La Chișinău, va avea loc un Marș de comemorare în memoria lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici

Organizația „Generația Unită” invită doritorii, pe data de 30 octombrie, la un marș de comemorare în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici.

separator
Potrivit organizatorilor evenimentului, marșul va începe la ora 17:30, la monumentul lui Ștefan Cel Mare și Sfânt pe strada Mitropolit Banulescu-Bodoni.

Participanții vor mărșălui până la statuia lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici unde vor aprinde lumână și vor depune flori.

„Invităm toți oamenii de bună credință care vor să aducă un omagiu și să depună flori la monumentul celor două inimi gemene”, declară autorii în pagina evenimentului de pe Facebook.

În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, mașina cu care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici din România spre Republica Moldova a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București.

În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat cu viață, în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, nu au supraviețuit.

alte Articole interesante