Mare atenție pentru cei care pleacă la odihnă în Ucraina, avertizează o șoferiță din Moldova, care a fost nevoită să dea 500 de grivne pentru a-și returna numărul de înmatriculare al mașinii. Femeia susține că infractorii vă pot ruina cu ușurință vacanța.
Olga Lollo, o locuitoare a municipiului Chișinău, a povestit în grupul de pe facebook «Город без маршруток» despre neplăcerile pe care le-a îndurat la odihnă în Odessa. Moldoveanca susține că totul se face pentru a facilita mai degrabă negocierea cu hoții, decât pentru a merge la poliție și a scrie plângere, iar infractorii.,,Dragi prieteni, care merg în Ucraina, asigurați-vă că numărul mașinii este bine fixat și înșurubat și greu de sustras. Scot numerele străine, lasă un număr de telefon și apoi te sună să le cumperi cu 400-500 de grivne. Să mergi la poliție e lung și complicat, de aceea te convigi că este mai ieftin să plătești… De obicei, ascund numerele undeva în apropiere, puteți încerca să le căutați, dar le ascund bine. Ei spun povesti despre faptul că nu sunt ei, ci doar intermediari. Dacă nu doriți o investigație de detectiv, așa cum am făcut ieri, aveți grijă de numărului atașat. Toate bune.
P.S. mașina am lăsat-o într-o parcare cu plată, pe plaja Lanjeron (Odessa), într-un loc foarte aglomerat.”
Olga mai spune că personalul de la parcare doar a ridicat din umeri și a zâmbit, ca răspuns la pretenții, invocând că securitatea este asigurată de poliție.
,,Au scos numerele de la toate mașinile străine, nu doar ale noastre”, mai spune moldoveanca. ,,Dacă refuzați să plătiți pentru returnarea numerelor, va trebui să mergeți la poliție, vă vor elibera un certificat, veți face duplicate temporare, care vor costa la fel sau mai scump. Sau veți merge la vamă cu acest certificat fără numere și acolo vă așteaptă altă aventură ,,fabuloasă”. Apoi, veți face restaurarea numerelor aici, pe loc. Totul se face astfel încât să fie mai ușor să dai bani pe loc”.