Nicoleta Nucă a dezvăluit ce i-ar fi plăcut să facă în afară de muzică

Grație talentului, frumuseții și ambiției, moldoveanca a devenit o artistă cunoscută atât în Moldova, cât și peste Prut, acolo unde este invitată des la concerte și emisiuni televizate. Recent, Nicoleta a acordat un interviu pentru o publicație din Româniaa. Artista spune despre ea că încă din copilărie a avut foarte multe visuri şi planuri pentru când va fi mare. Unul dintre ele, pe care l-a şi realizat, a fost legat de muzică.

separator

„A fost un moment chiar foarte amuzant, pentru că eram foarte mică, aveam cam 3 sau 4 ani. Mă aşezasem pe un scaun, picior peste picior, şi am zis că eu, când voi fi mare, voi fi cântăreaţă”. Dar, în acelaşi timp, ea visa să fie şi arheolog. „Mi se părea foarte captivantă meseria de arheolog, ideea de a descoperi ceva nou, ceva ce omenirea încă nu a văzut”, îşi aminteşte Nicoleta.

Deşi este foarte împăcată cu alegerea făcută şi muzica o face foarte fericită, ea spune că, dacă ar fi să îşi aleagă acum o altă meserie, i-ar plăcea să studieze Psihologia şi să lucreze cu oamenii, în această zonă. „Oamenii sunt cel mai vast domeniu de studiu în ziua de azi. Niciodată nu ştii ce ascunde un om… Este ceva unic”, adaugă artista, potrivit one.ro.

În ceea ce priveşte dragostea, ea se caracterizează ca fiind o femeie mai degrabă pragmatică şi, deşi apreciază micile gesturi romantice, flori sau cadouri, nu îi plac gesturile grandioase.

„Nu reuşesc să înţeleg gesturile romantice foarte siropoase, cum ar fi scrisuri enorme pe stradă, pe bloc… În general nu îmi plac manifestările amoroase publice, extrem de în vizorul tuturor. Pentru mine dragostea se trăieşte cât mai intim, cu persoana faţă de care simţi aceste sentimente. Nicidecum pentru ochii lumii”, spune Nicoleta Nucă.

Încă un proiect frumos la Măgdăcești! În sat au fost instalate bănci de relaxare pentru oameni

Locuri de relaxare pentru locuitorii din Măgdăcești, raionul Criuleni! 30 de bănci noi au fost instalate de-a lungul principalelor alei din sat, anunță primarul localității Liuba Cojocaru.

”Această inițiativă este dedicată în special persoanelor în etate, persoanelor cu mobilitate redusă, dar și pentru toți locuitorii care simt necesitatea să se odihnească în drumul lor către casă, serviciu, biserică și alte instituții.

Pentru a menține curățenia și ordinea, ne pregătim să instalăm alături și urne de gunoi.

Stimați locuitori, vă invităm să vă bucurați de noile amenajări, de asemenea, să lucrăm împreună pentru a menține spațiul curat și primitor pentru toată lumea.”, mai spune primarul de Măgdăcești.

Măgdăcești este unul dintre cele mai moderne sate din țară.

Este un sat cu tradiții, oamenii frumoși, infrastructură dezvoltată și cu un viitor care inspiră încredere. Este una din puținele localități din Republica Moldova care a reușit să se ridice din ruinele anilor 90 și să se dezvolte uimitor.

Vă invităm să urmăriți un VIDEO inedit despre satul Măgdăcești de ieri și de astăzi. Astfel ar trebui să arate toate satele din țară!

Curtea Constituțională a DECIS: Referendumul privind aderarea Moldovei la UE este constituțional! Mesajul Maiei Sandu

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a avizat pozitiv legea deputaților PAS privind organizarea referendumului de aderare la Uniunea Europeană, care ar urma să aibă loc pe 20 octombrie 2024.

”Curtea Constituțională a decis – referendumul privind aderarea la UE este constituțional, poate avea loc pe 20 octombrie și va conține întrebarea: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?.

Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni. Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun – ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică.”, a fost mesajul Maiei Sandu la scurt timp după pronunțarea deciziei CC.

Magistrații Curții Constituționale au iprecizat că nițiativa de revizuire a Constituției nu contravine prevederilor Legii Supreme și corespunde limitelor temporale de revizuire stabilite de legislație.

De asemenea,  inițiativa respectivă nu depășește limitele materiale de revizuire a Constituției și, respectiv, poate fi prezentată Parlamentului spre examinare.

PAS s-au adresat la Curtea Constituțională cu propunerea privind inițierea plebiscitului privind integrarea europeană a R.Moldova. Parlamentarii au propus ca referendumul să aibă loc la data de 20 octombrie.

Circa 40 de copii care vagabondau sau cerșeau în stradă au ajuns, de la începutul anului, într-un centru din Capitală

Viceprimarul pe probleme sociale Angela Cutasevici, împreună cu șefa Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Tatiana Oboroc, au mers într-o vizită de lucru la Serviciul Asistență Stradală din Capitală, potrivit unui comunicat al DGPDC.

Angela Cutasevici s-a interesat despre activitatea acestui serviciu, s-a informat despre condiţiile de aici și, totodată, a avut o serie de discuții constructive cu personalul despre provocările întâmpinate în activitate, dar și situația copiilor.

Pe parcursul anului trecut, 135 de minorii au ajuns în cadrul Serviciului Asistență Stradală, iar de la începutul anului – circa 40.

Serviciul Asistență Stradală a fost lansat de Primăria Chișinău în anul 2019,  în subordinea DGPDC, pentru găzduirea copiilor depistați în situație de stradă,  care vagabondează sau cerșesc, și are drept scop consolidarea sistemului de protecţie a acestora. De la începutul activității, peste 400 de copii au trecut prin acest serviciu. Centrul oferă un mediu prietenos, unde fiecare copil beneficiază de asistența specialiștilor, încadrarea în activități socio-educative, cât și spații de recreere amenajate.

Situația minorilor aflați în asemenea dificultăți a fost mereu în vizorul viceprimarului Angela Cutasevici, care a dat asigurări că municipalitatea va sprijini și va monitoriza acest serviciu.

Ce a făcut șoferul unui microbuz din Capitală, după ce un hoț de buzunare a fost prins în flagrant în vehiculul pe care îl conducea
Articolul anterior
Un medic avertizează: cei născuți înainte de anii 1990 trebuie să facă urgent anumite analize
Articolul următor