Povestea moldovenilor care l-au văzut pe Iurii Gagarin la o nuntă din Cojușna

Mai mulți moldoveni au avut ocazia să îl vadă în ,,carne și oase” pe cosmonautul Iurii Gagarin, la o nuntă din Cojușna, raionul Strășeni. Nu e o invenție, acest lucru s-a întâmplat cu adevărat. În anul 1966, Iurii Gagarin a fost invitat de onoare la nunta unui tânăr cuplu de medici, din localitatea Cojușna.

separator

Lectorul universitar Mihai Poiată, de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, avea doar 17 ani pe atunci, dar își amintește cu emoții momentele acelea, chiar dacă nunta ,,s-a transformat în adunare”. Istorioara i-a amuzat pe internauți. Iată ce dezvăluie profesorul:

,,Puțini moldoveni s-ar putea lăuda că l-au văzut pe Iurii Gagarin, primul cosmonaut din istorie, în carne și oase. Eu nu mă laud, dar l-am văzut. Pentru că sunt cojușnean, iar Gagarin a fost în Cojușna. În toamna lui 1966 eram în clasa X-a și deoarece cântam în fanfara colhozului „Biruința”, mă puteam strecura la toate evenimentele care aveau loc în Casa de Cultură (cu excepția adunărilor de partid).
Organizatorii vizitei lui Gagarin, știind că acesta a cutreierat toată lumea și a văzut de toate, și-o fi zis că ar fi bine să-i facă o surpriză și l-au invitat la o nuntă moldovenească. Bună idee, dar nunta s-a transformat în… adunare. Fiindcă nuntașii, împreună cu oaspetele de onoare, au fost poftiți în Casa de Cultură, unde au dat busna zeci și zeci de gură-cască (printre care eram și eu) și au umplut sala. Mirele și mireasa au luat loc… în prezidiu. În dreapta miresei – Iurii Gagarin și Alexandru Popov, președintele colhozului, iar în stânga mirelui – primii doi secretari ai comitetului raional de partid. Nunul și nuna s-au pomenit pe la „coada prezidiului” (iată de ce nu pot fi văzuți pe fotografie), dar nu s-au supărat. În rândul doi – neamuri apropiate și câțiva fruntași în producție.
Nimic nu prevestea vreo abatere de la scenariul stabilit de organizatori, dar iată că a venit și rândul lui Gagarin să iasă la tribună ca să-i felicite pe tinerii însurăței… Și nu dovedește el să-și înceapă cuvântarea, că la un moment dat simte că cineva, de la spate, îi aruncă peste cap un fel de arcan și începe să-l strângă… era nuna cea mare, și mai mică de statură decât primul cosmonaut, așa că a fost nevoit să sară în sus ca să-și vadă gândul împlinit.
Din fotografia alăturată vedem că arcanul s-a dovedit a fi un prosop cu horboțică, dar reacția oaspetelui de onoare a fost cu totul alta decât s-a așteptat nuna cea mare și publicul din sală.
Nu știu, mare sau mică i-a fost spaima, dar știu că „legatul” lui Gagarin nu a fost prevăzut în scenariul organizatorilor și am văzut cu ochii mei că episodul l-a surprins… neplăcut pe bravul cosmonaut, pentru că a avut nevoie de o pauză ca să-și dea seama că în Cojușna nu-l paște nici un pericol și poate să-și reia cuvântarea… Nu cred că pot fi văzut printre cojușnenii adunați în sală în acea zi de toamnă, dar sper să-mi dați crezare că am fost și eu printre martorii acestui eveniment istoric”, scrie Mihai Poiată.

alte Articole interesante