Anastasia Lazariuc: ,,Am iubit-o foarte mult pe mama”

Anastasia Lazariuc a vorbit, recent, despre dramele din viața ei, în cadrul emisiuni la care a fost invitată. De la pierderea fratelui, la căsnicia eșuată și la dispariția mamei sale, vedeta a avut parte de momente grele, pe care, însă, a reușit să le depășească.

separator
anastasia-lazariuc2

Anastasia Lazariuc și-a deschis sufletul în cadrul emisiunii „Agenția VIP”, de la Antena Stars. Interpreta a mărturisit că și-a dorit foarte mult o familie cu mulți copii, dar n-a fost să fie, pentru că mariajul ei, din care au rezultat doi copii, Ileana și Andrei, a eșuat.

„Eu am fost conștientă că niciunui bărbat nu-i este ușor să stea lângă o femeie care este artistă și care pleacă în spectacole și trebuie să stea acasă să o aștepte… Cine mă acceptă așa bine, cine nu, nu.

Cea mai mare iubire a vieții a fost soțul meu, tatăl copiilor mei. Dacă n-a fost să fie și n-a ieșit o căsnicie,  îmi pare foarte rău. Dacă ar fi fost o căsnicie frumoasă, aș mai fi născut niște copii, pentru că mie îmi plac mult copii. Mi-am dorit o familie mare. Eu am crescut într-o familie mare, am fost 3 fete și 3 băieți. Părinții mei au mai avut doi copii care au decedat, dar de la viață trebuie să primim ceea ce ni se oferă și să ne bucurăm de tot ceea ce primim.

Eu mi-am dorit foarte tare să am o familie. Exact asta n-am avut și atunci am completat cu muzica”, a afirmat Anastasia Lazariuc.

„Au fost multe momente tragice. Fratele  meu mi-era cel mai bun prieten și cea mai apropiată persoană. Mă înțelegea. El mă încuraja, un om minunat. El avea 29 de ani când a murit, eu aveam 27 și atunci m-am schimbat la 180 de grade, mental, psihic. Multe lucruri nu înțelegeam. de fapt, el a fost omorât, i s-a luat viața. Mi-am pus foarte multe întrebări la care nu găseam răspuns și am vrut să mă ocup cu ceva care să mă ridice. Plăcându-mi foarte mult muzica, m-am refugiat în muzică. El a murit în anul 1980…

Mama a murit la 90 de ani, în anul 2008. exact în iarnă i-am serbat ziua de 90 de ani și în iunie, cu la o zi după ce Ileana (n.r. fiica ei) și-a botezat băiatul, ea a murit. Am iubit-o foarte mult pe mama. Pe Ileana am botezat-o după ea”, a povestit Anastasia Lazariuc.

sursa: libertatea.ro

Mama lui Emilian Crețu împlinește astăzi 60 de ani! Ce urare i-a făcut fiul ei

Emilian Crețu o sărbătorește astăzi pe mama sa, Anastasia. Pentru a marca ziua de naștere și în mediul online, actorul i-a transmis un mesaj, alături de o fotografie împreună. Mii de oameni au fost impresionați, după ce actorul și-a exprimat toată dragostea pentru ființa care i-a dat viață și a făcut-o prin cuvinte simple.

,,La mulți ani MAMA!!!

P.S. Această domniță pretinde că azi face 60 ANI, nu cred și gata!!!”, a scris Emilian Crețu, pe facebook.

La mulți ani sărbătoritei și tuturor femeilor care astăzi sunt omagiate!

A fost lansată ruta turistică „Chișinău Sightseeing”. Anunțul făcut de Primărie

A fost lansată ruta nr. 2 a Troleibuzului Turistic „Chișinău Sightseeing”. Potrivit Primăriei Chișinău, evenimentul este o oportunitate unică de a descoperi bogăția istorică și culturală a capitalei Republicii Moldova.

Capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic este permisă în limita a 22 de persoane, așezate pe scaune, iar copii până la 7 ani circulă gratuit și în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.

Orar de circulație:

ora 12:00 (audioghid în l. rusă)

ora 14:00 (audioghid în l. engleză)

ora 16:00 (audioghid în l. română)

Startul – Arcul de Triumf. Finalul – Centrul de Informare Turistică

Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic constituie – 30 lei.

,,Troleibuzul turistic este nu doar o modalitate excelentă de a explora orașul pentru turiștii străini, ci și pentru localnicii dornici să redescopere frumusețea și farmecul Chișinăului. Cu rutele sale bine stabilite și ghidajul informativ în 3 limbi, acesta oferă o experiență memorabilă pentru toți cei care îl aleg. Troleibuzul turistic circulă doar în zilele de weekend”, mai anunță Primăria Chișinău.

O expoziție dedicată culturii găgăuze, inaugurată la Parlament

În contextul Zilei scrisului și a limbii găgăuze, care este marcată anual pe 27 aprilie, la Parlament a fost inaugurată o expoziție tematică. Aceasta prezintă personalități, obiceiuri și tradiții culturale găgăuze și poate fi vizitată luni, 22 aprilie, de la ora 8.0 până la 17.00.

Expoziția include fotografii și documente despre:
– preotul și scriitorul Mihail Ciakir, care a fost inițiatorul primului ziar în limba găgăuză, unul dintre autorii dicționarului găgăuz-român și primul traducător al Bibliei în limba găgăuză;
– cercetătoarea, entografa, activista civică și politiciana Maria Marunevici;
– preotul, scriitorul și profesorul Dmitrii Caracioban, care a fost și autor al primelor filme găgăuze, dar și fondatorul primului muzeu al culturii găgăuze, situat în localitatea Beșalma;
– scriitorul, poetul, pedagogul și folcloristul Nikolai Baboglu, care a tradus în limba găgăuză operele lui Mihail Eminescu și Ion Creangă, dar și a participat activ la elaborarea primelor manuale găgăuze pentru școlile naționale;
– scriitorul și pedagogul Dionis Tanasoglu, care a contribuit la dezvoltarea alfabetului găgăuz și a fost rector al Universității de Stat din Comrat.

Totodată, în cadrul expoziției sunt prezentate și elemente ale culturii materiale a găgăuzilor, precum costume populare, covoare, prosoape, basmale brodate, vase și altele.

Sursă: Facebook/Parlamentul Republicii Moldova

În 2024 se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii privind statutul special al UTA Găgăuzia. Cu această ocazie, sunt planificate mai multe evenimente în cadrul unei campanii de informare dezvoltate în parteneriat cu Grupul de lucru parlamentar privind UTA Găgăuzia. Scopul acesteia este să contribuie la coeziunea socială și la pacea interetnică în țara noastră.

Irina Rimes și-a schimbat look-ul! Vezi cum arată acum
Articolul anterior
Lansarea inițiativei ,,Dăruiește sănătate”, alături de Andreea Marin, la „Invitro Diagnostics”!
Articolul următor