Prințesa Haya aduce noi acuzații despre soțul ei, de la care a fugit. Ce spune despre șeicul din Dubai?

Soția șeicului Mohammed Al Maktoum, prințesa Haya Bint al-Hussein, a cerut un ordin de protecție într-o instanță britanică susținând că a fost forțată să se căsătorească. La primul termen al procesului, prințesa a cerut pe lângă ordinul de protecţie şi custodia celor doi copii ai cuplului şi un ordin de anti-molestare pentru ea, scrie CNN.

separator

Șeicul Mohammed nu a fost prezent la primul termen al procesului, dar a cerut prin intermediul avocaților săi să-i fie trimişi copiii înapoi în Dubai, potrivit libertatea.ro.

Cererea prințesei privind ordinul de protecţie a fost făcută pe baza legii Regatului Unit care protejează o persoană care este forţată să se căsătorească cu cineva cu care nu doreşte sau poate ajuta persoanele care se află deja într-un mariaj forţat.

De asemenea, Prințesa Haya a cerut protecție pentru copiii ei și un ordin de anulare a căsătorie, susținând că mariajul ei cu șeicul din Dubai a fost unul forțat, potrivit BBC.   Avocaţii Şeicului Mohammed au cerut mai multe restricţii pentru presă, însă această cerere a fost respinsă, preşedintele Diviziei pentru Familiie a tribunalului considerând că există interes public pentru a înţelege procedurile tribunalului.

Prinţesa Haya, care este sora Regelui Iordaniei, a fugit în luna iunie, cu fiul ei, Zayed în vârstă de 7 ani şi fiica sa, Al Jalila, în vârstă de 11 ani, în Marea Britanie. Ea se căsătorise cu șeicul din Dubai în anul 2004.

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Boala înșelătoare care i-a provocat decesul Florinei Cercel. Mulți o descoperă prea târziu
Articolul anterior
Un pod nou care face legătura între gara feroviară și gara auto a fost inaugurat la Strășeni
Articolul următor