Donează pentru Cristina! Fetița are mare nevoie de ajutor după ce, în urma unui incendiu, a suferit arsuri grave pe față și pe mâini

În 2014, Cristina Marulea din satul Hârtopul Mare, raionul Criuleni a trecut printr-o experință teribilă și greu de imaginat. La doar 2 anișori, micuța a fost victima unui incendiu care s-a declanșat în casa în care locuia alături de familia sa. În urma tragicului incident Cristina a rămas mutilată, deoarece a suferit arsuri grave pe față și mânuțe.

separator


Mama Aurelia o crește pe Cristina și pe surioara acesteia de una singura, ei nu au casa lor proprie, locuiesc în chirie. Unica sursă de venit a familiei este pensia de invaliditate a fetiței și ajutoarele oferite din partea statului. Deși fetița frecventează grădinița, ea nu reușește să se integreze alături de colegii de grupă, din cauza complexelor inestetice.

Acum singura șansă a Cristinei este o clinică din afara țării, care ar putea schimba viața ei considerabil, însă costurile sunt colosale atât pentru mamă, cât și pentru sătenii care vor să o ajute.

48.000 euro sunt necesari pentru intervenția chirurgicală, tratament și deja reabilitarea de lungă durată.

Donează pe CARITATE.MD

Rusia amenință că va ataca Polonia. Motivul

Rusia a amenințat că va ataca Polonia dacă vor fi instalate arme nucleare NATO pe teritoriul acestei țări, într-o nouă declarație agresivă a regimului de la Kremlin, făcută de această dată de adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov, scrie digi24.ro.

„Extinderea practicii misiunilor nucleare comune ale NATO – indiferent care ţară sau ţări s-ar alătura celor care iau parte deja la această practică – are caracter pur destabilizator. Şi în fapt ameninţător”, a afirmat oficialul regimului criminal de la Kremlin, statul agresor care a comis un rapt teritorial în Ucraina și de doi ani bombardează civili în această țară. 

Riabkov susține că practica misiunilor nucleare comune ale ţărilor NATO în apropierea graniţelor statului agresor „exacerbează ameninţările de securitate”. „Şi nu mă refer la desfăşurarea permanentă, care şi ea este intens discutată de demagogi de la Varşovia. De aceea, toţi acei politicieni care discută acum cu entuziasm despre o astfel de schemă în Polonia şi mai departe, din propriile lor motive, trebuie să înţeleagă: mutările în această direcţie nu vor contribui la securitatea Poloniei, ci facilităţile respective vor deveni cu siguranţă o ţintă.

Vor fi în prim-planul planificării noastre militare”, a insistat oficialul statului agresor. Riabkov s-a referit la discuţiile care au loc cu privire la desfăşurarea de facilităţi nucleare ale NATO în Polonia ca fiind o „chestiune în evoluţie”. Rusia urmăreşte îndeaproape cum tratează Polonia această problemă, a mai spus el. Într-un interviu publicat luni de cotidianul Fakt, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că autorităţile poloneze au discutat în mod repetat cu SUA posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Polonia, în cadrul programului „nuclear sharing” al alianţei, adăugând că Polonia este gata să facă acest lucru dacă va fi necesar.

Lumina Sfântă va fi adusă în R. Moldova de Patriarhia Română cu o aeronavă specială

Credincioșii din Republica Moldova se vor putea bucura și în acest an de aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, scrie jurnal.md.

Mitropolia Basarabiei informează enoriașii că o aeronavă specială va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. Astfel, ierarhii Mitropoliei Basarabiei, împreună cu o delegație de clerici și credincioși, vor întâmpina într-o procesiune solemnă Lumina Sfântă la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, Sfânta Lumină va fi distribuită către fiecare protopopiat și parohie din țară prin cele trei Centre Eparhiale (Chișinău, Bălți și Cahul). Detaliile despre programul evenimentului vor fi anunțate ulterior.

„Această aducere a Sfintei Lumini reprezintă un moment de profundă însemnătate spirituală pentru credincioșii din întreaga lume, oferindu-le ocazia să participe la sărbătoarea Învierii Domnului în mod autentic și binecuvântat. În această zi sfântă, credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire”, se spune într-un mesaj al Mitropoliei Basarabiei..

Reprezentanții instituției se roagă ca Învierea Domnului să aducă lumină, pace și nădejde în inimile tuturor credincioșilor din Basarabia.

Un reputat avocat din Moldova s-a stins din viață

Uniunea Avocaților anunță despre trecerea în neființă a colegei lor, avocata Aurelia Bagrin, scrie telegraf.md.

”În numele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor. Suntem alături de ei, oferindu-le susținerea noastră necondiționată și sentimente de profundă compasiune. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace”, este mesajul semnat de către Dorin POPESCU, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

Aurelia Bagrin a deținut o diplomă de master în Drept. Ea a fost consilier juridic la Centrul de Drept al Avocaților și coordonatoarea proiectului “Ajutor Decentralizat pentru Refugiații Ucraineni”, implementat cu sprijinul Oxfam.

.

Doliu în presa din Moldova, o cunoscută jurnalistă s-a stins din viață
Articolul anterior
Video. Se caută un bărbat care a furat o geantă cu bani dintr-un automobil. Cine îl recunoaște este rugat să anunțe imediat poliția
Articolul următor