Jurnalista Elena Robu, despre plecarea ei din țară: „Toamna aceasta îmi aduce multe schimbări!”

Realizatoarea emisiunii „Alb&Negru”, difuzată pe UNIMEDIA a decis să plece din țară și își propune să-și continue proiectul media cu un alt format, în Franța. Anunțul a fost făcut chiar de jurnalistă pe blogul său.

separator


„Toamna aceasta îmi aduce multe schimbări. Emisiunea Alb&Negru, care face în curând 4 ani de la lansare și pe care tradițional o urmăreați de luni până joi la ora 16.00 LIVE pe UNIMEDIA va avea alt format de acum încolo. Îmi voi desfășura activitatea mea de jurnalist în Franța de unde voi putea fi mai aproape de diasporă pentru a vorbi despre problemele, visele, trăirile pe care le au moldovenii noștri stabiliți în străinătate.
Toată activitatea mea pe care o realizam la Chișinău, o transfer în Franța, pentru a eficientiza și mai mult ceea ce Diaspora încearcă de ani buni să aducă la cunoștința conaționalilor de acasă. Îmi propun să construiesc o legătură informațională mai strânsă între ceea ce se întâmplă în Europa și în Moldova. Vreau o apropiere a direcției europene de dezvoltare a țării, pentru că e unica oportunitate de dezvoltare. Asta pentru a adăuga transparență lucrurilor care ni se întâmplă în țară, pentru a înțelege mai bine oportunitățile pe care le are Moldova în dezvoltarea sa europeană”, a scris Elena Robu.

loading...
alte Articole interesante