Ce i s-a întâmplat unui bărbat după ce a cumpărat prezervative „cu nervuri”

Un bărbat din Focşani, în vârstă de 50 de ani, este protagonistul unei reclamaţii oarecum ciudate, dar întemeiate, având în vedere deznodământul acestui caz, informează adevărul.ro.

separator
mai mare
În luna mai a acestui an, focşăneanul a cumpărat dintr-o farmacie din oraş două pachete de prezervative Durex, produs despre care a mărturisit că-l foloseşte în mod frecvent doar dintr-o anumită gamă, respectiv „Mutual Pleasure” („prezervativ cu nervuri şi puncte în relief create pentru atingerea punctului culminant în acelaşi timp”, după cum scrie în prospect).

Bărbatul a avut ceva îndoieli legate de calitatea prezervativelor încă din momentul în care le-a achiziţionat, suspiciunea fiindu-i trezită de preţul ceva mai scăzut, decât plătea de obicei în supermarket-urile din oraş, dar s-a gândit totuşi că le procură dintr-o farmacie şi nu i se poate întâmpla nimic rău.


Acasă, după ce a folosit primul prezervativ, avea să constate însă diferenţa de calitate, după ce atât el cât şi partenera sa au avut de suferit la capitolul plăcere. Prin urmare, a mers cu cele două cutii de prezervative la farmacie şi a cerut să i se înapoieze banii.

Probabil că lucrurile nu ar fi luat o altă întorsătură dacă farmacista nu l-ar fi tratat cu un refuz categoric. Complet nesatisfăcut, focşăneanul a mai întreprins câteva investigaţii pe cont propriu, aflând astfel că firul de desfacere a ambalajului prezervativului lipsea de pe produs, spre deosebire de cel original.

Mai mult decât atât, a luat legătura cu reprezentantul oficial al firmei producătoare, care i-a cerul să-i indice codul de produs şi lotul de fabricaţie. Aşa a aflat că prezervativele nu erau făcute în fabrica celor de la Durex. Cu aceste elemente, a mers la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Vrancea, unde a înregistrat o reclamaţie. Inspectorii de aici au plecat pe urma prezervativelor şi au descoperit că furnizorul acestora era o firmă din Suceava, cu mai multe puncte de lucru în ţară.

Societatea în cauză nu a putut să facă dovada documentelor privind originalitatea produsului, ci s-a obţinut de la patron doar o declaraţie pe propria răspundere privind calitatea.

De menţionat că la furnizor o cutie de prezervative ajungea la preţul de 3 lei.
Cu aceste date, Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au sesizat poliţia din Suceava.

„În urma verificărilor, s-au constatat aspecte de natură penală, astfel încât sesizarea noastră a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind efectuate cercetări pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Cert este că farmacia din Focşani a retras imediat de la comercializare cele 55 de cutii cu prezervative, iar clientul şi-a primit banii înapoi, declarându-se mulţumit de cum s-a soluţionat cauza”, susține Cristina Boldeanu, inspector la Protecţia Consumatorului Vrancea.

Lavrov, despre teritoriile ocupate din Ucraina: „Sunt pământurile noastre. Să fie clar pentru toată lumea”

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a vorbit într-un interviu pentru presa rusă despre războiul din Ucraina și despre posibile discuții de pace. Acesta spune că ucrainenii trebuie să accepte „noile realități” și că în cazul unor negocieri Rusia nu va anunța încetarea focului pe front.



„Am spus că suntem pregătiți pentru discuții, dar spre deosebire de povestea de la Istanbul, nu vom anunța nicio pauză în luptă pe durata discuțiilor. Procesul trebuie să continue”, a spus Lavrov, potrivit TASS, citează Digi24.ro.

Ministrul rus de externe susține că „nu se poate avea încredere în autoritățile ucrainene”. „În primul rând, el (președintele ucrainean Volodimir Zelenski) și-a interzis să negocieze” cu Rusia, a menționat Lavrov, adăugând: „În al doilea rând, nu se poate avea încredere în ei”.

Lavrov a subliniat că situația de pe teren s-a schimbat semnificativ. „Aceste realități trebuie luate în considerare. Când spun „realități”, mă refer nu numai la linia de angajare și la pozițiile militare, ci și la amendamentele la Constituția noastră care privesc cele patru noi regiuni ale noastre, care sunt pământurile noastre primordiale. Să fie clar pentru toată lumea”, a adăugat el.

„Este clar că ei nu înțeleg. Nici nu sunt pregătiți să caute eventuale compromisuri. Este doar formula Zelenski pentru ei, fără alternative”, a concluzionat Lavrov. Ucraina a precizat în mai multe rânduri că nu este dispusă să cedeze teritorii în schimbul păcii.

La sfârşitul anului 2022, Zelenski a enunţat o „formulă de pace” prin care cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti.

Rusia consideră aceste puncte ca fiind de fapt o cerere de capitulare, astfel că a respins planul şi a cerut Ucrainei să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeii şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.

Ucraina încearcă, în prezent, să atragă sprijin internaţional pentru poziţia sa la reuniuni ce exclud Rusia. O astfel de reuniune va avea loc în Elveţia pe 15-16 iunie. Potrivit anunţului guvernului elveţian, această „Conferinţă la nivel înalt asupra păcii în Ucraina” va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă în Ucraina, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional, iar un obiectiv al reuniunii va fi crearea „unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace”.

Rusia a transmis despre această reuniune că nu va lua parte la ea nici dacă va fi invitată, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră, şi a apreciat, prin urmare, că fără participarea sa o asemenea conferinţă nu are sens şi va fi organizată în zadar.

Rachete ruseşti au lovit vineri depozite de cereale şi alimente din portul Pivdenni, în regiunea Odesa

Rachete ruseşti au lovit vineri portul Pivdenni din regiunea Odesa din sudul Ucrainei, distrugând depozitele de cereale şi produse alimentare, au declarat preşedintele Volodimir Zelenski şi alţi oficiali, transmite Reuters, preluat de News.ro.

”… au lovit portul maritim Pivdenni. Mai multe rachete au lovit facilităţi portuare, nu numai ucrainene, ci şi din Singapore”, a spus Zelenski într-o adresă virtuală adresată Consiliului NATO-Ucraina.

Ministerul Ucrainei pentru Restaurare, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, a declarat că atacul ”a distrus depozitele şi bunurile agricole care erau destinate exportului în Asia şi Africa”.

Guvernatorul regional a declarat că o persoană a fost rănită în atac, în timp ce comandamentul militar din sudul Ucrainei a spus că atacul a stârnit incendii.

Canalele locale Telegram au distribuit videoclipuri cu fum negru puternic care se ridică de la locul atacului.

Zelenski, într-o postare ulterioară pe X, a spus că atacul ”a făcut parte dintr-o strategie deliberată a Rusiei” de a dăuna Ucrainei şi ţărilor care se bazează pe exporturile sale alimentare.

„Dragi parteneri din Sudul Global, aceasta este adevărata atitudine a Rusiei faţă de voi, securitatea alimentară şi bunăstarea voastră. Rusia este dispusă să facă rău oamenilor din ţările voastre pentru a-şi atinge scopul nebunesc de a ne distruge ţara cu orice preţ”, a scris el.

Ucraina a făcut apel de luni de zile la ţările în care Rusia are mai multe contacte de lungă durată – în Africa, America Latină şi Asia – pentru un sprijin mai mare pentru poziţia Kievului.

Infrastructura portuară a Ucrainei a suferit frecvent atacuri ruseşti de când Rusia s-a retras vara trecută dintr-un acord intermediat de ONU care a garantat transporturi sigure de cereale ucrainene. Kievul şi-a stabilit de atunci propriul coridor maritim pentru transporturi.

De asemenea, Rusia şi-a intensificat recent utilizarea rachetelor balistice mai greu de interceptat, pentru a lovi regiunile sudice ale Ucrainei. Săptămâna trecută, firma naţională de căi ferate a Ucrainei a impus o interdicţie a livrărilor către marele port Ciornomorsk, situat tot în regiunea Odesa.

Presa a relatat că atacurile ruseşti ar putea să fi deteriorat şinele de cale ferată către terminalele de cereale ale portului.

Google face o reorganizare masivă de structură pentru a accelera dezvoltarea și lansarea produselor de inteligență artificială

Directorul general al Google, Sundar Pichai, a reorganizat structura și funcțiile de conducere ale gigantului tehnologic pentru a accelera dezvoltarea și lansarea produselor de inteligență artificială, după ce s-a confruntat cu critici pentru că a rămas în urma unor rivali precum Microsoft, scrie Financial Times.

Toate echipele care lucrează la modelele sale de inteligență artificială, inclusiv la robotul de chat Gemini, vor fi unificate în cadrul diviziei DeepMind, condusă de Demis Hassabis, potrivit unei note de serviciu publicate joi. Aceasta va include cercetarea, modelele, puterea de calcul și pe cei responsabili de supravegherea acurateței și fiabilității acestora.

O nouă echipă pentru platforme și dispozitive, condusă de Rick Osterloh, vicepreședinte senior pentru dispozitive și servicii, va cuprinde pe cei care lucrează la hardware și software din spatele Android, browserul Chrome, căutarea și fotografiile. Hiroshi Lockheimer, șeful departamentului Android, va fi mutat pentru a lucra la alte produse și va fi înlocuit de Sameer Samat, vicepreședinte al gestionării produselor pentru Android și Google Play.

„Aceste schimbări continuă munca pe care am depus-o în ultimul an pentru a ne simplifica structura și pentru a îmbunătăți viteza și execuția”, a declarat Pichai. „Ne va ajuta să punem un turbo în ecosistemele Android și Chrome, să aducem mai repede cele mai bune inovații partenerilor … … și, pe plan intern, va accelera, de asemenea, procesul decizional.”

Mișcările reprezintă cea mai mare revizuire a structurii Alphabet, compania mamă a Google, de la fuziunea unităților sale de inteligență artificială DeepMind și Google Brain, în urmă cu un an. Aceasta reprezintă o creștere majoră a puterii lui Hassabis, care s-a alăturat Google atunci când aceasta a cumpărat start-up-ul său în 2014 și care controlează în prezent o mare parte din dezvoltarea AI și din producția de produse.

Google încearcă să treacă peste un eșec din februarie, când a fost nevoit să întrerupă generarea de imagini în Gemini din cauza scandalului provocat de reprezentarea istorică inexactă a diferitelor etnii și genuri. Incidentul jenant a contribuit la percepția că modelul său era mai puțin capabil decât cele lansate de rivali precum OpenAI, Meta și Anthropic.

Pichai a fost criticat, de asemenea, pentru că a fost mai lent în comercializarea inteligenței artificiale generative, în ciuda faptului că tehnologia a fost creată intern de către cercetătorii săi. Unii au pus acest lucru pe seama structurii fragmentate a Google, a birocrației ce ține de o mare companie și a lipsei unui plan coerent la nivelul întregii companii pentru implementarea AI generativă în întreaga sa gamă de produse și servicii, a relatat Financial Times.

În special, parteneriatul de 13 miliarde de dolari încheiat de Microsoft cu OpenAI, care i-a oferit acces la mult-hulitul model ChatGPT, a fost o lovitură pentru Google și a făcut ca rivalul său să devină cea mai valoroasă companie listată la bursă din lume. Microsoft valorează acum peste 3 miliarde de dolari, față de Alphabet, a cărei capitalizare bursieră este de puțin mai puțin de 2 miliarde de dolari.

Reorganizarea de structură are loc înainte de publicarea rezultatelor Google pentru primul trimestru, pe 25 aprilie, și de conferința anuală a dezvoltatorilor I/O, care va avea loc pe 14 și 15 mai la sediul său din Mountain View, California.

Pichai a adoptat joi pe blog, de asemenea, un protest al angajaților din această săptămână împotriva unui contract de inteligență artificială și cloud cu guvernul și armata israeliană. Nouă lucrători care au ocupat biroul unui director executiv au fost arestați, iar miercuri a concediat 28 de angajați care ar fi fost implicați în grupul „No Tech for Apartheid”.

„În ultimă instanță, suntem un loc de muncă, iar politicile și așteptările noastre sunt clare: aceasta este o afacere și nu un loc în care să acționați într-un mod care să perturbe colegii sau să-i facă să se simtă nesiguri, să încercați să folosiți compania ca platformă personală sau să vă certați pe teme perturbatoare sau să dezbateți politică”, a scris Pichai.

sursa

Ginecologii au dezvăluit ce îi deranjează cel mai tare la pacientele lor!
Articolul anterior
Concept unic în Europa. Plajă pentru persoane cu dizabilităţi
Articolul următor