Cu drag de mama: Radu Sîrbu, interpret și producător

Pe mama lui Radu Sîrbu o cheamă Eugenia, este educatoare de profesie, adoră orhideele și îi place să croșeteze. De la ea, producătorul a învățat ce înseamnă să iubești și să fii iubit. În luna femeilor, Radu i-a amintit mamei sale, încă o dată, cât îi este de recunoscător pentru tot ce i-a oferit.

separator
13731521_1787712278132899_3527623838872102333_n
Îmi place s-o răsfăţ și să-i ofer surprize plăcute și cadouri de orice fel. Chiar dacă îi spun, de fiecare dată când vorbim, Te iubesc, nu i-am spus demult, cât de tare o iubesc, așa cum obişnuiam atunci când eram mic, adică până la infinit și înapoi… Cu această ocazie, profit de moment, să-mi mai amintesc de copilărie și să-i spun c-o iubesc până la infinit și înapoi!(zâmbește)
De mic copil, relaţia mea cu mama a fost una foarte strînsă și prietenoasă, cu Ea puteam să discut absolut orice, bineînţeles în limita bunului simț și acum, când sunt și eu părinte, iar Ea a avansat în gradul de bunică, am păstrat aceeaşi legătură strânsă.
10610950_1524552961115500_8857065411177940698_n
Se zice că noi, băieţii, avem o conexiune mult mai strânsă cu mamele noastre și cred că așa este, de la Ea  am învațat ce este iubirea, de la ea am aflat cum este să fii iubit și tot de la Ea am învățat să iubesc și să respect Femeia care, de altfel, este Creatoarea Vieţii. Îi sunt  recunoscător pentru Viaţă, pentru toate sacrificiile Ei, pentru nopţile nedormite atunci când eram mic, pentru grijile purtate și nu în ultimul rând pentru persoana care sunt astăzi…
La mulţi ani Mamă! Te iubesc, tu ştii asta și te îmbrăţişez cu drag! La mulţi ani tuturor Mamelor, Doamnelor și Domnișoarelor!
10582990_1524552447782218_6621796339329183735_o

alte Articole interesante