am auzit pe parcursul activității în procuratură”. Potrivit acestuia, nu sunt o excepție și „tâmpeniile” precum că bănuitul în comiterea omorului tinerei însărcinate poate fi bănuit și în comiterea omorurilor din preajma orașului Durlești, comise cu 13-14 ani în urmă. 

„Aberații și tâmpenii! Nu înțeleg de ce, cu ce scop în ditamai general din poliție își permite să vocifereze astfel de mârșevenii Aproximativ două luni în urmă l-am telefonat pe șeful IGP Viorel Cernăuțan pentru a-l informa despre comiterea celor 11 omoruri și tentative de omor în preajma orașului Durlești. A promis că mă va primi în audiență și a mințit. Demnitarul nu cunoaște și nu dorește să cunoască adevărul, dar la microfon, pentru întreg poporul, povestește gogoși”, a punctat Ivan Diacov. 

Crima de la Durleşti a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 2011, când o persoană necunoscută a omorât doi liceeni. Mașina cu corpurile neînsuflețite ale celor doi a fost descoperită în dimineața zilei, la o margine a suburbiei.

Momente de groază! Șoferul cursei Chișinău-Brașov și-a pierdut cunoștința la volan
Articolul anterior
,,Oameni, treziți-vă”: O pungă de plastic, de 30 de ani, a fost găsită în cea mai adâncă groapă oceanică din lume, Groapa Marianelor
Articolul următor