Lara Fabian : ”Je t`aime, Moldova”!!!

Vine repetat în Moldova şi deja şi-a creat o impresie clară despre  cei  care i-au indrăgit creaţia. I-a priit timpul, dar şi dispoziţia generală a capitalei moldave.

“Chişinăul este un oraş frumos. Mi-am dat seama de aceasta în doar 10 minute de la aterizare. Am venit aici, pentru a găsi ceva nou pentru mine şi pentru muzica mea”, a declarat interpreta belgiană.

Mulţi ani în urmă Eurovision-ul i-a deschis şi ei drumurile în scena mare. La Dublin Lara Fabian fusese primită cu braţele deschise, clasându-se pe locul patru. Obţinuse astfel una dintre cele mai bune poziţii ale ţării din istoria participării la Eurovision, iar  trofeul a fost câştigat atunci de Céline Dion.

Deşi ajunsese la noi în vâlva Eurovision-ului local, dar şi în ziua alegerilor prezidenţiale, n-a preferat să vorbească despre politică. S-a limitat la nişte lucruri lumeşti. Ca o cunoscătoare elevată a vinului de calitate, a ţinut să menţioneze că cel din Moldova e pe gustul ei.

“Am gustat un vin alb propus de producători. Avea un gust foarte fin, de flori.”

Lara Fabian a avut parte de un public, la care ar visa orice interpret: foarte cald şi atent la mesajul pieselor interpretate.

 

“La începutul concertului  era linişte. Nu-mi dădeam seama dacă le plac sau nu piesele mele. Am înţeles că oamenii sunt atenţi la ceea ce cânt.”


O prezenţă elegantă în scenă, o femeie pe care dacă o cunoşti,   imediat o şi îndrăgeşti. Oriunde ar concerta, Lara Fabian ţine să-şi ia în turnee echipa de stilişti.

“Când îmi aleg hainele ţin cont că trebuie să fie confortabile. De aceea, în turnee merg cu o echipă de stilişti din Ucraina”.

Text: Olga Chirica

alte Articole interesante