Ştefan Bănică Jr: ”Când eram mic, cântam prin tramvaie”

Ştefan Bănică Jr. le-a oferit domnilor din capitală o adevărată lecţie de bărbăţie. 2 ore pline de romantism, în care s-a cântat live despre dragoste, femeie şi flori de primăvară.

separator

Un concert de-a dreptul incendiar care a ridicat lumea în picioare. În momentul, în care interpretul nu se mai vedea după braţul de flori, îi venise în cap ideea de altădată, când jurnaliştii îi sugerau să-şi deschidă o afacere cu flori. Elvis Presley de Bucureşti s-a mişcat în scenă fără  nici un fel de limite. Era firesc să-l întrebăm câte încărcătoare cu energie şi-a luat de-acasă.

Mă încarc de la cei din jur. Mereu spun lucrul ăsta. De la public şi de la bucuria de a face lumea fericită. Astăzi încă am fost cuminţi. Concertele noastre durează aproape două ore. Îmi place să cred că ştiu care e măsura. În această seară însă am avut logoree, am vorbit mult, pentru că am avut un public foarte cald. Am simţit nevoia să comunic. Am pregătit un repertoriu mai puţin dinamic, de balade, pentru că m-am gândit că voi cânta pentru femei. E frumos să vă sărbătorim în luna martie. Ce ne-am face noi fără voi sau viceversa? Nu putem scăpa unii de alţii,  pentru simplul lucru – actul creaţiei.”

Se trage dintr-o familie elevată. A învăţat multe de la tatăl său, Ştefan Bănică senior, cu care seamănă leit de la înfăţişare, caracter până la dragoste faţă de teatru, film şi muzică. Vorbeşte cu zâmbet pe buze despre perioada, în care locuia cu părinţii şi aproape toată lumea îl confunda la telefon cu tatăl său.

„Este frumos la maturitate să-ţi găseşti inocenţa ce o aveai când erai copil. Când eram mic n-aveam nicio treabă, cântam prin tramvaie. Atunci tatăl meu mi-a sugerat, mai mult în glumă, să nu-mi pierd vocea pe degeaba.


Din momentul, în care a ieşit pe ecrane filmul „Liceenii”,  m-am detaşat de imaginea tatălui. Pentru generaţia mea nu mai eram doar feciorul lui Ştefan Bănică senior.

Mă uit cu un pic de amărăciune la ceea ce facem cu filmul românesc. Totul este despre comunism, despre cât de lipsit de coloană vertebrală este poporul român. Asta se vinde în afară. Cred că o cinematografie sănătoasă are mai multe genuri. Trebuie să mai treacă timp, ca să ajungem să înţelegem asta.”


Cât de mult s-a schimbat atmosfera în familie, după ce zâna surprizelor s-a lăsat de televiziune?

„Nu am insistat, ca Andreea să nu mai facă televiziune. A fost decizia ei.  Nici eu nu pot să spun că am o meserie care mă lasă să stau prea mult pe acasă. E important să-ţi găseşti un echilibru pentru tine şi familia ta. Violeta mă vede zilnic acasă, problema este cât pot să stau cu ea. Când vin de la spectacole, ea doarme că a doua zi e la grădiniţă. E foarte cochetă la fel ca şi maică-sa.”

Text: Olga Chirică

 

alte Articole interesante