Foto: La mulți ani pentru interpreta Lidia Botezatu!

La mulți ani pentru interpreta Lidia Botezatu!

Astăzi, solista legendarei trupe „Noroc” este omagiată. Lidia Botezatu împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani. Are în palmares melodii care au cucerit inimile atât celor de acasă, cât și celor de peste hotarele ei.

separator

În formația „Noroc” a ajuns la invitația lui Mihai Dolgan, care i-a apreciat coloritul vocii de la prima audiție. Primele cântece ale interpretei au fost următoarele: „Ce păcat!” (muzică – Grigore Butucel, versuri – Efim Crimerman), „Ploaia” din repertoriul Doinei Badea, „Te voi iubi pân` la sfârșitul lumii” ș.a. În 1969, când s-au căsătorit, Mihai Dolgan împreună cu poetul Andrei Strâmbeanu i-au scris piesa „Sunt o fată fericită”. A lansat cântecele devenite șlagăre „Înflorea odată crinul”, „Bădiță Petre”, „Chișinăul meu cel mic”, „Satele Moldovei mele”, „Basarabia”, „Foaie verde și-o sipică”, „Ce rost are”, „Soare”, „Pasăre în zbor”, „La revedere” – toate pe muzica lui Mihai Dolgan.

Lidia Botezatu trebuia să fie profesoară la școala de muzică din Hâncești, unde a fost repartizată după colegiu, dar Mihai Dolgan a insistat pe lângă autorități ca ea să devină solista formației.  Împreună au colindat zeci de țări, iar viaţa de familie le-a fost muzică continuu. Lidia Botezatu şi-a dedicat viața legendarei formații „Noroc”, alături de Mihai Dolgan și fiul lor Radu. În 2012, artista a fost decorată cu Ordinul Republicii.

Echipa unica.md îi urează Lidiei Botezatu mulți ani înainte și realizări frumoase alături de cei dragi!

alte Articole interesante