De ziua lui, Gheorghe Urschi a primit 3 capre!

Gheorghe Urschi a împlinit 67 de ani. Regele umorului a sărbătorit, ca în fiecare an, cu rudele, prietenii și colegii de breaslă. Deja de 9 ani, amici îi aduc în dar câte un animal care simbolizează anul ce vine. De această dat

separator
ă, aceștia i-au dăruit 3 capre.

„Capra este aşa un animal deştept, năzbâtios, cucereşte toate înălţimile. Semnificaţia ar fi ca să treacă de toate câte le-a avut. Să-l vedem sănătos, să-l vedem pe scenă şi să ne distreze cu glumele lui”, a menţionat Vladimir Garştea, prietenul umoristului.

Deși de ziua lui Gheorghe Urschi casa a fost plină de prieteni, fiica susține că în timpul anului, aceștia îl vizitează foarte rar.

“Luând în considerare că prietenii vin cam rar la tata , în această situaţie el se bucură enorm când îşi vede amici”, a declarat Laura Urschi, fiica maestrului.

10934055_819655301426418_5034946457614099134_n

Acum, Gheorghe Urschi se simte mult mai bine. Umoristul face sport, a început să scrie și să rezolve integrame.

Gheorghe Urschi s-a născut la 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. De-a lungul celor peste 40 de ani de activitate, maestrul a scris cărți și piese de teatru și a realizat numeroase emisiuni și concerte. În anul 2012, președintele Nicolae Timofti i-a conferit titlul de „Artist al poporului” .

În iunie 2011 umoristul a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare, dintre  care 4 luni la o clinică de reabilitare în Israel.

Sursa: http://www.publika.md/

Sursa foto: Facebook/ Gheorghe Urschi, Mariana Mihaila

Luptătorul de taekwondo Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din Serbia

Luptătorul de taekwondo din Republica Moldova Artiom Roșca a obținut medalia de bronz în cadrul Turneul Internațional din Rating Series G-2 Galeb Belgrad Trophy. Competiția s-a desfășurat în Serbia și a întrunit peste 1.000 de sportivi din întreaga lume.

Luptătorul Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din SerbiaFoto: Facebook/Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale

Artiom Roșca s-a clasat pe locul 3 la treapta „Junior”. Sportivul a luptat în limitele categoriei de până la 51 de kilograme. Reușia tânărului a fost confirmată de către Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale într-o postare publicată pe Facebook, transmite diez.md.

Pe prima poziție în cadrul aceleiași categorii s-a impus sportivul din Grecia, Psarros Aristeidis Nikolaos. Locul secund i-a revenit luptătorului originar din Slovenia, Miklavcic Aljaz. De asemenea, alături de Artiom Roșca, pe locul 3 s-a clasat și sportivul din Belgia, Wilkin Gabriel Eric.

Succesul sportivului se datorează și antrenorului Vladislav Mazur.

Irina Rimes lansează o nouă piesă în limba franceză: „Spune-mi, mamă”

Irina Rimes vine cu o nouă surpriză muzicală pentru admiratorii săi. Artista a lansat o piesă în limba franceză „Dis-moi Maman”, care în traducere înseamnă „Spune-mi mamă”. Melodia are și un videoclip plin de culoare.

Piesa a fost lansată pe 12 aprilie. Textul este scris de Flore Bamberger și Irina Rimes, iar melodia este compusă de David Goldcher și Lionel Guenon.

„Spune-mi mamă” (Versuri română):

Spune-mi mamă ce mi s-a întâmplat

Mi-am pierdut echilibrul, m-am împiedicat din nou

Nu-l mai vreau, nu vreau să-l mai iubesc

Nu am nimic să-ți spun, dar trebuie să vorbesc.

Îi voi cânta dragostea, îi voi face război

Nu mai știu cine sunt, la ce îmi folosesc toate astea

Îl iubesc ca un nebun, mă iubește în felul lui

Mamă, mamă, îmi pierd orientarea

Mamă, îl iubesc

Lasă-l să mă uite, lasă-l să mă părăsească, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Îmi voi da viața, visele și cântecele mele fulger în ochi și inimă topită

Am trecut deja de vârsta mărețelor declarații,

Inima mea, inima mea are motivele ei.

Tu care m-ai învățat totul, care m-ai îndrumat mereu

În tot ce mi-ai spus, nu am găsit niciodată

Cum să-mi reconstruiesc viața dacă ar zbura

Mamă, știu, zece au găsit, dar

Îl iubesc, știu că este puțin extrem

Că mă uită, că se sătura de mine, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Mamă, îl iubesc

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Fanii artistei i-au transmis cuvinte de felicitare.

Tinerii de la Ansamblul ,,Hecenii”, invitați speciali la sediul Ansamblului „Joc”. Coregraful Dionisie Cobilaș, premiat pentru promovarea dansului popular

Dansatorii din satul Heciul Nou, raionul Sângerei, care au ridicat sala în picioare la concursul „Românii au talent”, au fost invitații de onoare ai Ansamblului „JOC” din Chișinău. Tinerii au fost felicitați pentru succesul de la „Românii au talent”, unde au scris istorie fiind promovați prin Golden Buzz direct în semifinala concursului.

De asemenea, coregraful de la „Hecenii”, Dionisie Cobilaș, a fost premiat pentru faptul că promovează dansul popular.

,,Hecenii la Baletul Național JOC! Tinerii extraordinari, laureați cu „Golden Buzz” din partea Andra la Romanii au talent „, au fost astăzi invitați speciali la sediul instituției noastre. Aici, ei au fost felicitați pentru performanțele lor remarcabile și au primit întregul nostru suport pentru semifinala concursului. Această vizită le-a oferit ocazia să exploreze și să experimenteze esența JOC: au vizitat muzeul unde istoria trupei este prezentată în amănunt, au admirat diversitatea costumelor din costumeria noastră și au asistat la repetiția generală pentru spectacolul din 17 aprilie, ce va avea loc în Iași.

Artiștii noștri i-au întâmpinat pe tineri cu căldură, și împreună am creat momente memorabile, pe care le puteți vedea în videoclipul de mai jos. Le urăm succes lui Dionisie Cobilas și tuturor tinerilor pasionați și iubitori de dans în semifinala „Românii au Talent” noi le ținem pumnii strânși pentru câștigarea marelui premiu! Hai HECENII!”, se arată în postarea publicată pe pagina de facebook a Ansamblului Joc.

Vezi video mai jos!

La ce riscuri te expun manichiurile profesionale și unghiile false
Articolul anterior
Alex Velea și-a tatuat numele fiului său pe piept!
Articolul următor