Mesajul de adio al Natei Albot pentru bunul ei prieten, Viorel Mardare

Regizorul Viorel Mardare s-a stins din viață astăzi, la Spitalul Oncologic din Chișinău.

separator

Nata Albot a avut ocazia să îl cunoască îndeaproape pe regizorul Viorel Mardare, au activat împreună la Jurnal Tv, și au rămas buni prieteni. Jurnalista a publicat un emoționant mesaj de adio:

,,Dragul meu, Viorel, am prea multe să spun, am prea multe să îți spun. Nu voi fi la înmormântarea ta. Refuz să te văd în sicriu. Vreu să te am în memoria mea viu, zâmbind ca un motan, cârlionțat, în cămașa cu floricele, cu nesuferita țigară în gură, visând la filmul vieții tale. Într-o zi te voi urma, dar până atunci voi trăi cu recunoștința de a te fi cunoscut aproape și pentru ce ai făcut tu pentru mine. Vă mulțumesc tuturor celor din comunitatea mea, care l-ați cunoscut și nu l-ați cunoscut pe prietenul meu, dar ați făcut o donație pentru lupta lui boala. Vă mulțumesc din suflet pentru solidaritate.
Viorel a fost, este și va fi iubire adevărată.
Iar iubirea adevărată nu moare”, a scris jurnalista.

alte Articole interesante