Deputații au votat astăzi în primă lectură prevederile unei noi legi care vizează persoanele fizice ce vor angaja muncitori cu ziua. În cazul în care nu vor respecta legislația, beneficiarii vor fi sancționați contravențional.
Proiectul de Lege face referire la exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Inițiativa vine să diminueze fenomenul de ocupare informală a forţei de muncă.
Potrivit proiectului, durata zilnică de executare a activităţii unui ziler nu poate depăşi 8 ore: 5 ore – pentru persoanele în vârstă de la 15 la 16 ani şi 7 ore – pentru persoanele de la 16 la 18 ani. Timpul de muncă al zilierului nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână.
De asemenea, se prevede ca durata activităţii executate de un lucrător zilier pentru acelaşi beneficiar să nu depăşească 90 de zile într-un an calendaristic.
Se propune ca plata pentru activitatea zilierului să fie efectuată de către beneficiar la sfârşitul fiecărei zile de muncă, conform înţelegerii dintre beneficiar şi ziler. Conform proiectului se prevede că nivelul remunerării pe unitate de timp să nu fie mai mic decât cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real pe o oră, stabilit de către Guvern, care în prezent constituie 14,09 lei.
Potrivit proiectului, plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de ziler se va efectua de către beneficiar.
De asemenea, beneficiarul va fi obligat să menţină Registrul de evidenţă a zilierilor, în care să înregistreze toate persoanele înainte de începerea activităţii acestora. Beneficiarul de munca zilierului este obligat să transmită extrasul din acest registru Inspectoratului teritorial de muncă.
În Moldova, munca zilierului este folosită în special la sate, unde sunt concentraţi majoritatea agricultorilor. De asemenea, zilieri vor fi considerate și persoanele angajate temporar de către persoanele fizice pentru a face reparație în locuință.
sursa: www.sputnik.md