Salvatorii au extras cadavrele a doi copii minori, depistați într-un rezervor de apă din Sângerei

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ieri 17 august, salvatorii din cadrul Postului de salvatori și pompieri Biruința au fost alertați să intervină la extragerea cadavrelor a doi minori depistați într-un rezervor de apă pe teritoriul unei stații de epurare nefuncțională, în apropiere de localitatea Alexandreni, raionul Sîngerei.

separator
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:56 minute.

Conform informațiilor preliminare, o fetiță în vârsta de 7 ani și un băiat în vârsta de 13 ani ar fi decedat, după ce au căzut într-un rezervor de apă de pe teritoriul unei stații de epurare nefuncțională cu adâncime de 5 metri.

Cadavrele copiilor au fost depistate de localnici, care în mod de urgență au alertat serviciile abilitate. Recuperarea corpurilor neînsuflețite a fost efectuată de salvatori în aceiași zi la ora 16.12 minute.

Primele investigații arată că minorii nu au fost supravegheați de maturi. Circumstanțele cazului urmează a fi elucidate de organele de drept.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează persoanele care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită deplasarea și jocul în locuiri nesigure, în special în preajma bazinelor acvatice pe teritoriul unor șantiere, construcții sau stații industriale nefuncționale, întrucât aflarea acestora în astfel zone reprezintă un risc iminent pentru viața și sănătatea copiilor.

Tabere de vară gratuite în centrele comunitare și cele de zi din Capitală!

Viceprimarul pe probleme sociale Angela Cutasevici a vizitat ieri centrele comunitare și cele de zi din Capitală. Cu această ocazie, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a organizat, împreună cu pedagogii, o ședință de lucru în care a fost definitivat conceptul de organizare a taberelor de vară.

Astfel, în perioada estivală 2024, s-a decis organizarea taberelor în 24 de centre din subdiviziunile DGPDC, unde se vor putea bucura GRATUIT circa 600 de beneficiari. Taberele tematice vor avea, în acest an, genericul ”Drepturile copilului în acțiune”, Ediția II.

”Anul acesta ne propunem să organizăm un spectru larg de activități distractive, culturale, cu profil sportiv și artistic, workshop-uri între artiști și copii cu potențial artistic, masterclass-uri etc, dar și să familiarizăm mai mult copiii despre drepturile lor, să-și dezvolte mai multe abilități de comunicare, lucru în echipă, să își sporească încrederea în sine și să îi ajutăm în procesul de incluziune.”, susține Tatiana Oboroc, șefa DGPDC.

Astfel, 24 de Centre comunitare se vor transforma în adevărate ateliere de creație, cu diverse cercuri pe interese și activități care vor spori creativitatea, spiritul competitiv, originalitatea și ingeniozitatea copiilor în cadrul diverselor competiții artistice, va deschide noi perspective de cunoaștere și abordare a drepturilor copilului aflat în situație de risc. De asemenea, vor fi organizate excursii, la muzee și Galerii de Artă, oferind copiilor oportunității de cunoaștere a naturii, picturii, arhitecturii, sculpturii, istorie orașului.

Cele 24 de Centre vor avea o agendă specifică la fiecare 2 săptămâni, iar în caz de înregistrare a mai multor copii, aceste vor forma două sau trei grupuri după criteriul de vârstă (7-11 ani; 12-17 ani) și disponibilitatea spațiilor.

Perioada de realizare: 

Turul I: 10 – 21 iunie;

Turul II: 24 iunie – 05 iulie;

Turul III: 08 iunie – 19 iulie.

Alpinistul Oleg Chicu a escaladat vârful Island Peak din Munții Himalaya

Alpinistul Oleg Chicu a povestit despre experiența sa din Nepal. Timp de 16 zile, tânărul a escaladat punctele Everest Base Camp și Island Peak din Munții Himalaya, ajungând la cea mai înaltă altitudine de 6189 m, scrie moldova1.md.

Pe parcursul expediției sale, alpinistul în fiecare zi transmitea prin intermediul rețelelor de socializare fotografii și secvențe video.

A fost foarte fain, o experiență și o lume nouă, înălțimi noi. Nu poți reda în cuvinte ceea ce poți vedea cu ochii atunci când ajungi în Nepal”.

Totodată, Oleg Chicu a explicat că pentru o astfel de expediție trebuie să ai o bună pregătire fizică, mentală și de altitudine.

Această expediție nu este pentru începători în primul rând. Mai întâi, oricum, trebuie să urci anumite vârfuri, să faci ceva peste 4-5 mii ca să te aclimatizezi și să fii pregătit. Or, am întâlnit persoane care au fost evacuate cu elicopterul, inclusiv de la noi din echipă, care au crezut în propriile forțe, dar cu puterea naturii nu poți să te lupți și cu anumite situații în care apar la altitudine”.

Vârful Island Peak (o insulă într-o mare de gheață), numit în nepaleză Imja Tse, a fost escaladat pentru prima oară în 1953 de către Tenzing Norgay, Charles Evans, Alfred Gregory, Charles Wylie și încă 7 sherpa.

Percheziții într-un dosar de fraudare a achizițiilor publice la Agenția Rezerve Materiale. Prejudiciul se circa la circa 4 milioane de lei

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție ai PA efectuează mai multe percheziții la 4 bănuiți, în această dimineață, într-un dosar de abuz de serviciu, care vizează presupusele ilegalități comise la organizarea procedurilor de achiziții publice la Agenția Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), desfășurate în perioada 2023-2024.

Potrivit materialelor administrate, persoane publice ale ARM sunt bănuite că ar fi favorizat un agent economic în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de tablă profilată în cantitate de 25 000 m2, în sumă totală de 3 712 500 de lei, care depășește suma prevăzută în contract. În conformitate cu  planul de achiziții publice pentru anul 2023, Agenția urma să achiziționeze tablă profilată în valoare de 3 187 500 lei.

Mai mult, știind cu certitudine că specificațiile tehnice ale agentului economic nu corespund specificațiilor tehnice din caietul de sarcini la tabla profilată, bănuiții ar fi acceptat și primit la păstrare 23 de rulouri de tablă profilată – în total 25 000 m2. În asemenea circumstanțe, persoanele publice din cadrul ARM a MAI au prejudiciat statul în sumă de 3 712 500 lei de lei.

În prezent, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. 

În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unei companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate, au fost ridicate contracte de achiziție și alți purtători de informație. De asemenea, a fost sigilată marfa.

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în comun cu CNA. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Amintim că pe 3 aprilie 2024, 2 șefi ai Agenției Rezerve Materiale (ARM) a MAI au fost reținuți în cadrul unor cauze privind trucarea achizițiilor publice, soldate cu prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Aceștia ar fi favorizat unii agenți economici în vederea câștigării licitațiilor publice privind achiziționarea rezervelor de păcură, grâu, zahăr, a unor utilaje tehnice și autovehicule.

Caz sfâșietor la Sângerei! Un băiețel de 12 ani și sora sa, de 7 ani, s-au înecat într-un bazin artificial
Articolul anterior
O veste bună. Indemnizații unice la angajare, de până la 120.000 lei, pentru medici și farmaciști
Articolul următor