Panica la Cricova. Bărbați necunoscuți ademenesc copiii cu dulciuri și cadouri, pe străzi

Panică printre locuitorii din Cricova. De câteva zile, părinţii se tem să-şi mai trimită copii singuri la şcoală, asta după ce câţiva bărbaţi necunoscuţi ar fi încercat să-i ademenească pe unii elevi, chiar ziua în amiaza mare, lângă instituţia de învăţământ. Despre asta, unii părinţi au povestit pe reţele de socializare, iar ulterior au depus plângeri la poliţie.

separator
Pe marginea acestui caz se acumulează probe, iar oamenii legii încearcă să dea de urmele presupuşilor pedofili. Cu dulciuri, animale de companie sau cadouri. Astfel ar fi încercat câţiva bărbaţi necunoscuţi să-i convingă pe copii să urce în maşinile lor. Cel puţin asta ne-au povestit părinţii elevilor, după ce aceştia au venit speriaţi acasă.

„Pe fetele mele, care sunt clasa a 7-a, chiar le-au urmărit. Vreo zece minute au umblat din urma lor, până acestea au ajuns într-o ogradă şi au reuşit să scape. După asta, aceşti băieţi au ieşit din maşină şi au început să le numească urât, fetele spuneau că păreau a fi beţi sau drogaţi.”

„La 11:30 am aflat despre asta şi am venit imediat la şcoală după copii. Am trei copii la şcoală. Voi veni zi de zi cu ei, o săptămână, două până se va rezolva ceva. Ne este foarte frică, azi foarte mulţi părinţi vor veni după copiii lor. ”

Directoarea liceului, în preajma căruia presupuşii pedofili dădeau târcoale, a spus că a intervenit imediat, iar elevii şi părinţii au fost atenţionaţi să fie prudenţi.

„Am expediat un mesaj în grupul profesorilor, i-am rugat să citească atent şi să vadă cum transmit mai departe informaţia copiilor. Am făcut şi o şedinţă şi din nou i-am avertizat pe toţi cu acest anunţ, iar părinţilor le-am spus că este obligatoriu să îşi aducă copiii şi tot ei să-i ia de la şcoală”, a declarat Liliana Bolocan, directorul liceului „Alexei Mateevici”, Cricova.

Până acum, la secţia de poliţie din Cricova au parvenit două plângeri de la părinţi, iar oamenii legii încearcă să acumuleze probe în acest caz. „Avem un material în baza a două plângeri, precum că în oraşul Cricova ar fi persoane suspecte, posibili pedofili. Materialul este înregistrat şi este în gestiunea sectorului de poliţie. Examinăm şi acumulăm informaţii. În plângeri sunt indicate şi numere de automobile suspecte. Rămâne să le identificăm şi verificăm”, a spus Nicolae Rotaru, şef sectorul de Poliţie Cricova.

sursa: www.publika.md

Un șofer și-a făcut zob mașina din cauza că nu a ținut cont de condițiile nefavorabile de pe drum

Un alt șofer nu a ținut cont de recomandările Poliției și a derapat cu automobilul de pe traseu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cu puțin timp în urmă, Poliția din Sîngerei a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe traseul R6, în apropierea satului Biliceniii Noi.

Preliminar s-a stabilit că un Renault condus de un bărbat de 42 de ani, din cauza condițiilor meteo, a derapat de pe traseu tamponând-se într-un copac.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Persoane traumatizate nu sunt.

Poliția reamintește șoferilor să sporească atenția, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.

Accident la Cârpești! Trei persoane au fost preluate de ambulanță

Cu puțin timp în urmă, Poliția din Cantemir a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe traseul din localitatea Cârpești, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un Renault condus de un bărbat de 60 de ani, care avea ca pasageri o femeie și doi minori, a derapat de pe traseu tamponând-se într-un copac.

În rezultat, cei 3 pasageri au fost preluați de ambulanță și transportați la spitalul raional Cantemir pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliția amintește șoferilor să sporească atenția, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.

Șoferii întâmpină dificultăți, inclusiv transportul de mare tonaj, pe traseul M1

Pe traseul M1, (localitățile Condrița, Căpriana, Bursuc, Lozova din raioanele Strășeni și Nisporeni) șoferii întâmpină dificultăți la deplasare, inclusiv transportul de mare tonaj, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Poliția îndeamnă conducătorii auto să sporească atenția în timpul șofatului.

În Chișinău s-a deschis un centru gratuit de zi, pentru copii de la 4 luni
Articolul anterior
O minoră din Capitală, în vârstă de 14 ani, a încercat să se sinucidă chiar în timpul orelor
Articolul următor