Se cere ajutor! Un băiețel de 12 ani a dispărut fără urmă

Un băiețel în vârstă de 12 ani a dispărut fără urmă. Rudele îl caută cu disperare. Cei care dețin informații despre locul aflării copilului sunt rugați să anunțe oamenii legii.

separator

Inspectoratul de Poliție Comrat solicită ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi pe Arnaut Mihai Dumitru, în vârstă de 12 ani, care la data de 15 iunie, ora 16:00 a ieșit din casă pentru a face o plimbare și nu s-a mai întors.

Semne: înălțime-156, corpolent, păr negru (scurt-tăiat).

Purta pantaloni scurți, o cămașă albastră, papuci, fără chipiu.

În acest sens, este solicitat ajutorul cetățenilor pentru a găsi minorul, scrie gagauz.md, potrivit unimedia.info.

Dacă cunoașteți anumite informații, apelați la (0298) 25795, (0298) 22980.

 

Peste 3.000 de șoferi, sancționați pentru încălcări în trafic, de sărbători

În zilele de odihnă polițiștii au documentat peste 3.000 de șoferi care au ignorat normele rutiere, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cele mai multe încălcări:

45 de persoane au fost înlăturate de la volanul mijlocului de transport, fiind depistate în stare de ebrietate;
1764 au depășit limita de viteză;
502 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor;
69 conduceau mașina fără a avea cuplată centura de siguranță;
412 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise;
131 conduceau autovehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto;
47 au fost amendați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliştilor;
46 au fost sancționați pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Polițiștii de patrulare au intervenit în 178 de cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic 112.

ATENȚIE! Poliția cere ajutorul oamenilor pentru a găsi un bărbat de 34 de ani dispărut fără urmă

Inspectoratul de Poliție Cahul solicită suportul cetățenilor în stabilirea locului aflării unui bărbat de 34 de ani, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Poliția a fost anunțată de apropiați, la 26 decembrie, precum că acesta a fost văzut ultima dată la 24 septembrie în Cahul, plecând de la domiciliul surorii sale spre domiciliul său din raionul Leova.

SEMNALMENTE: ochi căprui, păr șaten, înălțimea de 1,76 m, constituție corpolentă.
În momentul dispariției acesta purta o geacă maro, tricou albastru, pantaloni și adidași negri.

Oricine deține informații despre locul unde s-ar putea afla persoana este rugat să contacteze imediat Poliția la 112 sau (079) 984 076.

Droguri de 4 milioane de lei, ascunse într-o boxă muzicală: Doi suspecți reținuți

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în conlucrare cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, au destructurat un grup criminal specializat în contrabandă cu droguri din afara țării, cu ulterioara comercializare a acestora pe teritoriul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Oamenii legii au documentat activitatea infracțională timp de două luni.

În rezultat, polițiștii au stabilit că, liderul grupării criminale este un cetățean al Republicii Moldova, stabilit peste hotare, de unde dirijează schema criminală. Acesta introducea ilegal droguri în țară, ulterior fiind comercializate de către alți membri ai grupării, doi tineri de 24 și 26 de ani, domiciliați în capitală, care aveau roluri de curieri și depozitari.

În temeiul unei informații operative cunoscută polițiștilor, precum că ar urma să fie introdusă ilegal în țară o cantitate impunătoare de droguri, prin intermediul unei rute de transportare a coletelor cu destinația ,,Germania-Republica Moldova”, oamenii legii au descins cu percheziții.

În rezultatul verificărilor efectuate, ofițerii INI, cu suportul câinelui din Direcția Chinologică a IGP au depistat și ridicat 15 000 de pastile ,,ecstasy” camuflate într-un colet (boxă muzicală).

Dacă substanțele narcotice ajungeau la destinație, acestea urmau a fi plasate în ascunzișuri și comercializate prin intermediul magazinelor online.

Valoarea estimativă a drogurilor excluse din circuit constituie circa 4 000 000 de lei.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, de un grup criminal organizat ori în favoarea acestora, în proporţii deosebit de mari“.

Grație măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au reținut cei doi tineri de 24 și 26 ani, fiind plasați în arest.

În privința liderului grupării criminale, polițiștii urmează să dispună anunțarea în căutare internațională a acestuia, cu ulterioara reținere.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Investigațiile penale pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Şerveţelele umede vor fi interzise în Marea Britanie. Care este motivul?
Articolul anterior
O fetiță de 7 ani a fost lovită de un autoturism în timp ce se deplasa pe trotuar
Articolul următor
Close menu