Omul Anului 2018! O Ediție Exclusivistă

Mai puține premii, dar mai importante – 50 de trofee ale excelenței! Revista VIP magazin a lansat tradiționalul concurs OMUL ANULUI 2018! De data aceasta, echipa a decis să reducă esențial numărul de candidați la prestigiosul titlu, astfel că, de la 700 în anii precedenți, VIP magazin supune votingului doar 200 de candidați, din care urmează să fie aleși – 50. Între aceștia, se regăsesc oameni de afaceri, manageri de succes, medici, jurnaliști, regizori, oameni de artă și reprezentanți ai societății civile.

separator

Astăzi a fost lansat votingul online, iar noutatea acestei ediții este că, după o pauză de trei ani, VIP magazin decide, după multe dezbateri, să readucă în TOP politicienii. Argumentul redacției este unul foarte clar:

„Avem un an decisiv în față și vrem să responsabilizăm politicul în fața societății, vrem să le oferim un credit de încredere și speranță. Suntem convinși că nu poate exista un deziderat al progresului și al succesului de țară fără o clasă politică pe măsură. În categoria POLITICĂ se regăsesc nume de la nivelul Președinției, membri ai cabinetului de miniștri, deputați și aleși locali. Criteriile de selecție pe care ne bazăm în acest an sunt două: notorietatea publică în 2018 și impactul social al deciziilor sau activității candidaților în anul care a trecut.”

Decizia aparține în proporție de 50 la sută internetului, iar celelalte 50 la sută din voturi depind de juriul invitat de redacție. Între aceștia: Andrei Crigan, partener Gateway@Partners Moldova, Igor Volnitchi, fondator Tribuna.md; Ludmila Andronic, expert Comunicare; Iulian Bercu, expert Comunicare; Victoria Cuşnir, jurnalistă Radio Chişinău, Elena Ciona, coordonator media E-Sanatate.md. Lansarea ediției din acest an și ceremonia de premiere a Oamenilor Anului vor avea loc, conform tradiției, în a doua jumătate a lunii februarie. OMUL ANULUI este la a şasea ediţie şi pentru al şaselea an proiectul este susținut de Moldova Agroindbank.

Lista de personalităților incluse în votingul online o găsiți pe pagina revistei VIP magazin.

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Cod Galben de vânt puternic în țară!

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru mâine, 29 martie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizmentul va fi valabil în intervalul orelor 08:00-18:00. Astfel, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.

Sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;

Se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;

Este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

Specialiștii recomandă evitarea trecerii prin apropierea copacilor; ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ; evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî; evitarea folosirii focului deschis.

Cadou pentru clientele galinatomas.com – 5 antrenamente noi în cabinetul personal din Centru Online de Nutriție și Sport
Articolul anterior
Injectări greșite cu botox. Iată la ce trebuie să fii atentă!
Articolul următor