Scrisoarea deschisă a academicianului Constantin Șchiopu către ministrul Monica Babuc, după BAC-ul la limba și literatura română

Profesorul universitar și academicianul Constantin Șchiopu a adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, Culturii și Cercetății, Monica Babuc, cu privire la testul de bacalaureat de la limba și literatura română, susținut de abiturienți, în data de 8 iunie. Acesta susține că a găsit în test o „greșeală științifică”.

separator

„Mi-aduc aminte de scandalul iscat, vara trecută, în urma depistării unei erori în testul de evaluare la disciplina Fizica, eroare ce a pus elevii într-o situație destul de dificilă și care nu putea să nu aibă consecințe. Iată că și în sesiunea aceasta, din 2018, testul la Limba și literatura română conține o greșeală științifică. Conform unui item, elevilor li se cere să comenteze semnificația simbolului „cuvinte” ( care, de fapt, nu este un simbol, ci o sinecdocă) din secvența „…oamenii nu deschid cărţi subţiri/ iar dacă o fac/observă imediat/ că înăuntru sunt/ puţine cuvinte pe rând/ puţine cuvinte pe pagină. Aceeași situație a fost atestată și în testul de evaluare din cadrul pretestării, elevilor solicitându-li-se să comenteze simbolul „fete” din versurile „El se îndrăgostește de una și de mai multe fete deodată”. În temeiul celor enunțate, rog să fie examinat cazul, prin convocarea unei comisii formate din specialiști din domeniul teoriei literaturii, care să elucideze problema în vederea evitării consecințelor ce pot avea un impact negativ asupra rezultatelor elevilor”, se arată în scrisoarea adresată public de către academician.

Sursa

alte Articole interesante