Anna Lesko îl atacă dur pe fostului său impresar, care a furat-o! Interpreta a dezvăluit motivul pentru care l-a concediat pe Florin Nedelcu.
Aceasta susţine că l-a prins furându-i 3.600 de euro.
“Florin m-a minţit şi m-a păcălit, m-a escrocat, ştiind că sunt mamă, am un copil căruia practic a vrut să-i ia pâinea de la gură. Când eşti mamă, eşti o leoaică atunci când cineva te fură. El ştia că am o familie şi că mă întreţin, nu am un milionar, plus că îmi rupeam ficaţii pe drumurile astea interminabile, iar el câştiga bani de pe urma mea”, a declarat Anna pentru libertatea.ro
Anna Lesko a povestit din ce cauză îl acuză pe fostul său impresar.
“În noaptea de Revelion, am întârziat la ultimul concert, de lângă Piteşti, în jur de 45 de minute, tocmai pentru că el a făcut pană. Întrucât clienţii începuseră să plece, beneficiarul a anulat spectacolul. În momentul în care i-am cerut avansul lui Nedelcu pentru întreaga echipă, el m-a minţit că nu a primit nimic.”
Mai târziu, vedeta a aflat că Nedelcu încasase în numele ei 3.600 de euro.
“L-am sunat apoi pe Nedelcu şi i-am transmis să-i fie ruşine că a minţit în aşa hal, că e un nesimţit şi că nu vreau să mai aud de el. Am cântat până la urmă pentru acel om, care l-a obligat pe Nedelcu să-mi înapoieze banii”.