Maestrul Eugen Doga a fost decorat la Moscova cu Ordinul Aleksandr Nevski

Maestrul Eugen Doga a fost decorat din partea Federației Ruse cu distinsul Ordin „Alexandr Nevski”. Ceremonia de înmânare a distincției de stat a avut loc, la 10 aprilie, în Sala Ekaterininski din Palatul Kremlinului.

separator
Distincția i-a fost acordată compozitorului pentru aportul considerabil în dezvoltarea culturii muzicale universale. Decretul de acordare a ordinului a fost semnat de către Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în iulie 2018.

Maestrul Eugen Doga a dezvăluit cu ocazia evenimentului:

„Prin acest ordin eu mă simt distribuit, mă simt împlinit, și nu doar pentru ceea ce scriu eu, dar și pentru atitudinea față de creația mea, fiindcă se cântă foarte mult din ceea ce am scris”, a mărturisit compozitorul, amintind în acest sens cele două festivaluri internaționale din 1980, Olimpiada 1980 și Olimpiada Soci 2014 care au fost deschise închise cu muzica sa și asta este mare bucurie. „Și dacă la început rezonanța nu era atât de mare, acum cifra se estimează la trei miliarde din cei care au privit și ascultat muzica mea. Acest Decret al Președintelui Rusiei mi-a dat noi puteri pentru noile mele proiecte. Desigur că acum voi încerca să scriu Odă lui Alexandr Nevski care îmi este atât de aproape. Îmi este aproape prin faptele sale, fiindcă el a luptat pentru întărirea patriei sale și eu tare aș vrea să avem și noi azi așa un erou pentru care eu aș scrie o odă, un erou care luptă azi pentru întărirea acestei mari, mici Moldove, așa cum am scris Imnul lui Ștefan cel Mare și Imnul lui Mihai Viteazu, care de fapt se încadrează în aceeași arie de imnuri ca și Alexandr Nevski. Este păcat să nu scriu pentru Alexandr Nevski, fiindcă nu geografia aici este la mijloc, dar fapta ca atare, curajul pentru a lupta pentru țara sa, pentru poporul său”.

Sursa: www.asm.md

alte Articole interesante