Compania Rogob, laureată la 3 premii importante!

Rezultatele şi activitatea companiei ROGOB în anul 2015 au fost apreciate în cadrul evenimentului Gala Businessului Moldovenesc, organizat în data de 7 iunie 2016 de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

separator

Compania s-a ales cu 3 trofee, dintre care 2 în cadrul concursului “Marca Comercială a anului 2015” şi alta în concursul “Premiul pentru Realizări în Domeniul Calităţii”.

Astfel, în cadrul concursului “Marca Comercială a anului 2015”, compania ROGOB are următoarele distincţii:

  1. Mercuriul de Aur la nominaţia Reputaţie şi Încredere, marca comercială ROGOB
  2. Mercuriul de Aur la categoria produse Alimentare, nominaţia Debutul Anului, marca Comercială ROBBY

Menţionăm că în cadrul concursului „Marca comercială a anului” au participat în  jur de 60 de mărci comerciale, naționale şi internaționale, iar cele mai de succes au fost premiate la Gala Businessului Moldovenesc.

Compania ROGOB a fost premiată și în cadrul concursului “Premiul pentru realizări în domeniul calităţii”, fiind laureată a celei mai înalte distincții.

Criteriile de evaluare a participanților din cadrul acestui concurs, au fost armonizate cu Modelul de Excelenţă al Fondului European pentru Managementul Calităţii (EFQM). Cei înscriși în concurs au fost apreciați conform a 9 criterii, grupate în două categorii: Rezultatele (4 criterii) și Posibilități (5 criterii), ambele grupe având ponderea de 50% fiecare. Juriul a examinat atât politicile și procedurile de asigurare a calității, cât și gradul de satisfacție a consumatorilor.

Concursul ,,Premiul pentru realizări în domeniul calității” premiază companiile cu rezultate semnificative, obținute la capitolul calitatea produselor și servicilor prestate de către acestea, dar care asigură și implementarea metodelor eficiente de management al calităţii în cadrul întreprinderilor.

FPC „ROGOB” SRL a fost fondată în anul 1997 şi astăzi este cea mai mare şi cea mai modernă companie producătoare de mezeluri din Republica Moldova. Întreprinderea este amplasată în satul Goianul Nou, dispune de propria rețea de magazine de firmă și are peste 450 de angajați.

P

Mama lui Emilian Crețu împlinește astăzi 60 de ani! Ce urare i-a făcut fiul ei

Emilian Crețu o sărbătorește astăzi pe mama sa, Anastasia. Pentru a marca ziua de naștere și în mediul online, actorul i-a transmis un mesaj, alături de o fotografie împreună. Mii de oameni au fost impresionați, după ce actorul și-a exprimat toată dragostea pentru ființa care i-a dat viață și a făcut-o prin cuvinte simple.

,,La mulți ani MAMA!!!

P.S. Această domniță pretinde că azi face 60 ANI, nu cred și gata!!!”, a scris Emilian Crețu, pe facebook.

La mulți ani sărbătoritei și tuturor femeilor care astăzi sunt omagiate!

A fost lansată ruta turistică „Chișinău Sightseeing”. Anunțul făcut de Primărie

A fost lansată ruta nr. 2 a Troleibuzului Turistic „Chișinău Sightseeing”. Potrivit Primăriei Chișinău, evenimentul este o oportunitate unică de a descoperi bogăția istorică și culturală a capitalei Republicii Moldova.

Capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic este permisă în limita a 22 de persoane, așezate pe scaune, iar copii până la 7 ani circulă gratuit și în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.

Orar de circulație:

ora 12:00 (audioghid în l. rusă)

ora 14:00 (audioghid în l. engleză)

ora 16:00 (audioghid în l. română)

Startul – Arcul de Triumf. Finalul – Centrul de Informare Turistică

Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic constituie – 30 lei.

,,Troleibuzul turistic este nu doar o modalitate excelentă de a explora orașul pentru turiștii străini, ci și pentru localnicii dornici să redescopere frumusețea și farmecul Chișinăului. Cu rutele sale bine stabilite și ghidajul informativ în 3 limbi, acesta oferă o experiență memorabilă pentru toți cei care îl aleg. Troleibuzul turistic circulă doar în zilele de weekend”, mai anunță Primăria Chișinău.

O expoziție dedicată culturii găgăuze, inaugurată la Parlament

În contextul Zilei scrisului și a limbii găgăuze, care este marcată anual pe 27 aprilie, la Parlament a fost inaugurată o expoziție tematică. Aceasta prezintă personalități, obiceiuri și tradiții culturale găgăuze și poate fi vizitată luni, 22 aprilie, de la ora 8.0 până la 17.00.

Expoziția include fotografii și documente despre:
– preotul și scriitorul Mihail Ciakir, care a fost inițiatorul primului ziar în limba găgăuză, unul dintre autorii dicționarului găgăuz-român și primul traducător al Bibliei în limba găgăuză;
– cercetătoarea, entografa, activista civică și politiciana Maria Marunevici;
– preotul, scriitorul și profesorul Dmitrii Caracioban, care a fost și autor al primelor filme găgăuze, dar și fondatorul primului muzeu al culturii găgăuze, situat în localitatea Beșalma;
– scriitorul, poetul, pedagogul și folcloristul Nikolai Baboglu, care a tradus în limba găgăuză operele lui Mihail Eminescu și Ion Creangă, dar și a participat activ la elaborarea primelor manuale găgăuze pentru școlile naționale;
– scriitorul și pedagogul Dionis Tanasoglu, care a contribuit la dezvoltarea alfabetului găgăuz și a fost rector al Universității de Stat din Comrat.

Totodată, în cadrul expoziției sunt prezentate și elemente ale culturii materiale a găgăuzilor, precum costume populare, covoare, prosoape, basmale brodate, vase și altele.

Sursă: Facebook/Parlamentul Republicii Moldova

În 2024 se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii privind statutul special al UTA Găgăuzia. Cu această ocazie, sunt planificate mai multe evenimente în cadrul unei campanii de informare dezvoltate în parteneriat cu Grupul de lucru parlamentar privind UTA Găgăuzia. Scopul acesteia este să contribuie la coeziunea socială și la pacea interetnică în țara noastră.

O ținută jucăușă de vară de la bloggerița Cristina Surdu!
Articolul anterior
Scrisoarea unei mame către medicul care i-a recomandat să avorteze fetiţa cu sindromul Down
Articolul următor