Pedeapsa îngrozitoare a unui tată din Orhei. Le-a provocat copiilor arsuri pe mâini

Doi copii au ajuns la spital cu arsuri la mâini, după ce tatăl lor a vrut să le dea o lecție și le-a pus mâinile la focul de la aragazul aprins, scrie protv.md.

separator

S-a întâmplat acum două zile în satul Morozeni din Orhei. Potrivit poliției, cei doi copii cu vârstele de 9 și 7 ani au ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III, unul la mâna dreapta, iar altul la mâna stânga, după ce tatăl lor, în vârstă de 32 de ani, le-ar fi expus mâinile la focul de la aragazul aprins.

S-a intampalt după ce, ziua, individul i-a vzut pe copii ieșind dintr-o încăpere auxiliară din localitate din care ieșea fum. Acesta a crezut că ei au dat foc și drept consecință va fi nevoit să achite despăgubirile. Prin urmare a decis să le dea o lecție și le-a spus că îi va învăța cum să utilizeze corect chibriturile.

În casă, a dat drumul la aragaz și, pe rînd a luat mîinile minorilor și le-a expus la foc deschis. Referitor la incendiere, în IP Orhei nu este înregistrat un asemenea caz, spun oamenii legii. Tatăl de mic copil este cu dereglări psihice și este invalid de gradul III. În privința luii a fost emis ordin de restricție de urgență. De asemenea, a fost solicitată intervenția comună a medicului de familie, asistentului social și a primarului din localitate Morozeni.

Bărbatul a fost internat la Spitalul de psihiatrie Orhei unde se va află sub supavegherea medicilor. Minorii ce au avut de suferit de pe urmă acțiunilor tatălui, în prezent sunt internați în Spitalul raional Orhei. Cazul este monitorizat de către angajațîi poliției, iar la finisarea tratamentului celor doi, în baza fișelor medicale urmează să fie stabilită gravitatea leziunilor provocate.

alte Articole interesante