Patru medici de la Institutul Mamei şi Copilului au fost escortaţi la CNA

O schemă de corupţie prin intermediul căreia mai mulţi medici din cadrul Secţiei radiologie şi imagistică din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului estorcau bani de la pacienţi a fost documentată de CNA şi procurorii anticorupţie. Patru persoane au fost escortate la CNA pentru audieri.

separator

Potrivit materialelor, şeful Secţiei radiologie şi imagistică ar fi organizat o schemă de estorcare de bani de la pacienţi, prin intermediul angajaţilor săi. Banii ar fi fost pretinşi de la persoanele care erau supuse investigaţiilor în regim prioritar, fără programare prealabilă.

În cadrul cauzei penale, au fost identificate zeci de cazuri de transmitere a banilor de către pacienţi angajaţilor secţiei. La rândul lor, angajaţii transmiteau sumele acumulate şefului nemijlocit, iar cel din urmă şefului de secţie.

De menţionat că, secţia dispune de 3 aparate Rontgen şi un tomograf, iar o singură investigaţie, efectuată la unul dintre dispozitivele medicale, varia între 200 şi 500 de lei per pacient, fluxul zilnic fiind de 30-40 de copii investigaţi. Astfel, la finele zilei, banii acumulaţi în urma investigaţiilor contra-cost de la cele 4 aparate ajungeau la şeful Secţiei radiologie şi imagistică a IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Astăzi, au fost reţinuţi şeful Secţiei radiologie şi imagistică şi un medic radiolog din cadrul aceleiaşi secţii. Alţi doi medici rezidenţi au fost escortaţi pentru audieri la CNA.

alte Articole interesante