Mic dejun: șase idei gustoase și sănătoase

Micul dejun este cea mai importantă masă din zi. Nutriționiștii ne recomandă, să optăm pentru un mic dejun bogat în proteine, deoarece va scade pofta de dulce și obișnuința de a mânca gustări nesănătoase între mesele principale ale zilei.

separator

Mai jos, vezi idei ingenioase pentru un mic dejun perfect la început de zi:

Budincă de quinoa cu coacăze și nuci (328 de calorii și 25 de grame de proteine).

Amesteca 1/3 de cană de quinoa fiartă cu ¾ cană de iaurt grecesc, ¼ linguriță de esență de vanilie și 1/8 linguriță de scorțișoară. Pune un strat din acest amestec într-un pahar, apoi creează un strat de nuci și coacăze, apoi încă un strat de iaurt cu quinoa. La final, pune deasupra câteva nuci și coacăze.

Sandwich cu ou fiert (303 calorii și 25 grame de proteine).

Prăjește o felie de pâine, unge-o cu brânză Cottage sărăca în grăsimi sau o jumătate din miezul unui avocado și acoper-o apoi cu un ou fiert. Vei obține un mic dejun foarte sățios.

Sandwich cu unt de arahide și banane

Unge două felii de pâine prăjită cu câte o lingură de unt de arahide ori de migdale. Vei obține astfel un aport proteic de 20 de grame.

French toast cu scorțișoară și iaurt (266 calorii, care contine 28 de grame de proteine).

Înmoaie o felie de pâine din făină integrala într-un ou bătut. Gătește pâinea într-o tigaie antiaderentă bine încinsă. După ce o lași un minut pe fiecare parte și te asiguri că oul este gătit în totalitate, pune felia de pâine într-o farfurie, pudreaz-o cu scorțișoară și servește-o cu ¾ cană de iaurt.

Omletă cu ciuperci și roșii (256 de calorii si 36 grame de proteine).

Bate 4 albușuri de ou cu un gălbenuș. Pune ouăle într-o tigaie antiaderentă încinsă. Odată ce marginile capată crustă, adaugă ½ cană de brânză cottage săracă în grăsimi, ½ cană de ciuperci feliate și ½ cană de roșii mărunțite în centrul omletei. Dupa ce ouăle sunt gătite, îndoaie omleta la jumătate și ia-o din tigaie.

Iaurt cu semințe de in și nuci (278 de calorii și 24 de grame de proteine).

Nucile și alunele conțin cantități mari de acizi grași Omega-3, care sunt extrem de sănătoși pentru inima ta. Amesteca ¾ de cană de iaurt grecesc cu 7 nuci mărunțite și 2 lingurițe de semințe de in. Poți servi iaurtul decorat cu câteva fructe deshidratate pentru o porție de fibre. 

Să ai poftă!

Sursa

O insectă „crocantă” revoluționează meniurile restaurantelor de lux. Noua salată servită clienților

Restaurantele de „lux” din mai multe state au început să le ofere clienților feluri de mâncare pe bază de insecte, considerate comestibile. Spre exemplu, un local frecventat de oamenii cu gusturi fine din New Orleans au avut parte de o altfel de salată: cu cicade(n.r. insecte care se mai numesc „greieri de copaci”), scrie evz.ro.

Cicadele(n.r. insecte care trăiesc sub pământ) au devenit „delicii alternative” în  Cartierul Francez precum Antoine’s și Brennan’s, Audubon Insectarium din New Orleans. Localul este cunoscut  pentru felurile de mâncare care conțin viermi(n.r. considerați comestibili)  prăjiți cu chili și greieri crocanți, cu sos de  caju, sunt piese de bază în meniu.

Potrivit sursei citate, unul dintre felurile de mâncare care conține cicade conține:  salată verde cu mere, migdale, afine  sos de muștar și de soia.

Felul de mâncare care conține insecte este, însă, popular și în Europa.

Uniunea Europeană  a aprobat în ianuarie 2023 mai multe produse derivate din insecte pentru consumul uman, precum și al patrulea tip de insectă ca fiind comestibilă(n.r. greieri)

Oficialii Uniunii Europene susțin că insectele vor fi o alternativă în criza alimentară care se prefigurează.

„Insectele vor juca un rol principal în abordarea numeroaselor probleme cu care ne confruntăm în prezent și ne vom confrunta și în viitor. Este vorba, printre altele, de creșterea costului proteinelor animale, insecuritatea alimentară, presiunile asupra mediului, creșterea populației și creșterea constantă a cererii de proteine în rândul claselor de mijloc. 

Insectele se găsesc în abundență peste tot în lume. Sunt bogate în proteine și reprezintă mai puțin de 1 % din amprenta de carbon a animalelor. Sunt alternativa alimentară ideală care facilitează trecerea la o alimentație sănătoasă și durabilă și contribuie în mod pozitiv nu numai la sănătatea noastră, ci și la cea a mediului și, prin urmare, a viitorului nostru”, motivează Comisia Europeană.

Dacă vrei să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să abordezi corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

Alertă OMS! Virusul gripei aviare, acum și în lapte

O declarație recentă a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a tras un semnal de alarmă exprimând  „o mare îngrijorare” cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de gripă aviară la oameni, scrie doctorulzilei.ro.

De asemenea, organizația a anunțat vineri că virusul a fost găsit în laptele crud. Dr. Jeremy Farrar, om de știință șef la OMS, a remarcat că gripa aviară, numită și H5N1, a avut o rată de mortalitate „extrem de mare” în rândul celor care au fost infectați în întreaga lume.

OMS, semnal de alarmă: Virusul gripei aviare se găsește acum în lapte. „E o mare îngrijorare”

Nu a avut loc nicio transmitere de la om la om a bolii.

„Marea îngrijorare, desigur, este că  virusul acum evoluează și dezvoltă capacitatea de a infecta oamenii. Și apoi critic, capacitatea de a trece de la transmiterea de la om la om”, a avertizat Farrar.

OMS a avertizat în continuare că virusul a fost găsit în laptele crud.

Oficialii au spus că consumul de lapte pasteurizat este încă sigur. Dr. Wenqing Zhang, care conduce programul global de gripă al OMS, a spus că virusul a fost identificat într-o „concentrație foarte mare de virus în laptele crud” de la vacile infectate.

Cercetătorii încă încearcă să determine cât timp poate supraviețui virusul în lapte.

În general, nu este indicat niciodată consumul de lapte crud, deoarece poate transporta alți contaminanți, cum ar fi salmonella, listeria și E. coli. Zhang a reiterat, de asemenea, cazurile care au fost identificate în SUA și în Europa au fost relativ ușoare.

Acesta nu este primul avertisment privind o potențială pandemie de gripă aviară. La începutul acestei luni, oamenii de știință au tras un semnal de alarmă că o astfel de pandemie ar putea fi „de 100 de ori mai rea decât COVID”.

„Acest virus a fost în fruntea listei pandemice de mulți, mulți ani și probabil decenii”, a spus dr. Suresh Kuchipudi, cercetător al gripei aviare din Pittsburgh, potrivit Daily Mail. Singura speranță, au continuat oficialii, este că virusul va fi mai puțin mortal la oameni decât la păsări.

Adevărul despre postul intermitent! Tot mai mulți oameni îl urmează

Postul intermitent este urmat de tot mai mulți oameni. Majoritatea dintre aceștia spun că efectele sunt vizibile după doar câteva zile. Acest tip de dietă presupune o pauză alimentară de 6,8 sau chiar 12 ore între mese. Mihaela Bilic susține că metoda este una sănătoasă și ar trebui adoptată de toate persoanele care duc o luptă cu kilogramele în plus, scrie evz.ro.

Rețelele de socializare sunt pline de mărturii ale celor care au reușit să slăbească prin această metodă. Cu toate că este combătută de mulți specialiști, Mihaela Bilic susține că postul intermitent este de un real ajutor pentru cei care vor să piardă în greutate.

„Tot suntem în post și cuvântul acesta este din nou la modă, iar eu nu pot decât să le mulțumesc americanilor că au inventat noțiunea de post intermitent, sună așa, foarte științific. Că dacă îi spuneai omului să facă foamea și să sară peste mese, era nasol, părea că tu ești de la țară și nepregătit. Iată, însă, cu o titulatură de asta elevată, parcă altfel facem foamea. La capitolul post intermitent se fac o mulțime de greșeli; avem impresia că nu mâncăm-nu mâncăm, dar și când mâncăm, mâncăm tot frigiderul. ”, a explicat nutriționistul.

Rezultate impresionante

Medicul nutriționist susține că postul intermitent nu este benefic doar pentru slăbire, ci și pentru un organism sănătos. Pauzele dintre mese vor da timp organismului să se regleze, iar metoda va proteja ficatul, spune specialistul.

„De ce este de bine să mâncăm mai rar? Culmea, nu doar pentru siluetă, ci și pentru sănătate. Ei bine, avem grijă de ficatul nostru e fantastic ce uzină de metabolizare este, aș spune că este organul central. OK, inima pompează sângele, dar fără ficat nu am avea glicemie, nu am avea acel carburant care circulă prin sânge și care hrănește toate celulele. Multă lume crede că acest carburant, carbohidrații, îi luăm din alimentație; noi trebui să știm însă că ficatul este și un rezervor de glucoză și el știe, din grăsime, din proteine, să facă glucoză.”, a mai spus aceasta.

Mihaela Bilic, despre postul extrem de 40 de zile

În mediul online există și mărturii ale unor persoane care au ținut post negru timp de 40 de zile. În această perioadă, acestea au consumat doar lichide. Pe lângă rezultatele vizibile, aceștia au declarat că sunt plini de energie, iar tonusul li s-a îmbunătățit substanțial. Mihaela Bilic susține că organismul poate rezista unui astfel de program, care nu ar fi greșit dacă ar fi parcurs sub îndrumarea unui specialist.

„Deci noi nu avem niciun risc să nu mâncăm, și nu o zi, două, trei, putem să nu mâncăm 40 de zile. Sunt medici nutriționiști care au consumat doar lichide, sub control medical, și au văzut că 40 de zile fără mâncare nu este nimic dramatic.”, a mai spus medicul nutriționist.

Studiu: femeile cu posteriorul mai mare sunt mai sănătoase și mai deștepte
Articolul anterior
România a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat
Articolul următor