Prietenii și admiratorii creației lui Viorel Mardare își iau rămas bun de la regizor, la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla

Prieteni, colegi şi admiratori ai creaţiei lui Viorel Mardare au venit la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla din Capitală pentru a-i aduce un ultim omagiu regizorului.

separator
Trupul neînsuflețit al regizorului va fi acolo până la ora 12:30, după care cortegiul funerar va porni spre cimitirul central din strada Armenească.

Deosebit, talentat, mărinimos, iubitor de viață și mereu săritor la nevoie. Anume așa îl descriu prietenii și apropiații lui Viorel Mardare. „El întotdeauna a fost un luptător, deși poate părea un luptător mai ironic, dar a luptat până în ultima clipă”, a menţionat Cristian Saulea, prieten. „Eu mai iubitor om de viață n-am cunoscut. Nouă o să ne trebuiască viețile noastre întregi ca să înțelegem cât de tare a iubit el lumea, Moldova, pe mama și pe toți prietenii săi”, a afirmat Rodica Cheptene, colegă.

„Prin activitatea sa încerca să ne trezească, să ne arate că putem să facem ceva mai mult și o să avem un viitor mai frumos”, a mai spus un prieten. Viorel Mardare s-a stins din viață sâmbătă, la numai 37 de ani, după o luptă grea cu o formă rară de cancer.

sursa: www.publika.md

alte Articole interesante