Oamenii de la Otaci au rămas fără agoniseala de-o viață: ,,Am ieșit așa cum suntem. Fără nimic”

Locătarii din Otaci spun că au observat demult primele indicii că blocul se va prăbuși. Aceștia se plâng că autoritățile locale, deși știau despre tragedie, nu au întreprins nimic.

separator
„Acum câțiva ani a fost pus acoperișul, iar marginile sunt chiar la colț. Toată apa curgea pe cornișă chiar sub fundament. Șeful gospodăriei comunale nu se uita la asta.” „Acum două zile au apărut crăpături. Casa tremura, nimeni nici nu atrăgea atenție.”

„Au venit și au zis să ieșim afară. De ce nu au zis cu o zi, două înainte ca să reușim să ne strângem lucrurile? A ieșit așa cum suntem, fără nimic. Doar cu copiii. Ei știau în urmă cu patru zile și nimeni nimic nu a zis.”

„O să ne plângem peste tot! Nu doar aici! Peste tot! O să ne strânge toți și o să ne plângem!”

Primarul localității a declarat că recent a fost creată o comisie la fața locului care ar fi stabilit că blocul este avariat și se poate prăbuși. De cealaltă parte, președintele raionului l-a contrazis și a adăugat că de ani buni nu a fost efectuată vreo inspecție. Între timp, 45 de oameni și-au găsit adăpost la rude și vecini, iar o persoană a fost cazată în incinta liceului din preajmă. Blocul se află sub supravegherea continuă a salvatorilor. Câteva persoane, echipate, au fost lăsate să intre în clădire sub supravegherea poliției și slavatorilor pentru a-și lua documentele și lucrurile mai de preț, anunță tv8.md. Experții au ajuns la concluzia că blocul cu nouă etaje nu va mai putea fi reparat, astfel că urmează a fi demolat. Salvatorii au analizat starea clădirii cu un lazer special și consideră că anume nerespectarea regulilor în construcții a dus la prăbușirea blocului.

„Noi pregătim platforma pentru a implica macaraua și tehnica grea. Acum evacuăm garajele care ne sunt în obstacol. Sunt trei plite care atârnă în aer și care urmează să le înlăturăm. Ele sunt cel mai mare pericol la momentul actual”, Mihail Harabagiu, șeful IGSU.

Astăzi au început lucrările de demontare a plăcilor de beton:

Rusia amenință că va ataca Polonia. Motivul

Rusia a amenințat că va ataca Polonia dacă vor fi instalate arme nucleare NATO pe teritoriul acestei țări, într-o nouă declarație agresivă a regimului de la Kremlin, făcută de această dată de adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov, scrie digi24.ro.

„Extinderea practicii misiunilor nucleare comune ale NATO – indiferent care ţară sau ţări s-ar alătura celor care iau parte deja la această practică – are caracter pur destabilizator. Şi în fapt ameninţător”, a afirmat oficialul regimului criminal de la Kremlin, statul agresor care a comis un rapt teritorial în Ucraina și de doi ani bombardează civili în această țară. 

Riabkov susține că practica misiunilor nucleare comune ale ţărilor NATO în apropierea graniţelor statului agresor „exacerbează ameninţările de securitate”. „Şi nu mă refer la desfăşurarea permanentă, care şi ea este intens discutată de demagogi de la Varşovia. De aceea, toţi acei politicieni care discută acum cu entuziasm despre o astfel de schemă în Polonia şi mai departe, din propriile lor motive, trebuie să înţeleagă: mutările în această direcţie nu vor contribui la securitatea Poloniei, ci facilităţile respective vor deveni cu siguranţă o ţintă.

Vor fi în prim-planul planificării noastre militare”, a insistat oficialul statului agresor. Riabkov s-a referit la discuţiile care au loc cu privire la desfăşurarea de facilităţi nucleare ale NATO în Polonia ca fiind o „chestiune în evoluţie”. Rusia urmăreşte îndeaproape cum tratează Polonia această problemă, a mai spus el. Într-un interviu publicat luni de cotidianul Fakt, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că autorităţile poloneze au discutat în mod repetat cu SUA posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Polonia, în cadrul programului „nuclear sharing” al alianţei, adăugând că Polonia este gata să facă acest lucru dacă va fi necesar.

Lumina Sfântă va fi adusă în R. Moldova de Patriarhia Română cu o aeronavă specială

Credincioșii din Republica Moldova se vor putea bucura și în acest an de aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, scrie jurnal.md.

Mitropolia Basarabiei informează enoriașii că o aeronavă specială va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. Astfel, ierarhii Mitropoliei Basarabiei, împreună cu o delegație de clerici și credincioși, vor întâmpina într-o procesiune solemnă Lumina Sfântă la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, Sfânta Lumină va fi distribuită către fiecare protopopiat și parohie din țară prin cele trei Centre Eparhiale (Chișinău, Bălți și Cahul). Detaliile despre programul evenimentului vor fi anunțate ulterior.

„Această aducere a Sfintei Lumini reprezintă un moment de profundă însemnătate spirituală pentru credincioșii din întreaga lume, oferindu-le ocazia să participe la sărbătoarea Învierii Domnului în mod autentic și binecuvântat. În această zi sfântă, credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire”, se spune într-un mesaj al Mitropoliei Basarabiei..

Reprezentanții instituției se roagă ca Învierea Domnului să aducă lumină, pace și nădejde în inimile tuturor credincioșilor din Basarabia.

Un reputat avocat din Moldova s-a stins din viață

Uniunea Avocaților anunță despre trecerea în neființă a colegei lor, avocata Aurelia Bagrin, scrie telegraf.md.

”În numele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor. Suntem alături de ei, oferindu-le susținerea noastră necondiționată și sentimente de profundă compasiune. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace”, este mesajul semnat de către Dorin POPESCU, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

Aurelia Bagrin a deținut o diplomă de master în Drept. Ea a fost consilier juridic la Centrul de Drept al Avocaților și coordonatoarea proiectului “Ajutor Decentralizat pentru Refugiații Ucraineni”, implementat cu sprijinul Oxfam.

.

Emilian Crețu și-a însoțit mama, la Balul de absolvire al surorii sale. Ce ținută a purtat Nina?
Articolul anterior
Un bărbat din Moldova s-a înecat în Marea Neagră
Articolul următor