37 de tone de produse alimentare pentru bătrânii singuratici! Acesta e bilanțul de la finele Campaniei „Masa Bucuriei” 2017

În sâmbăta Floriilor, la data de 8 aprilie, Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a desfășurat campania de Paști „Masa Bucuriei”. În 100 de magazine din întreaga țară, voluntarii au îndemnat cumpărătorii să doneze produse alimentare pentru ajutorarea bătrânilor singuratici. Astfel, grație implicării și solidarizării comune, s-a adunat o cantitate de 37 de tone de produse alimentare din care se vor pregăti pachete alimentare ce vor fi distribuite în ajunul Sărbătorilor de Paști, dar și sub formă de prânzuri calde la cinci cantine sociale ale Diaconiei și partenerilor sociali ai campaniei, informează diaconia.md

separator

17855334_1441766492560297_8909854777381644620_o (1)

900 de voluntari, îmbrăcați în veste galbene, au întâmpinat cumpărătorii din 100 de magazine din întreaga țară cu îndemnul de a dona produse neperisabile pentru sprijinirea cantinelor sociale – serviciu unde zilnic vin după un prânz cald gratuit persoane vârstnice și persoane din familii sociale vulnerabile. Campania a avut loc în 20 de localități din întreaga țară și astfel, s-a reușit colectarea a 37 de tone de produse alimentare: 26 de tone în Chișinău și 11 tone în teritoriu. (lista localităților implicate în campanie AICI)

Scopul campaniei, pentru al optulea an consecutiv, este de a sensibiliza populația cu referire la problema bătrânilor și incapacitatea financiară a acestora de a-și asigura minimul zilnic în alimentație.  Campania a întrunit o serie de acțiuni de sensibilizare și informare și a culminat la data de 8 aprilie cu o zi de mobilizare națională de donare de produse alimentare neperisabile.

17835216_1421998874524285_3170218922227084882_o

”Chiar dacă timpul de afară ne-a pus la încercare, căldura inimilor noastre: organizatori, voluntari, donatori a făcut ca acţiunea să fie plină de bucurie. A opta ediţie pentru o campanie demonstrează că suntem maturi şi am înţeles că nevoia aproapelui nu poate fi rezolvată prin acţiuni sporadice. Vă mulţumim că  în acest an aţi fost parte din marea familie a bunătăţii la Masa Bucuriei. Astfel  căldura inimii celor care s-au implicat va transmite Bucuria Învierii şi oamenilor pentru care singurătatea e cel mai puternic sentiment trăit la bătrâneţe,” susține  Igor Belei, Directorul Misiunii Sociale „Diaconia”
”Campania de Paști este acea rază de soare care luminează sufletele și inimile persoanelor mai nevoiașe. De ce în ajunul Sărbătorilor Pascale să nu facem pe cineva fericit? Știm cu toții că dragostea față de aproapele este un sentiment puternic care ne ajută la îndeplinirea scopului propus. Datorită tuturor persoanelor care s-au implicat în cadrul campaniei, am adus miros de sărbătoare și în casele celor mai triști ca noi. Mulțumim celor care au fost temelia acestei Campaniei de Paști, celor care au dorit să facă un bine și datorită lor, de acest gest frumos au fost molipsiți sute de oameni care în ziua campaniei, alături de noi,  au răspândit bunătatea în lume. De sărbători toți merită să fie fericiți,” a adăugat Dorina Ispir, voluntară.

Toate resursele acumulate în campanie vor deveni prânzuri calde distribuite pe parcursul întregului an la cantinele din Chișinău, Ucrainca, Stăuceni, Strășeni și Roșu (Cahul).

În 2016, grație resurselor adunate în campanie, au fost distribuite 1630 de pachete cu produse alimentare, iar zilnic 300 de bătrâni au primit un prânz gratuit asigurat în cadrul cantinelor sociale ale organizațiilor implicate în campanie.

Campania s-a desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

O mamă și fiica ei au fost diagnosticate cu același tip de cancer, la o distanță de doar zece zile

O mamă din Anglia a trecut prin momente delicate după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar coșmarul a venit abia zece zile mai târziu, când fiica ei a primit același diagnostic. Doi ani mai târziu, acestea au decis să-și spună povestea, atrăgând atenția asupra importanței cercetării din domeniu, scrie peroz.ro.

În 2022, Catherine Tudor a fost diagnosticată cu cancer de colon în stadiu al treilea. Zece zile mai târziu, fiica ei, Rihannon, a aflat că suferă de aceeași boală, dar într-un stadiu mai avansat.

„Când mama mi-a mărturisit că a fost diagnsoticată cu cancer am fost tristă. Îmi amintesc că mi-am spus că „probabil a avut ghinion, dar eu voi fi bine!”, a povestit ea potrivit People, adăugând: „Care ar fi fost șansele ca amândouă să fim diagnosticate cu aceeași boală la un interval de o săptămână?”

Rihannon, care locuiește în Cheltenham, Anglia, însă, nu doar că a primit același diagnostic, dar boala era într-un stadiu mai avansat. Mai exact, medicii i-au descoperit peste 20 de tumori în ficat și în plămâni, fapt pentru care a fost nevoită să înceapă imediat ședințele de chimioterapie și alte tratamente, în încercarea de a opri extinderea cancerului. 

Doi ani mai târziu, Rihannon continuă tratamentul împotriva cancerului, iar mama ei a fost declarată vindecată: „Am trăit un amalgam de emoții, dar sunt foarte puternică și pozitivă”, a mai declarat tânăra, într-un interviu la BBC, mărturisind că această gândire pozitivă a ajutat-o să depășească această perioadă.

„Când te gândești că poți să lupți cu boala, că poți să treci prin ea, corpul răspunde în aceeași manieră. Iar corpul meu, slavă Domnului, are un răspuns pozitiv de mai bine de doi ani, am avut numeroase tumori care au scăzut în dimensiune”, a povestit femeia.

Chiar dacă este foarte optimistă, ea a descris chimioterapia, radiațiile și operația ca fiind brutale. Tocmai de aceea, speră ca oamenii de știință să descopere alte tratamente, unele mai blânde.

„Cercetarea mă ajută să sper, să merg mai departe. Îmi doresc ca specialiștii să descopere alte terapii care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer. Este vital”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Taxă de intrare în Veneția, din 25 aprilie. Zilele în care poate fi vizitată gratis

Veneția a introdus o taxă de intrare, începând din 25 aprilie. Dar taxa se aplică doar în anumite zile, iar anumite categorii de turiști pot fi exceptați de la plata sa, scrie evz.ro.

Reprezentanții unui foarte celebru oraş – Veneția – s-au gândit să mai domolească din fluxul de vizitatori prin introducerea unei taxe de intrare.

Valoarea acesteia va fi de 5 euro pentru turiști și se va aplica în weekenduri, începând cu 25 aprilie.

Măsura își propune să mai reducă aglomerația în oraș și va fi aplicată până la jumătatea lunii iulie.

Mai exact, taxa se aplică în 29 de zile specifice, între 25 aprilie și 14 iulie, respectiv 25-30 aprilie, 1-5, 11, 12, 18, 19, 25 și 26 mai, 8, 9, 15, 16, 22, 23, 29, 30 iunie și 6, 7, 13 și 14 iulie. Astfel, că în cazul în care veți evita aceste zile veți putea să faceți o mică economie.

Dar, evitarea zilelor cu taxă nu este singura posibilitate aflată la dispoziția vizitatorilor de a nu o plăti. Cum taxa este obligatorie pentru toți turiștii care intră în acest oraş între orele 8:30 și 16:00, cu orice fel de mijloc de transport (tren, feribot etc.), în zilele arătate, planificarea sosirii în Veneția în alt interval orar decât cel menționat este o a doua modalitate de a vă aduce o mică economiei în bugetul de vacanță.

De asemenea, taxa de intrare nu se va plăti de către turiștii care înnoptează în hoteluri din Veneția.

Practic, oficialii orașului Veneția și-au propus să descurajeze un pic turismul de tip „hit and run” în anumite zile, când numărul de vizitatori este foarte mare.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi cuprinse între 50 și 300 de euro, potrivit Mediafax.

Descoperire macabră în România! Schelete umane, inclusiv unul de copil, găsite în curtea unui spital din Vaslui

O descoperire macabră a fost făcută în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui, acolo unde 13 schelete au fost găsite ca urmare a unor săpături de excavare, scrie evz.ro.

Anchetatorii consideră inițial că spitalul ar fi fost edificat peste un cimitir vechi și există indicii concludente că nu este vorba despre o groapă comună.

Schelete umane găsite în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui

Conform autorităților de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, au fost identificate 13 schelete, dintre care 12 aparțin adulților și unuia unui copil.

În acest moment, săpătura de supraveghere s-a transformat într-o săpătură preventivă, pe cale de consecinţă, ne vom organiza în aşa fel încât să facem această lucrare pentru a putea descărca arheologic zona.

Se pare că sunt două nivele de înhumare, unul contemporan şi unul de tip medieval, însă toate aceste lucruri se pot spune doar după ce se vor face analizele specifice, ca să ne putem da seama exact din ce perioadă sunt”, a transmis directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

El subliniază că nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre o groapă comună. Scheletele sunt aranjate într-un mod specific, existând urme ale unor sicrie.

Procesul de construcție a fost suspendat pe termen nelimitat pentru a permite desfășurarea activităților de descărcare arheologică. Pentru a asigura o cercetare precisă, specialiștii intenționează să folosească scanările magnetometrice.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, într-o primă etapă, constructorul care efectua lucrările de excavare în zonă a raportat descoperirea unui schelet uman, iar ulterior au fost găsite și alte schelete.

În urma acestor evenimente, poliția a inițiat o anchetă, iar un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, potrivit Agerpres.

Lucrările de la Spitalul nr. 2 Vaslui urmează să se construiască două corpuri noi de clădiri, pentru secțiile Psihiatrie și Boli Infecțioase.

Imagini video! Moldoveanca Alexandrina Țurcan a pozat nud
Articolul anterior
Ei sunt Miss și Mister USM
Articolul următor