Natalia Barbu a lansat o nouă piesă!

Ieri, pe 13 mai, Natalia Barbu a lansat un nou videoclip. ,,Rătăcind” se numește noua piesă din repertoriul artistei, care transmite un mesaj profund despre iubire, amintiri, regăsire. Videoclipul conține multă coregrafie, pasiune și imagini pline de senzualitate.

separator

Artista a intrat perfect în rolul iubitei și s-a dezlănțuit grațios în mrejele dragostei.

,,Singura constantă din univers este schimbarea, iar cel mai drept și scurt drum spre fiecare dintre noi este căutarea, uneori la braț cu rătăcirea.
Nu există formule sigure. Fiecare poveste aduce și încorsetare, și luptă, și abandonare, iar pentru eliberare, avem nevoie de pauză de la amintiri, asocieri și gânduri.
Poți să fugi de tine și la capătul pământului – când ajungi acolo, înțelegi că nu te poți ascunde. Ești a ta, și în rătăcirea ta, te apropii cel mai mult de tine.
Nu e nici un secret. Dacă lași să treacă, trece. Durerea, golul, neîmplinirea.
Doar că trebuie lăsat să ardă până la capăt.
Iar dacă lași să vină, vine. Lumina, iubirea, viața.
Suntem oameni.

P.S. Nu zilele de 13 aduc ghinion în viață, ci alegerile noastre greșite. Mă gândesc la asta în fiecare zi de 13 a fiecărei luni. De ani de zile”, este mesajul pe care l-a comunicat Natalia pe pagina sa de facebook.

Muzica: Natalia Barbu; Versuri: Zina Zen. Vezi, mai jos, videoclipul piesei!

alte Articole interesante