Persoane publice, diplomați și oameni de afaceri au promovat acțiunile de binefacere la Balul Anual de Caritate Hospice Angelus, ediția a IX-a!

Circa 160 de oameni și-au dat întâlnire la Balul Anual de Caritate Hospice Angelus, Ediția a IX-a, care a avut loc în data de 25 mai 2018, în incinta Radisson Blu Leogrand Hotel. Balul de Caritate s-a desfășurat în acest an sub patronajul Alteții Sale Prințului Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza, care a ținut un discurs emoționant, în fața oaspeților, persoanelor publice, voluntarilor și a prietenilor Hospice Angelus, prezenți la eveniment.

separator

Prințului Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza a fost nominalizat ca preşedinte de onoare al organizaţiei, fiind ales succesorul Marinei Sturdza, într-o continuitate de gând şi de fapte, cu respect şi responsabilitate pentru o cauză nobilă.


,,Filantropia, iubirea faţă de ceilalţi, uneori în durere şi tristeţe, e o puternică emoţie şi probabil cel mai nobil sentiment pe care îl nutrim; e regenerator şi capabil să treacă peste capcanele întinse de ceea ce Marina Sturdza numea, cu mult adevăr, „oportunismul bolii”. Ea însăşi a fost răpită de cancer, pe care îl considera „cel mai oportunist dintre toate bolile” pentru că ne atinge pe toţi deopotrivă, fulgerător şi crud, indiferent la ce suntem, la cine suntem, la ce am clădit, ce vise şi ce viitor ne proiectăm… Iată un motiv în plus să ne unim forţele, gândul, intenţiile şi voinţa pentru a continua şi duce mai departe ceea ce devine o datorie morală şi totodată o datorie de suflet: aceea de a continua, dârz şi fără oboseală, dedicarea faţă de cei care traversează cea mai dificilă perioadă din viaţa lor în lupta cu bolile şi au nevoie de noi. A fi împreună cu ei, mână în mână, e nu doar un semn de umanitate şi bunăvoinţă, ci de civilizaţie (…)” – a subliniat Președintelui de Onoare al Balului de Caritate, Altețea Sa Prințul Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza.

La eveniment s-au adunat reprezentanți ai corpului diplomatic: Excelența Sa Doamna Signe Burgstaller – Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Excelența Sa Doamna Valeria Biagiotti – Ambasadoarea Italiei în Republica Moldova, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene – Tudor Ulianovschi, Boris Gilca – Secretar General de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, invitați de peste hotare, oameni de afaceri, artiști, reprezentanți mass-media, reprezentanți ai FFMS „Angelus Moldova” și alți susținători ai organizației.

,,Indiferent de activitățile noastre zilnice și programul încărcat, ar fi bine să ne gândim măcar un minut la cei care au nevoie de ajutorul nostru. Nu știm ce va fi mâine în viața fiecăruia dintre noi, de aceea, cât suntem sănătoși, putem să-i ajutăm pe cei care astăzi sunt în dificultate”, a afirmat Dr. Galina Tomaș, specialist în nutriție și sănătate publică.

Programul serii a inclus o cină festivă și un program artistic variat. La eveniment s-a desfășurat o licitație cu strigare cu prezentare de obiecte inedite, o licitație fără strigare, o tombolă și câteva secvențe video relevante.

Printre susținătorii cauzei nobile promovate de Hospice Angelus Moldova se numără artiștii care au evoluat pro bono la eveniment: Stela Boțan, Olga Verbițchi, Geta Burlacu, Dj Codek, 7 Klase, Ana Cernicova și Amelia Uzun, Fundația de Caritate Arta Vie și prezentatorii Daniela Mițelea și Alex Luca.

Datorită sponsorilor evenimentului și generozității participanților, a fost posibilă colectarea de fonduri financiare pentru Îngrijiri Paliative (ÎP) gratuite prestate de către Hospice Angelus Moldova, acoperind necesarul pentru două luni de activitate a fundației. Scopul evenimentului este de a spori nivelul de conștientizare a publicului cu privire la necesitatea de ÎP în Republica Moldova și de a colecta resurse financiare pentru îngrijirea gatuită a adulților și copiilor aflați la evidența fundației, la moment: 60 adulți, 40 copii și 15 copii în staționar la Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Casa Angelus”.

Îngrijirea paliativă are drept scop îmbunătățirea calității vieții atât a pacienților cu boli incurabile, grave, avansate, cu pronostic limitat de viață de până la 12 luni, cât și a familiilor acestora, oferind asistență medicală, socială, consiliere psiho-emoțională și spirituală. În anul 2017 cca 2500 de pacienți au găsit susținere și alinare alături de Hospice Angelus.

Vezi mai multe imagini din cadrul evenimentului!
       

2800 de jetoane pentru jocuri de noroc, transportate ilicit într-un microbuz care venea din regiunea transnistreană

Funcționarii postului vamal intern de control Hârbovăț au supus controlului un microbuz de model ”Ford”, care se deplasa din regiunea transnistreană.

Șoferul a comunicat că nu transportă bunuri sau mărfuri ce sunt pasibile a fi declarate.

În rezultatul controlului vamal, în mijlocul de transport au fost depistate trei cutii ticsite cu 2800 de jetoane utilizate în jocurile de noroc, pentru care șoferul nu a prezentat acte de proveniență legală.

Lotul comercial de jetoane a fost ridicat, iar șoferul riscă să fie sancționat.

Dorin Galben a venit cu o declarație după ce a fost criticat pentru interviul cu Veaceslav Platon

Jurnalistul Dorin Galben a venit cu o declarație după criticile și acuzațiile care i-au fost aduse în legătură cu interviul realizat cu Veaceslav Platon.

,,Niciodată n-am fost mulțumit 100% de ceea ce fac și mereu am considerat că este loc de mai bine. Dar știu că de fiecare dată dau tot ce pot: fie că sunt pe terenul de tenis, fie că filmez un interviu sau un monolog. Cât trăim, învățăm…

Din respect pentru voi, publicul meu, vin cu răspuns la acuzațiile și falsurile care au apărut aceste zile despre mine. P.S. Un singur lucru vreau doar să mai menționez: eu cum am fost, așa și voi rămâne – integru”, a menționat jurnalistul.

Distribuitori TV din UTA Găgăuzia, sancționați pentru retransmiterea programelor interzise din Rusia

Doi distribuitori de servicii media audiovizuale din UTA Găgăuzia au fost amendați astăzi cu 120 000 de lei moldovenești de către Consiliul Audiovizualului din Republicii Moldova.

Aceștia au primit amenzi deoarece au încălcat prevederile ce țin de protejarea spațiului audiovizual din Republica Moldova și au retransmis programe interzise din Rusia.

Mai exact, „Orvitmedia” SRL a fost amendat cu 70 000 de lei moldovenești pentru retransmisiunea programelor informative și analitice ale posturilor de televiziune rusești și cu 20 000 de lei pentru activitate fără act permisiv.

Compania retransmite, fără autorizație, 65 de servicii de televiziune, inclusiv „Первый канал”, „Россия 24” și „Россия 1” care, în perioada controlului, au difuzat emisiuni dedicate mesajului președintelui Federației Ruse către Adunarea Federală.

O altă companie, vizată anul trecut de două controale ale CA, „Ilk Halk Televizionu” SRL, a fost amendată cu 30 000 de lei pentru activitatea, în mod repetat, fără licență de emisie.

Membrii Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova au acordat un termen de cel mult 15 zile lucrătoare celor două entități pentru ca să își legalizeze activitatea.

sursa

Topește rapid centimetri în plus de pe talie, coapse și șolduri! Începe ziua cu antrenament combinat
Articolul anterior
Noutăți la admiterea 2018: instituțiile de învățământ vor stabili propriile criterii și strategii de admitere
Articolul următor