
,,Semințe cu suflet” – vino la eveniment și primește în dar soiuri sănătoase de semințe și plante pentru grădina ta
Îți oferim mai multe detalii despre un eveniment care cu siguranță te va interesa, mai ales că în curând va începe grădinăritul și vei vrea să plantezi soiuri sănătoase de semințe și plante în grădina ta!

Grupul de voluntari ,,Semințe cu suflet” organizează, în premieră la Chișinău, Expoziția de semințe tradiționale «Semințe cu suflet». În cadrul expoziției vor fi distribuite semințe (heirloom, nemodificate genetic), butași, bulbi, rizomi, plante cu rădăcină, în scopul perpeturării semințelor reproductibile, a plantelor curate și sănătoase, a soiurilor de calitate și pentru apărarea biodiversității.
Scopul organizatorilor este de a păstra semințele vechi, de a le înmulți și a le distribui mai departe celor care au pasiunea grădinaritului. În cadrul evenimentului vor fi oferite gratis semințe și plante. De asemenea, oricine va putea să dăruiască, să primească sau să facă schimb de semințe, plante sau arbuști.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, pe 23 februarie, la Kentford Business Center, B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 202, Chișinău, între orele 10:00 – 12:00. Intrarea este liberă.
,,,,Semințe cu suflet” susține practicarea agriculturii la scară mică, încurajează schimbul de informații despre tehnicile agricole ecologice și responsabile, pledează pentru revenirea la soiurile de legume gustoase pe care le aveau bunicii, cultivă darul ca materializare a relațiilor sociale. Oricine este liber să solicite, oricine este liber să ofere, fără condiții de schimb sau cu un preț, dar cu datoria morală de a înmulți și dărui mai departe, pentru că semințele au fost înaintea noastră și trebuie să rămână după noi”, ne asigură reprezentanții Grupului de voluntari.
Grupul ,,Semințe cu suflet” are peste 1800 de membri, atât în România, cât și peste hotare, și organizează piețe de acest gen de mai bine de trei ani (București, Buzău, Ploiești, Pitești, Iași, Slatina, Deva, Brașov, Galați, Timișoara, Baia Mare, Brăila, Constanța etc.), acum – și în Republica Moldova.

-
Cum să consumi nucile și seminţele, în dieta sănătoasă și echilibrată
Seminţele şi nuciferele sunt recunoscute drept alimente extraordinar de benefice pentru sănătate: reduc riscul de boli cardiovasculare, reduc colesterolul, reglează tranzitul intestinal, previn mărirea prostatei, în special seminţele de dovleac, …
-
13 tipuri de nuci și semințe pe care să le consumi zilnic ca să ai o sănătate de fier
Nucile și semințele sunt unele dintre cele mai populare și nutritive alimente. Acestea sunt folosite în dietă sub formă de gustări sau ca ingrediente în diverse feluri de mâncare. Cercetările …
-
Copiii de la grădinița nr. 196 au gătit pâine cu semințe
Copiii sunt mereu curioși să experimenteze și să afle lucruri noi. Educatorii de la grădinița nr. 196 din Capitală au ținut cont de acest lucru și i-au impresionat pe preșcolari …