Rihanna, în lacrimi la înmormântarea verișorului său

Rihanna a fost copleșită de emoție la înmormântarea verișorului său, Tavon Kaiseen Alleyne, care a fost împușcat în a doua zi de Crăciun, chiar după ce el și artista au petrecut sărbătorile împreună.

separator

RIP … nu-mi vine să cred că aseară te-am ținut în brațe! Nu credeam că putea fi ultima dată cand îți simțeam căldura corpului !!!Te voi iubi mereu!”, scria diva pe Instagram la o fotografie în care apărea lângă verișorul său, distribuită pe 27 decembrie.

Tânărul de 21 de ani a murit împușcat în Barbados, imediat după Crăciun, iar artista a fost văzută în lacrimi la înmormântarea lui, depunând o coroană cu flori albe deasupra mormântului. Fără îndoială, a fost un moment copleșitor pentru familie și prieteni care au venit în număr cât mai mare pentru a-l conduce pe Tavon pe ultimul drum.

Se pare că întreaga familie a ales să poarte alb la înmormântare, iar Rihanna a îmbrăcat o rochie lungă, pantofi sport și și-a ascuns ochii îndurerați sub o pereche de ochelari de soare cu rame albe. Chiar și florile aduse de ea a fost albe, semnificând puritatea, artista fiind fotografiată în timp ce își ștergea lacrimile cu un șervețel în timpul ceremoniei funerare. sursa

Caz revoltător! Un șofer de rută a fost depistat în stare de ebrietate avansată la volan

Un șofer de rută depistat în stare de ebrietate avansată la volan.

Ieri, în jurul orei 13:00, un șofer de autobuz de pe ruta Chișinău- Cruzești a fost depistat la volan cu 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce ofițerii de patrulare au observat manevrele periculoase efectuate în trafic de către acesta.

Bărbatul de 62 de ani a fost înlăturat de la volanul mijlocului de transport, iar pasagerii au ajuns la destinație cu un alt șofer.

Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție Ciocana și a fost inițiată procedura de documentare.

”Reamintim că asemenea încălcare de către un conducător de autobuz este un pericol enorm pentru pasageri și ceilalți participanți în trafic.”, anunță Poliția.

Poliția solicită sprijinul cetățenilor în identificarea unui tânăr suspectat de furturi de mijloace bănești de pe carduri bancare

Poliția din Bălți solicită sprijinul cetățenilor în identificarea unui tânăr suspectat de furturi de mijloace bănești de pe carduri bancare.

Vă rugăm să furnizați informații relevante pentru identificarea acestei persoane.

Pentru orice informație utilă, vă rugăm să contactați Poliția la numărul 069890901 sau la numărul unic de urgență 112.

Foi gratuite și reduceri grandioase din partea Guvernului pentru odihna copiilor și adolescenților în taberele de vară

Guvernul va acoperi costul integral al 25% din numărul total de bilete în taberele de odihnă pentru copii, iar restul biletelor vor fi comercializate cu o reducere de 80%. Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărîre privind organizarea odihnei copiilor și adolescenților în sezonul estival 2024, scrie .

Foile gratuite vor fi distribuite copiilor aflați în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, copiilor din familii defavorizate și celor din familii numeroase. De asemenea, de odihnă gratuită în taberele de vară vor beneficia copiii cu dizabilități, copiii veteranilor de război, copiii refugiați, precum și elevii care au obținut performanțe la studii sau sînt învingători la olimpiadele școlare și extrașcolare. Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituţiile de învățămînt general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate ministerului. Documentul prevede că lucrările de pregătire a taberelor de odihnă vor fi finalizate pînă la data de 15 mai 2024, iar a taberelor cu sejur de zi – pînă la 25 mai. Costul estimativ pentru o zi petrecută la tabăra de odihnă este de aproximativ 357 de lei, iar la o tabără cu sejur de zi – 280 de lei.

A născut șapte copii, dar arată ca o adolescentă. Care este secretul ei?
Articolul anterior
Femeia care a avortat singură în veceul Institutului Mamei și Copilului a depus o plângere la Procuratura Generală
Articolul următor