Mesajul emoționant al Lenuței Burghilă! Ce își dorește artista de ziua ei

Interpreta Lenuța Burghilă este întotdeauna o apariție plină de farmec, iar acest lucru se datorează si atitudinii artistei, care este mereu pozitivă și cu zâmbetul pe buze. Artista este extrem de apropiată de fanii săi, pe care îi surprinde în permanență cu proiecte noi și diverse concerte și evenimente private atât la noi, cât și în afara țării.

separator

Astăzi îndrăgita interpretă Lenuța Burghilă este omagiată. Cele 52 de flori în buchetul vieții o prind înconjurată de oameni dragi, de cântec, de iubire și dragoste de viață. Artista a dezvăluit ce își dorește cel mai mult de ziua ei!

,,Astăzi e ziua mea prieteni, prilej de sărbătoare și ce-mi doresc eu știți voi oare? Dragoste mai multă, fericire îmi doresc și, cel mai mult pe lume, eu viața prețuiesc și oamenii din viață, din inimă-i iubesc!”, ne comunică Lenuța Burghilă.

Îi urăm interpretei realizări deosebite pe plan profesional și personal, sănătate și oameni dragi în preajmă, iar ambiția să devină o sursă pentru cât mai multe proiecte frumoase!

La mulți ani, Lenuța Burghilă!

Mai mulți membri ai trupei rock rusești Bi-2, care se opune războiului din Ucraina, și familiile lor, au solicitat cetățenia R. Moldova

Membrii unei trupe rock rusești care se opune războiului din Ucraina au solicitat cetățenia Republicii Moldova. Anunțul l-a făcut Adrian Băluțel, șeful cabinetului președintei Maia Sandu, scrie EuropaLiberă.

• Mai mulți membri ai trupei Bi-2 și familiile lor au depus marți, 23 aprilie, actele pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova, a scris oficialul moldovean pe Telegram.

• Celebra trupă s-a refugiat în Israel din Tailanda, în luna ianuarie, după ce autoritățile thailandeze i-au reținut pe muzicieni pentru că lucrau fără autorizație, amenințând să-i expulzeze în Rusia.

• Trupa Bi-2 este cunoscută pentru condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina. Anul trecut, ministerul rus al justiției l-a etichetat pe solistul Egor Bortnik drept „agent străin”, după ce acesta l-a criticat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

• Mai mulți membri ai trupei dețin atât cetățenie rusă, cât și israeliană, iar grupul (fondat în Belarus, în 1988) a activat o vreme în Israel, în anii 1990, precizează Reuters.

• Șeful cabinetului prezidențial, Adrian Băluțel, a declarat că Moldova „va rămâne în continuare prietenoasă cu toți oamenii care își doresc să trăiască în pace și bună înțelegere” și-i va ajuta pe cei „care fug de război”.

• Dosarele de obținere a cetățeniei vor fi examinate prin prisma „acordării cetățeniei în interesul Republicii Moldova”, a precizat oficialul.

„Fără plângeri sau sancțiuni”. Așa s-a concediat, în iunie 2023, suspectul în cazul omorului tinerei gravide din Orhei. ANP vine cu precizări

Administrația Națională a Penitenciarelor vine cu unele precizări privind ex-angajatul sistemului administrației penitenciare, bănuit de omorul intenționat al unei femei însărcinate, plasat actualmente în arest preventiv pentru 30 de zile.

”Bănuitul a activat în cadrul sistemului administrației penitenciare în perioada noiembrie 2020 – iunie 2023.

În perioada activității la instituție, în privința sa nu au fost înregistrate proceduri disciplinare și nu au parvenit plângeri din partea deținuților sau a angajaților în privința comportamentului acestuia. Relațiile de muncă cu salariatul au fost încetate în iunie 2023 din cauza unor probleme de sănătate fizică, incompatibile cu serviciul militar.

Administrația Națională a Penitenciarelor regretă profund această tragedie și reiterează importanța respectării normelor de conduită morală și sociala, a prevederilor legislației de către toți cetățenii, în special de către angajații sistemului administrației penitenciare.

Totodată, instituția condamnă orice conduită care atentează la valorile morale, la integritatea vieții și sănătății persoanelor.”, se arată într-un comunicat de presă al ANP.

După cazul cutremurător al omorului Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, care a fost găsită moartă la Telenești, la 8 zile după dispariție, în spațiul public au apărut zvonuri că principalul suspect ar fi comis și o altă crimă odioasă, cea de la Durlești, din 2011. Atunci, doi tineri, Olguța și Ilie, au fost găsiți împușcați într-o mașină, pe un câmp, iar ucigașul nu a fost identificat nici până în prezent.

ATENȚIE! Limitați plimbările în aer liber! Ce a acoperit Moldova peste noapte? Agenția Mediului vine cu explicații

Agenția de Mediu informează că, condițiile meteorologice atestate ca precipitații atmosferice, au favorizat dispersarea particulelor de praf în atmosferă și ca rezultat nu au contribuit la acumularea lor în stratul atmosferic. Particulele de praf s-au amestecat cu picăturile de ploaie, astfel, conform observațiilor efectuate de Agenția de Mediu nu s-au înregistrat depășiri ale valorile concentrațiilor PM10 și PM 2,5 la stațiile automate din mun. Chișinău și s. Mateuți, r Rezina.

      Picăturile de ploaie cu praf nu prezinta în aer un pericol semnificativ pentru sănătate, cu excepția persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente, cum ar fi astmul sau bronșita. Particulele de praf vor influența cumulativ clădirile, monumentele istorice, precum și calitatea apelor de suprafață și a vegetației.

      Pe data de 24 aprilie, pe teritoriul țării, în atmosfera inferioară și mijlocie, conform observațiilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat al R. Moldova vor predomina masele de aer care se vor deplasa din sectorul de sud-vest. Lipsa precipitațiilor pot crea premise spre majorarea nesemnificativă a concentrațiilor PM10 și PM 2,5 în aer. Însă în data de 25 aprilie influența frontului atmosferic și ploile prognozate vor contribui la dispersia poluanților din aer.

      Agenția de Mediu recomandă persoanelor vulnerabile să limiteze plimbările în aer liber și lucrările fizice pe parcursul acestor zile.

Revine frigul! Vezi prognoza meteo
Articolul anterior
Cum să arzi mai ușor caloriile în funcție de vârstă?
Articolul următor