O tânără stabilită în Anglia povestește despre greutățile cu care se confruntă în această țară

Alarma ceasului sună în fiecare dimineață la 4.30. Elena Ionescu este de trei ani la Londra. Șase, sau uneori chiar toate cele șapte zile ale săptămânii și le începe astfel, se trezește cu ore bune înainte ca vreo altă lumină să se aprindă în casa în care locuiește, scrie bunadimineataiasi.ro. 

separator

Pleacă la muncă sperând să câștige 80 de lire…

“Am plecat din România pentru că iubitul meu visa să trăiască la Londra, să se realizeze. Când am ajuns, visam și eu la o carieră strălucitoare. Dar nu așa au mers lucrurile. Londra m-a dezamăgit”, declară românca jurnaliștilor.

De-abia s-a trezit, dar arată obosită, pare mai în vârstă decât cei 31 de ani. E un timbru ce amărăciune prezent în fiecare vorbă pe care o rostește. Acasă lucra ca și contractor pentru Enel – “Adevărul e că în România aveam o viață mult mai bună”, spune Elena.

Iulian, iubitul Elenei, conduce noaptea. Tura lui de Uber se termină la 4.30 dimineața. Cei doi apucă să se vadă foarte puțin, între schimburi. “Dacă ne pierdem slujbele, nu ne vom putea plăti telefoanele, mașinile”, spune Elena. Ea câștigă între 300 și 600 de lire pe săptămână, în România, salariul mediu este de 600 de lire sterline pe lună, dar cheltuielile nu se pot compara, aproape toți banii câștigați la Londra se duc pe chirie, mașină, benzina, mâncare și telefon.

Stres. Epuizare. Bani.

Aceste probleme sunt în gândurile multor londonezi, dar pentru Elena Ionescu e altfel.

“Londra este un oraș de sclavi. Faci bani cât să trăiești de pe o zi pe alta. Nimic mai mult. Diminețile sunt mereu aceleași. Aproape în 30% dintre ele resimți furia. Clienții dau vina pe tine și pentru trafic, pentru vreme. Țipă și urlă. Se comportă într-un mod pe care nu și-l permit cu taximetriștii. Unii dintre ei se poartă de parcă ai fi proprietatea lor”, spune tânăra.

Cursele preferate sunt cele din weekend, când la orele dimineții clienții se retrag beți către casele lor. “Îmi plac bețivii tăcuți. Și cei care cântă, și râd. Chiar și cei furioși că i-au prins zorile în oraș. Dimineața îi liniștește pe toți”.

Se întâmplă des să fie victima unor abuzuri

“Țipă. Devin neciopliți. Dacă devin și agresivi, calc pedala”. Dar clienții furioși se enervează și mai tare. ,,`Du-mă la Canary Wharf. Am o întâlnire`. Eram aproape acolo când a început să țipe. `Ești cel mai prost șofer. Ești cel mai prost șofer pentru că nu bagi viteză`. `Nu pot`, i-am spus. `Îmi pierd carnetul`. `Condu dracului. Imigrant nenorocit. Bagă viteză pentru că te plătesc. Când am terminat cursa, am început să plâng. Voiam să mă întorc acasă, simțeam că trebuie să renunț la Uber pentru că nu este o slujbă pentru femei”.

Acasă, în România, tatăl ei este șofer de taxi. Nu are studii universitare, dar nu a locuit niciodată în condițiile în care o face la Londra, aproape ca mai toți românii pe care i-a întâlnit aici – 20, chiar și 30 de suflete, înghesuite în apartamente ponosite. “Nimeni nu trăiește așa în România!”.

“De abia aștept să mă întorc acasă, ceea ce trăim aici, la Londra, nu e viață…”, concluzionează tânăra în finalul interviului.

alte Articole interesante