Imaginea care valorează mai mult, decât o 1000 de cuvinte. Un polițist din Capitală îngenuncheat, încearcă să-i salveze viața unui om

În imaginea de mai jos vedeți un polițist care încearcă să-i slaveze viața unui pieton grav accidentat. Jurnalistul Vadim Ungureanu a surprins momentul și a ținut să își manifeste public respectul față de acest om al legii. Eroul de care ne vorbește ziaristul este Sergiu Bulgaru, sergent de poliție, inspector inferior de patrulare din compania Centru a Brigăzii de Patrulare a Inspectoratului Național de Patrulare.

separator
poli_1469373432332


„O imagine care nu are nevoie de multe comentarii. Merg eu pe drum, rătăcit în gândurile mele, simt în spate un aer rece de moarte, iar pe strada Ismail văd un polițist care se luptă cu moartea. Omul legii acordă primul ajutor medical unui pieton care a fost lovit de un automobil. Chiar dacă nu-l cunoaște, chiar dacă mâine poate victima va merge pe drum și nu-i va zice un simplu salut, va arunca cu pietre, îl va insulta, îi va zice că-i plătește salariu, că este corupt, acesta totuși încearcă să-l salveze. Și nu face asta pentru salariu de 4000 de lei, o face pentru că este și el om.
Țara trebuie să-și cunoască eroi. Polițistul din imagine este Sergiu Bulgaru, sergent de poliție, inspector inferior de patrulare din compania Centru a Brigăzii de Patrulare a Inspectoratului Național de Patrulare, are 29 de ani, este căsătorit și are un copil. În timp ce soția și copilul îl așteaptă acasă, el poartă de grijă cetățenilor și țării. Tot respectul pentru așa oameni” – scrie Vadim Ungureanu.

Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori

Din 17 aprilie, Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori. După ce, în luna aprilie 2021, a fost dat startul celei de a doua etape de restaurare a fortăreței medievale, în ultimii doi ani, Cetatea a fost periodic închisă pentru lucrările care s-au efectuat în interior și exterior, scrie agrotv.md.

Potrivit responsabililor, au fost curățate zidurile cetății pe exterior și interior, s-a făcut hidroizolarea pasajului superior, au fost restaurate trei bolți și s-a conservat ceea a fost scos la evidență în ultimul sezon arheologic – gura de lup de la intrarea Cetății Soroca. A fost instalat și un ascensor într-unul din turnurile cetății pentru persoanele cu dizabilități.

A doua etapă a proiectului de restaurare a costat un milion și 600 de mii de euro. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Prima etapă a proiectului s-a încheiat în 2015.

Dansatorii din Moldova, locul I la Campionatele Europene de Dans Sportiv

În perioada 13-14 aprilie, Federația Dansului Sportiv din Moldova a desfășurat doua Campionate Europene la Dans Sportiv. Este vorba despre Campionatul European Adult Standard la care au participat 56 de perechi de sportivi din 29 țări și Campionatul European de până la 21 ani la care au participat 26 de perechi de sportivi din 18 țări, scrie goodnews.md.

Potrivit Federației Dansului Sportiv din Moldova, la ambele campionate, dansatorii din R. Moldova au câștigat locul I.

De asemenea, în această perioadă, Federația a organizat opt competiții de rating mondial  WDSF Open. Este vorba despre:

  • WDSF Open Under 21 Standard la care au participat 18 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I și III;
  • WDSF Open Under 21 Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul III și IV;
  • WDSF Open Youth Standard la care au participat 36 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul IV și V;
  • WDSF Open Youth Latin la care au participat 45 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior II Standard la care au participat 32 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul II, III și IV;
  • WDSF Open Junior II Latin  la care au participat 33 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, IV și V;
  • WDSFOpen Junior I Standard  la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, III și V;
  • WDSFOpen Junior I Latin la care au participat 24 perechi de sportivi, Moldova a câștigat locul I, II și V.

Încă un proiect frumos la Măgdăcești! În sat au fost instalate bănci de relaxare pentru oameni

Locuri de relaxare pentru locuitorii din Măgdăcești, raionul Criuleni! 30 de bănci noi au fost instalate de-a lungul principalelor alei din sat, anunță primarul localității Liuba Cojocaru.

”Această inițiativă este dedicată în special persoanelor în etate, persoanelor cu mobilitate redusă, dar și pentru toți locuitorii care simt necesitatea să se odihnească în drumul lor către casă, serviciu, biserică și alte instituții.

Pentru a menține curățenia și ordinea, ne pregătim să instalăm alături și urne de gunoi.

Stimați locuitori, vă invităm să vă bucurați de noile amenajări, de asemenea, să lucrăm împreună pentru a menține spațiul curat și primitor pentru toată lumea.”, mai spune primarul de Măgdăcești.

Măgdăcești este unul dintre cele mai moderne sate din țară.

Este un sat cu tradiții, oamenii frumoși, infrastructură dezvoltată și cu un viitor care inspiră încredere. Este una din puținele localități din Republica Moldova care a reușit să se ridice din ruinele anilor 90 și să se dezvolte uimitor.

Vă invităm să urmăriți un VIDEO inedit despre satul Măgdăcești de ieri și de astăzi. Astfel ar trebui să arate toate satele din țară!

Produsele care îți protejează pielea atunci când mergi la plajă și te ajută să obții un bronz perfect și rezistent!
Articolul anterior
Viața de coșmar a româncei căsătorite cu un prinț japonez!
Articolul următor