Potop de apă în România. O familie și-a pierdut toți cei patru copii într-o viitură

O mamă din județul Prahova și-a pierdut cei patru copii după ce au fost luați de o viitură. Vinerea trecută, în urma ploilor torențiale, în comuna Sângeru s-a format o viitură care a luat o casă, în care se afla o mamă cu cei patru copii. Dintre ei, doar mama a rămas în viață, reușind să se prindă de niște salcâmi.

separator
Roxana Bârloi (22 de ani), mama copiilor care au decedat, a povestit că se aflau toți patru pe saltea când a venit viitura. Ea a spus „I-am ținut pe toți cu mine până am trecut podul… Așa au căzut doi copii în apă, nu i-am mai găsit”.

Mama a adăugat apoi: „Ceilalți doi au rămas cu mine, pe saltea. Și cea mică, de 9 luni, la mine în braţe a murit. Erau valurile mari…”

Prima care a fost găsită moartă a fost fetița în vârstă de 3 ani, al cărei trup a fost descoperit de pompieri la 1 km distanță de casă. Sâmbătă s-au continuat căutările și s-au descoperit alți doi copii morți, raportează qbebe.ro. Tatăl copiilor, Toader Pavel, a povestit că apa era atât de mare încât ajunsese până la tavanul casei, iar în momentul în care peretele s-a prăbușit, mama cu cei patru copii au fost imediat luați de ape.

Mama Roxanei, Nina Bârloi, a spus că tot ce își dorește este să le fie aduși copiii înapoi: „Nu am nevoie de nimica, să îmi aducă Dumnezeu copiii înapoi, ăsta-i focul meu”.

alte Articole interesante