O șoferiță de 29 ani a derapat de pe traseu. În mașină se aflau și copilașii săi, de 1 an și 3 ani

O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital cu mai multe răni, după ce mașina, în care se aflau și cei doi copii ai săi, de 1 an, și respectiv, 3 ani, s-a izbit violent într-un copac.

separator
Accidentul a avut loc în data de 8 iunie, pe traseul Ialoveni – Costeşti. Potrivit poliției, din motive neclare, femeia ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar autoturismul a derapat și a fost proiectat într-un arbore de pe marginea drumului.

La fața locului a venit și o ambulanță care a dus șoferița la spital, cu mai multe traume. Din fericire, copiii acesteia nu au pățit nimic. Aceștia se aflau în scaune speciale pe bancheta din spate.

Poliția din Ialoveni a pornit un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele, transmite echipa.md.

alte Articole interesante